Icoana Maicii Domnului “Izbăvitoarea” (“Eliberatoarea”) – 17 octombrie

La vremea începutului de secol al XIX-lea, renumitul ascet Constantin Teodulos era iubit între călugării de pe Muntele Athos. Acest bătrân avea o icoană minunată a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care fusese pictată cu aproximativ 150 de ani înainte. După mutarea la Domnul a ascetului, icoana a ramas ucenicului lui Constantin, Schimonahul Martinian, care ajunsese pe Muntele Athos, din Grecia, în 1821.

La începutul anului 1841, Părintele Martinian a părăsit Sfântul Munte şi a mers în oraşul Mavrovon, în Eparhia de Sparta, unde multe minuni aveau să se întâmple.

Locuitorii acelui loc fuseseră afectaţi de un dezastru teribil: câmpurile, pădurile şi aproape toată vegetaţia erau devastate de lăcuste. Mutându-se în masă din loc în loc, au distrus totul în calea lor. Zborul lor ajunsese în dreptul oraşului Marathon. Autorităţile locale îi scoseseră pe localnici din case, pe câmpuri, forţându-i să adune insectele devastatoare, să le arunce în gropi şi apoi să le ardă, dar toate aceste măsuri au fost ineficiente. Părea că, cu cât mai multe lăcuste erau ucise, cu atât mai mult creştea numărul acestora.

Oamenii îşi pierduseră toată speranţa în ajutorul omenesc, aşa că apelaseră la slujbe, dar dezastrul nu s-a încheiat. Terifiaţi, sătenii s-au întors spre Părintele Alexie, un om al lui Dumnezeu, care vieţuia într-o mănăstire din apropierea oraşului nefericit. Luând câteva Sfinte Moaşte, acest plăcut al lui Dumnezeu i-a sfătuit să facă o slujbă cu o procesiune cu Sfânta Cruce, pe câmpurile lor. Lăcustele, ca şi cum ar fi fost iritate de astfel de acţiuni, şi-au concentrat atenţia asupra închinătorilor. Nenumărate insecte au atacat oamenii, mai ales intrându-le în ochi. Atât localnicii, cât şi preoţii au fugit la casele lor, cu groază.

Bătrânul Martinian a aflat şi el despre acest dezastru. După ce a oficiat o Slujbă a Paraclisului, el a vorbit cu sătenii:

“Este credinţa noastră atât de slabă încât nu-I putem cere Domnului să ne ajute? Să ne înmulţim rugăciunile; să-i adunăm pe bătrâni şi să recurgem la mijlocirea puternică a Reginei Cerului şi a Pământului. Să luăm o icoană sfântă şi să ne rugăm împreună, încrezându-ne în Domnul în ce priveşte această calamitate.”

Locuitorii au urmat sfatul bătrânului credincios, cu încredere în mijlocirea milostivă a Maicii lui Dumnezeu, şi s-au adunat nu numai bătrâni, ci şi soţi, soţii şi chiar copii. Au fost şi patru preoţi. O procesiune cu Sfânta Cruce a urmat bătrânului care purta Icoana sfântă, mergând pe câmp. Acolo, Părintele Martinian a aşezat pe pământ Icoana şi toţi sătenii au făcut metanii înaintea ei, apoi aşezându-se în rugăciune. Maica Împărăteasă nu a respins rugăciunile slujitorilor credincioşi ai Fiului ei şi Dumnezeului nostru. A îndepărtat lăcustele. Dintr-o dată, un mare stol de păsări apăruse, năpustindu-se cu viteză asupra insectelor. Lăcustele au părăsit câmpurile şi au zburat într-o masă atât de groasă, încât nu se mai vedea lumina soarelui.

Mai târziu, în satul Mavrovone se afla un băiat care era foarte bolnav, iar boala lui se înrăutăţea. Părinţii săi au cerut preotului să-l împărtăşească. Din anumite motive, totuşi, preotul locului nu s-a grăbit şi nu a sosit la timp. El a luat Sfânta Împărtăşanie şi a mers la casa băiatului. L-a invitat pe bătrânul Martinian să vină cu el. Când au ajuns în casă, au fost şocaţi de vestea că băiatul deja murise. Preotul s-a umplut de remuşcări adânci, fiindcă amânarea lui a privat copilul de ultima sa mângâiere duhovnicească. Singura speranţă a lor a rămas credinţa în mila lui Dumnezeu.

Preotul i-a cerut Părintelui Martinian să aducă icoana, astfel încât să se poată ruga Împărătesei Cerului, pentru băiat. Bătrânul, văzând credinţa profundă a preotului şi a părinţilor devastaţi, a scos Sfânta Icoană, pe care o purta întotdeauna cu el, şi a aşezat-o deasupra patului copilului. Încrezători că nimic nu este imposibil pentru Împărăteasa Doamnă, bătrânul, preotul şi părinţii au făcut metanii înaintea icoanei, cerându-i să readucă la viaţă copilul. După ce s-au rugat o vreme, bătrânul a atins băiatul de trei ori cu icoana, şi brusc copilul şi-a deschis ochii. La cererea Părintelui Martinian, băiatul a primit Sfânta Împărtăşanie şi apoi s-a ridicat în stare perfectă. A doua zi, a mers chiar şi la şcoală. Mai târziu, băiatul cel întors la viaţă era tuns monah într-o ţară străină, cu numele Alexie, şi mult timp a dus o viaţă ascetică pe Muntele Athos.

Veştile despre această slăvită minune se răspândeau departe de oraş. Mulţi oameni care sufereau de infirmităţi fizice şi duhovniceşti se adunau la Icoana Maicii lui Dumnezeu, cu credinţă. Casa mică a bătrânului era întotdeauna aglomerată de oameni, aşa încât a decis să se ascundă de ei, dar l-au găsit din nou.

Părintele Martinian voia să-i viziteze pe bolnavi, cu icoana, însă doar atât cât respectul lor pentru Maica lui Dumnezeu nu se amesteca cu dorinţa de a-l slăvi pe bătrân. Luase în calcul să se retragă într-un loc unde nimeni să nu-l mai găsească. Prin urmare, a mers lângă malul mării şi, în curând, deasupra oceanului, a găsit înălţată o stâncă având o peşteră care era destul de potrivită pentru nevoinţele sale ascetice. Părintele Martinian spera că va fi complet izolat, acolo. Cu toate acestea, buna voinţă a Preasfintei Fecioare a aranjat altfel lucrurile.

În noapte, ascetul se ruga în peşteră. Dintr-o dată, a auzit o voce care îi poruncea să nu ascundă icoana, ci să slujească nevoilor altora. El a încercat să se opună, amintind nevrednicia şi neputinţele sale, dar vocea i-a zis şi mai insistent să fie ascultător, spunându-i că toate acestea erau spre slava Maicii lui Dumnezeu. Când bătrânul şi-a încheiat rugăciunea, el a decis să se odihnească pentru o perioadă scurtă de timp. Dintr-o dată, în acel moment, peştera a fost luminată de o lumină extraordinară. Surprins, bătrânul a ieşit pe stâncă, dorind să afle de unde venea astfel de strălucire nemaintâlnită. Ascetul a văzut o imagine minunată. El a zărit un stâlp de lumină care se întindea de la cer la pământ şi, întâmplându-se aceasta, a auzit din nou aceeaşi voce care îi poruncise să renunţe la singurătate şi să slujească aproapelui.

Astfel, ascetul a deschis uşa sa localnicilor acelor împrejurimi.

Exista pe acolo o femeie posedată, pe nume Elena, care striga tot timpul că ştie unde se ascundea bătrânul. În acelaşi timp, ea susţinea că doar icoana lui ar putea să o vindece. Duhul rău care o poseda pe femeie era foarte feroce. El dezvăluia păcatele tainice ale tuturor celor care veneau să o vadă pe Elena. Un preot credincios a decis să citească rugăciuni de alungare a acestuia, deasupra ei, indiferent ce s-ar fi întâmplat. Pentru aceasta, s-a dus la casa Elenei. Imediat, femeia l-a atacat pe preot şi a început să-l defaime pe slujitorul Sfântului Altar, spunând: “Aha, aşa că vrei să mă scoţi? Te gândeşti să mă duci afară? Nu, nu mă poţi scoate, nu mă vei scoate niciodată afară. Uită-te la tine!”.

În ciuda tuturor cuvintelor duhului rău, preotul a continuat să citească rugăciunile şi cerea duhului rău, care o poseda pe femeie, să dezvăluie cine l-ar putea răpune. Împotriva voinţei sale, duhul a vorbit obligat, despre un bătrân retras cu o icoană, numindu-l pe ascet “un zdrenţăros”, “călugăr rău” şi aşa mai departe. Apoi, preotul a întrebat duhul, unde îl putea găsi pe acel bătrân. Apoi duhul, forţat de rugăciunile preotului şi de puterea lui Dumnezeu, a dezvăluit unde se ascundea Părintele Martinian.

În dimineaţa de după viziune, bătrânul auzea vocea unei mari mulţimi de oameni, adunată înaintea stâncii şi cerându-i să coboare la ei pentru a-i scăpa de suferinţă. Văzând voia lui Dumnezeu în toate acestea, bătrânul a ascultat şi a mers la casele sătenilor. Mai întâi de toate, a mers să o vadă pe Elena. Când s-a apropiat de locuinţa ei, aceasta a căzut inconştientă şi a început să strige. Când bătrânul a intrat în casă, a aşezat Icoana Maicii lui Dumnezeu şi s-a plecat înaintea icoanei. Deodată, duhul a ieşit din femeie, cu mare geamăt. Ea şi-a revenit în simţiri şi a mulţumit cu putere Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. După aceasta, s-a simţit imediat bine. Mulţi alţii au fost, de asemenea, vindecaţi prin rugăciune înaintea Icoanei.

Datorită tuturor minunilor care au avut loc înaintea Icoanei, întotdeauna se aflau oameni în casa Părintelui Martinian. Bătrânul a decis, în cele din urmă, să revină în mânăstirea sa. Când oamenii au auzit de plecare, l-au urmat pentru o parte din drum. Cu mare jale s-au despărţit de bătrân, în timp ce se îndepărta de ei purtând Icoana Maicii lui Dumnezeu, care revărsase atât de mult har în ţinutul lor.

În 1884, imediat după ce a ajuns pe Muntele Sfânt şi a intrat în Mânăstirea Marelui Mucenic Pantelimon, Părintele Martinian s-a mutat la Domnul. Apoi, Sfânta Icoană “Izbăvitoarea”, a Maicii lui Dumnezeu, a devenit moştenirea preţioasă a mănăstirii. Icoana venerată a rămas acolo până pe 20 iulie 1889, când Arhimandritul Macarie, stareţul Mânăstirii Sfântul Pantelimon, a dăruit Icoana “Eliberatoare”, drept binecuvântare, nou construitei Mânăstiri Noul Athos a Sfântului Simon Canaanitul, din Caucaz.

Icoana a rămas acolo, din 1889, până în prezent.

Prima Sărbătoare a Mutării Icoanei în Mânăstirea Noul Athos a avut loc la 17 octombrie 1889. De atunci, a rămas înfiinţată ziua de sărbătoare a acestei icoane, pentru acea zi. La acel moment, o furtună a aruncat mai mult de o tonă de peşte în mânăstire.

În această icoană, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ţine Pruncul Dumnezeiesc pe braţul său şi El binecuvântează cu mâna dreaptă.

Icoana “Eliberatoarea” a Maicii lui Dumnezeu este cinstită pe 17 octombrie, cât şi pe 4 aprilie.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, traducere Lăcaşuri Ortodoxe