Duminica Samarinencei – Duminica a 5-a după Paşti

Sfânta Muceniţă Fotini (Svetlana), Femeia Samarineancă, ai cărei fii au fost Victor (numit Fotinie) şi Iosie, şi ale cărei surori au fost Anatola, Fota, Fotis, Parascheva, Chiriachi, a fost femeia cu care Mântuitorul Hristos a stat de vorbă la fântâna lui Iacov (Sfânta Evanghelie după Ioan 4: 5-42).

Pe vremea împăratului Nero (54-68), care a arătat cruzime excesivă împotriva creştinilor, Sfânta Fotini trăia în Cartagina, cu fiul ei mai mic Iosie şi a predicat, acolo, fără teamă, Evanghelia. Fiul mai mare, Victor, a luptat cu curaj în armata romană, împotriva barbarilor, fiind numit comandant militar în oraşul Attalia (Asia Minor). Mai târziu, Nero l-a trimis în Italia să aresteze şi să pedepsească creştinii.

Sebastian, un oficial din Italia, i-a spus Sfântului Victor: “Ştiu că tu, mama ta şi fratele tău, sunteţi urmaşi ai lui Hristos. Ca prieten, vă sfătuiesc să vă supuneţi voii împăratului. Dacă veţi aduce informaţii despre vreun creştin, veţi primi averea aceluia. Le voi scrie mamei şi fratelui tău, cerându-le să nu predice pe Hristos în public. Să-şi practice credinţa în secret.

Sfântul Victor a răspuns: “Vreau să fiu predicator al creştinismului, ca mama şi fratele meu”. Sebastian a spus: “O, Victore, ştim cu toţii ce dureri vă aşteaptă pe tine, pe mama şi pe fratele tău”. Apoi, Sebastian a simţit brusc o durere ascuţită în ochi. El a rămas mut, iar faţa lui s-a întunecat.

Timp de trei zile, a rămas fără vedere şi fără a putea rosti vreun cuvânt. În ziua a patra, a declarat: “Dumnezeul creştinilor este Singurul Dumnezeu Adevărat”. Sfântul Victor l-a întrebat pe Sebastian, pentru ce i se schimbase atât de brusc mintea. Sebastian a răspuns: “Pentru că Hristos mă cheamă”. Curând, el a fost botezat şi şi-a recăpătat rapid vederea. Slujitorii Sfântului Sebastian, după mărturisirea minunii, au fost, de asemenea, botezaţi.

Rapoartele despre acest lucru au ajuns la Nero, iar el a poruncit ca creştinii să fie aduşi în Roma. După aceea, Domnul Însuşi a apărut înaintea mărturisitorilor, zicându-le: “Nu vă temeţi, sunt cu voi. Nero, şi toţi cei care îi slujesc, vor fi înfrânţi”. Domnul i-a zis Sfântului Victor: “Din această zi, numele tău va fi Fotinie, pentru că prin tine mulţi vor fi luminaţi şi vor crede în Mine”.

Domnul le-a mai zis, apoi, creştinilor să se întărească şi să încurajeze pe Sfântul Sebastian să continue până la sfârşit. Toate aceste lucruri, şi chiar evenimente viitoare, au fost dezvăluite Sfintei Samarinence Fotini. Ea a părăsit Cartagina, în compania mai multor creştini, şi s-a alăturat mărturisitorilor din Roma.

La Roma, împăratul a ordonat ca Sfinţii să fie aduşi înaintea lui şi i-a întrebat dacă credeau cu adevărat în Hristos. Toţi mărturisitorii au refuzat să se lepede de Mântuitorul Hristos. Apoi, împăratul a dat ordin să li se zdrobească încheieturile degetelor Sfinţilor Mucenici. În timpul chinurilor, mărturisitorii nu au simţit nicio durere, iar mâinile lor au rămas nevătămate.

A ordonat, atunci, Nero, ca Sfinţii Sebastian, Fotinie şi Iosie să fie orbiţi şi să fie aruncaţi în închisoare, iar Sfânta Samarineancă Fotini şi cele cinci surori Anatola, Fota, Fotis, Parascheva şi Chiriachi au fost trimise la tribunalul imperial, sub supravegherea fiicei lui Nero, Domnina. Sfânta Samarineancă Fotini i-a convertit atât pe Domnina, cât şi pe toţi slujitorii aceleia, la Hristos. De asemenea, a convertit un vrăjitor, care îi adusese mâncare otrăvită, să o omoare.

Au trecut trei ani, iar Nero a trimis să meargă, până la închisoare, pe unul dintre slujitorii săi. Mesagerul i-a raportat că Sfinţii Sebastian, Fotinie şi Iosie, care fuseseră orbiţi, îşi reveniseră complet şi că oamenii îi vizitau pentru a asculta de la ei cum propovăduiesc şi, că de-a dreptul, întreaga închisoare fusese transformată într-un loc de lumină şi frumos mirositor, unde Dumnezeu era slăvit.

Nero a dat imediat ordin să îi răstignească pe Sfinţi şi să le bată trupurile dezgolite, cu curele. În cea de-a patra zi, împăratul a trimis slujitori să vadă dacă Sfinţii Mucenici mai erau în viaţă. Dar, apropiindu-se de locul chinurilor, servitorii au căzut la pământ, fără vedere. Un înger al Domnului i-a eliberat pe Sfinţii Mucenici de pe crucile lor şi i-a vindecat. Sfinţilor le-a fost milă de slujitorii orbiţi şi le-au redat vederea, prin rugăciunile lor către Domnul. Cei care au fost vindecaţi au venit la credinţa în Hristos, fiind curând botezaţi.

Într-o furie de nestăpânit, Nero a poruncit să fie smulsă pielea de pe trupul Sfintei Samarinence Fotini, după care, Sfânta să fie aruncată într-o fântână. Sebastian, Fotinie şi Iosie au fost pedepsiţi cu o cruzime fără margini. Surorile Sfintei Samarinence Fotini au suferit, de asemenea, chinuri teribile, sfâşiindu-li-se trupurile. Alţii au fost decapitaţi. Sfânta Fotini Samarineanca a fost scosă din fântână şi apoi băgată iar în închisoare, timp de douăzeci de zile.

După aceasta, Nero a adus-o la el şi a întrebat-o dacă aduce jertfă idolilor. Sfânta Fotini l-a scuipat în faţă pe împărat, şi râzând la el, a spus: “O, tu, cel mai necredincios dintre orbi, depravat şi fără minte! Crezi că atât de înşelată m-aş lăsa, încât să fiu de acord să renunţ la Domnul meu Hristos şi să aduc jertfă idolilor, la fel de oarbă ca tine?”.

Auzind astfel de cuvinte, Nero a poruncit să fie aruncată din nou în fântână, unde şi-a şi dat sufletul lui Dumnezeu (în anul 66).

În calendare, Sfânta Samarineancă Fotini este cinstită pe 26 februarie.