Decembrie, în ziua dintâi: Pomenirea Sfântului Prooroc Naum

Sfântul Prooroc Naum era din Elchessia, de cealaltă parte de Iordan, din ţinutul Begavariei, din seminţia lui Simeon.

Acesta a proorocit ninivitenilor, după Sfântul Prooroc Iona, că cetatea lor se va pierde cu apă şi cu foc, care lucru s-a şi făcut. Pentru că, ninivitenii, cei ce se pocăiseră puţină vreme prin propovăduirea lui Iona, văzând că nu s-a îndeplinit asupra lor proorocia lui Iona, iarăşi s-au întors la faptele lor rele dintâi şi iarăşi au mâniat îndelunga răbdare a lui Dumnezeu.

Deci, i-a ajuns pe ei acest fel de pierzare. Era lânga Ninive un iezer mare de apă, care înconjura cetatea, şi, făcându-se un cutremur mare de pământ, s-a scufundat cetatea în iezerul acela, iară o parte a cetăţii, care rămăsese pe munte, a fost arsă, ieşind foc din pustie. Şi aşa s-a împlinit proorocia lui Naum, Dumnezeu pedepsind pe poporul cel păcătos, cu judecata cea dreaptă. Astfel, pe cei cei îi miluise în zilele lui Iona Proorocul, pentru pocăinţă, pe aceia, iarăşi, după ce s-au răzvrătit, mai pe urmă i-a pierdut.

Drept aceea, cuvântul de capetenie al Proorocului Naum este că, în istoria oamenilor, nu stăpânesc legea celui mai tare, legea pădurii, ci legea lui Dumnezeu, legea dreptăţii.

Ne-a rămas, de la Proorocul Naum, o carte care se află în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament. El a trăit cu şapte sute de ani înainte de Mântuitorul Hristos. Şi a proorocit, Sfântul Naum, şi altele din cele ce aveau să fie, şi a adormit cu pace, la patruzeci şi cinci de ani de la naşterea sa, şi a fost îngropat în pământul său, cu cinste.