De Sfântul Gheorghe, spre Mânăstirea Bâldana, îndemnând măcar la scurta vizitare

   Dinspre Târgovişte, am urmat şoseaua care voia să intre în Bucureşti prin zona Chitilei, după ce a trecut mai întâi, nu ştiu dacă special pentru noi, pe lângă Sfânta Mânăstire de maici Nucet. Apropiindu-ne de marea intersecţie – cel mai important nod al şoselei, unde se ramifică spre Bucureşti sau Piteşti, după cum vrea drumeţul – aproape de centrul Tărtăşeşti-ului, îşi face în dreapta apariţia o mică străduţă, destul de îngustă şi totuşi asfaltată, pe a cărei plăcuţă de identificare se vede scris: “Biserica Maicilor”. 

   Intrăm pe ea cu mare curiozitate, căci se foarte putea să nici nu o vedem, şi zărim spre partea stângă o şosea la fel de importantă precum cea de pe care tocmai ieşisem, urmând cam acelaşi sens cu noi, gata-gata sa ne întâlnească, după care, în dreapta zărim un mic cimitir, prin gardul căruia se vedea cum, peste mai mulţi metri, urma să descoperim şi biserica. 

   Nu ştiam ce legătură să aibă acea biserică – nume dat în general unui lăcaş de mir – cu maicile din titulatura străzii, dar bănuiam că ar fi putut fi vorba, în trecut, de vreo mânăstire. Totul se află pe aria Arhiepiscopiei Târgoviştei, deşi atât de aproape de Bucureşti, fiind vorba despre Judeţul Dâmboviţa. 

   Brusc, poarta apărută mai aproape de cel ce stă lângă şofer, ne rezolvă dilema. Strada vorbea, vorbeam şi noi fără să ştim, şi vorbim şi acum, aici, despre Sfânta Mânăstire Bâldana.  Ştiam despre călugări, în zonă, încă de pe când totul se afla în mijlocul unui câmp agricol, cu mulţi ani în urmă, înghesuit între arii cultivate de săteni. Intrând atunci, demult, un călugăr cu biserica sa aproape goală, parcă adresându-se mai mult nouă, deplângea faptul că lumea aceea nu se arăta preocupată decât de munca pentru câştig, uitând că trecea printr-o zi de mare sărbătoare. Nu mai ştim ce zi era… Cu toate acestea, se rugase liniştit şi, fără îndoială, a continuat să se roage şi de atunci pentru acea lume.

   Acum, amintindu-ne acest lucru şi mirându-ne despre faptul că plăcuţa de la intrarea pe stradă ne prevenea că ar fi fost vorba despre o biserică a unor maici, am intrat în curtea mânăstirii. Linişte şi multă frumuseţe, nimeni prin preajmă – cel puţin la vedere – discreţia fiind o caracteristică generală a monahilor. Deci, nu vom şti nici de acum încolo dacă este vorba despre călugări sau de maici, şi chiar vrem să lăsăm totul aşa. Părea că tocmai se încheiase o slujbă de dimineaţă, aşa încât cu siguranţă vieţuitorii se aflau în chiliile lor. 

   În biserică, un tânăr rugându-se în genunchi înaintea frumoasei icoane a Maicii Domnului, de lângă uşa pe care credincioşii se adresează mereu preotului, pe soleea de la catapeteasmă, s-a ridicat cu aceeaşi specifică discreţie, parcă să ne facă loc. Este mai uşor să te rogi cum trebuie, aici, fiindcă vieţuitorii mânăstirii s-au îngrijit să scrie câte un text atât de potrivit ca lungime, în josul fiecărei icoane, cu cele mai nimerite cuvinte pe care să le adresezi lui Dumnezeu îngenunchind acolo. 

   Spre ieşire, atunci când te înclini către Scaunul Arhieresc, mai exact spre cel amplasat în partea stângă, rămâi uimit de prezenţa unei icoane în mărime de aproape un metru pe mai mult de jumătate din acea dimensiune, din lemn, din care se zăresc doi sfinţi pe care doar la Biserica Bucur Ciobanul, din centrul Bucureştiului, îi mai vezi într-un loc atât de important, mai ales că acolo, în Capitală, au şi părticele din Sfinteler lor Moaşte: Sfinţii Atanasie şi Chiril. Minunată icoană în Mânăstirea Bâldana! Am zis imediat: cu siguranţă nu este foarte cunoscută! – motiv pentru care ne-am şi decis să îi publicăm, încântând, fotografia. 

   Şi, am mai găsit imediat un nou motiv, pe lângă frumuseţea extraodinară a sfântului lăcaş şi a grădinii însemnate cu urme de mari şi evlavioşi ctitori, care ne-a făcut să notăm aceste rânduri: icoana din dreapta catapetesmei, acolo unde se află de regulă însemnat principalul hram al unei biserici, ne scoate la iveală chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, acel cinstit Purtător de Biruinţă. 

   Fără să intenţionezi poate asta, prin drum, Dumnezeu te conduce spre o sfântă mânăstire despre care demult nu mai ştiai nimic. Cu atât mai puţin că are şi acest hram. Acum, la zi de mare sărbătoare, deşi foarte aproape – în Postul Păresimilor (cum a căzut în acest an)- de Săptămâna Mare, această pagină merită să preceadă o mare bucurie şi pentru cei ce-i vor citi rândurile, îndemnându-i măcar la o scurtă vizitare, spre folosul duhovnicesc şi adevărata plimbare. Cu pace!

Autorul,

cu câteva fotografii, special pentru Lăcaşuri Ortodoxe