Cei întocmai cu Apostolii, Împăratul Mirian şi Împărăteasa Nana ai Georgiei; Sfânta Sidonia; Cinstirea Apariţiei Stâlpului şi a Cămăşii Domnului, în Mtskheta, în Georgia

Pe vremea domniei Regelui Aderki din Kartli, diaspora evreiască din Mtskheta afla că Un Prunc Minunat Se năştea în Ierusalim. Apoi, cu treizeci de ani mai târziu, un bărbat venea de la Ierusalim, pentru a aduce acest mesaj: “Tânârul a crescut. El Se numeşte Fiul lui Dumnezeu şi ne predică Noul Testament. Am trimis mesageri în toată diaspora evreiască, pentru a-i îndemna pe cei ce cercetează religia să vină la Ierusalim şi să judece ce măsuri ar trebui luate, legat de această chestiune”.

Ca răspuns la cererea reprezentantului şi la recomandarea Sanhedrinului Evreiesc, Elioz din Mtskheta şi Longlinoz din Karsani au fost aleşi să călătorească spre Ierusalim. Elioz din Mtskheta se născuse într-o familie evlavioasă, iar mama lui, care l-a pregătit pentru călătorie, l-a rugat să nu se facă părtaş, în niciun fel, la vărsarea Sângelui lui Mesia.

Când soldaţii romani Îl împingeau pe Mântuitorul nostru spre Crucea de pe Golgota, mama lui Elioz auzea, prin minune, fiecare izbitură de ciocan. Ea a strigat de frică: “Adio, Majestate a evreilor! Pentru că L-ai ucis pe Mântuitorul şi Răscumpărătorul omenirii, de acum încolo vei deveni propriul tău duşman!”. Zicând aceasta, ea şi-a dat ultima suflare.

După ce soldaţii au aruncat sorţi asupra Cămăşii Domnului nostru, ea a fost dobândită de Elioz şi Longinoz, şi cu mare cinste au luat-o cu ei, la întoarcerea către Mtskheta. La sosirea acestora, Elioz s-a întâlnit cu sora lui, Sidonia, care a luat de la el Sfânta Cămaşă. Cu multă durere, ea a ascultat istoria Răstignirii Mântuitorului nostru, a strâns cămaşa la pieptul ei şi, imediat, şi-a dat duhul.

Multe minuni au fost făcute prin această Cămaşă, iar vestea despre acest lucru a strălucit ca fulgerul în Mtskheta. Regele Adeki îşi dorise foarte mult să intre în posesia Cămăşii, dar, înspăimântat de minuni, el nu a mai încercat s-o elibereze de îmbrăţişarea Sidoniei. Elioz a fost obligat să îngroape, împreună sora, şi preţiosul veşmânt. Un chiparos a crescut deasupra mormântului Sidoniei. Când Ucenicii lui Hristos au aruncat sorţi după Cincizecime, evanghelizarea Georgiei a revenit Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Dar Hristos a dezvăluit Maicii Sale că nu era voia Lui să predice acolo. “Ţi-a fost încredinţat poporul georgian, să-l aperi”, a spus El, “dar rolul evanghelizării acelui ţinut aparţine Ucenicului meu Andrei, Întâiul Chemat. Trimite-l cu o icoană a feţei tale “nefăcută de mână omenească”, să apere poporul georgian până la sfârşitul veacurilor!”.

Potrivit voii lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Născătoarei de Dumnezeu, Sfântul Andrei Întâiul Chemat a pornit către Georgia, pentru a predica credinţa creştină. A intrat în Georgia, prin  partea de sud-vest, în regiunea Atchara şi, ulterior, a predicat în fiecare regiune a naţiunii. El a înfiinţat o ierarhie pentru Biserica Georgiană şi apoi s-a întors la Ierusalim, pentru Paşti. Când urma să viziteze Georgia pentru a doua oară, Apostolul Andrei avea să fie însoţit de Apostolii Matia şi Simon Zilotul din Caama Galileii.

Anii au trecut şi, sub ameninţarea persanilor închinători la foc şi a altor comunităţi păgâne, amintirea lui Hristos a dispărut din mintea poporului georgian.

Apoi, la începutul secolului al IV-lea, prin voia lui Dumnezeu şi binecuvântarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Sfânta fecioară Nina sosea în Kartli, pentru a predica credinţa creştină. Ea s-a aşezat la marginea oraşului Mtskheta, în tufişurile din grădina regelui. Sfânta Nina a întrebat despre locul în care se afla Cămaşa Domnului nostru, dar nimeni nu-şi mai putea aminti locul în care era păstrată. În căutarea preţioasei Cămăşi, ea a ajuns să-i cunoască pe descendenţii lui Elioz, preotul evreu Abiatar şi fiica sa, Sidonia. Sfânta Nina i-a convertit la creştinism.

Sfânta Nina a fost binecuvântată de Dumnezeu, cu darul vindecării. Ea îi vindeca pe cei suferinzi, în numele Mântuitorului nostru Cel Răstignit şi prin Harul Sfintei Cruci, pe care o împletise din viţă de vie, Născătoarea de Dumnezeu, fiind legată cu fire de păr ale Sfintei Nina.

La acel moment, Regele Mirian conducea Kartli-ul. Urmând paşii strămoşilor săi, el se închina idolului Armazi, dar în străfundul inimii sale fusese atras de credinţa pe care fecioara Sfântă o predica. Soţia lui Mirian, Regina Nana, era fiica unui faimos lider militar al Pontus-ului. Astfel, regele avusese parte de o cunoaştere prealabilă a credinţei grecilor.

Odată, Regina Nana a căzut grav bolnavă şi numai prin rugăciunile Sfintei Nina a putut fi cruţată de moarte. După această vindecare minunată, Regele Mirian a devenit şi mai interesat de credinţa pe care Sfânta Nina o predica şi a început să ceară lui Abiatar, cel nou luminat, lămuriri despre Sfintele Scripturi.

Altădată, însă, în timp ce vâna pe Muntele Tkhoti, lângă Mtskheta, Regele Mirian a fost brusc cuprins de un duh rău, arzând de dorinţa de a distruge poporul creştin al ţării sale şi, mai presus de toate, pe Fecioara Nina. Dar, brusc, soarele s-a ascuns de la ochii lui, iar regele a fost învăluit în întuneric. Mirian, înspăimântat, s-a rugat zeilor păgâni să-l salveze din acel chin, numai că rugăciunile sale au rămas fără răspuns. Apoi, în totatlă disperare, el a început să se roage Omului-Dumnezeu Cel Răstignit, o minune având loc: întunericul s-a împrăştiat şi soarele a strălucit ca mai înainte. Ridicându-şi mâinile către răsărit, Mirian striga: “Cu adevărat, Tu eşti Dumnezeul predicat de Nina, Dumnezeul zeilor şi Împăratul împăraţilor!”.

După ce a revenit în capitală, Regele Mirian a mers imediat la tufişurile de brad, unde Sfânta Nina vieţuia. El a salutat-o cu mare cinste şi a petrecut câteva ore căutând sfatul ei. La recomandarea acesteia, el a trimis mesageri Împăratului Constantin, în Bizanţ, cerând ca acela să trimită, la rândul său,. preoţi să boteze oamenii din Kartli, cât şi constructori pricepuţi care să construiască biserici.

Acest lucru se întâmpla la 24 iunie, în anul 324, fiind o zi de sâmbătă. Regele Mirian a început zidirea unei biserici, astfel încât preoţii care soseau din Constantinopol să poată avea un loc pentru slujire. Cei şapte stălpi, pe care urma să se sprijine biserica, au fost realizaţi din lemnul unui chiparos care era crescut în grădina Regelui. Şase dintre stălpi au fost ridicaţi fără nicio problemă, însă al şaptelea nu a mai putut fi mutat din locul în care fusese sculptat. Sfânta Nina şi ucenicii ei s-au rugat în acea noapte, iar în zori au putut vedea cum un tânăr, învăluit într-o lumină strălucitoare, coborând din ceruri, ridica stâlpul. Stâlpul minunat a început să strălucească şi s-a oprit în aer, la o înălţime de douăsprezece coţi [aproximativ 5 metri şi jumătate].

Un mir dulce-înmiresmat a început să izvorască de sub temelia Sfântului Stâlp, iar întreaga lume din Mtskheta alerga către acel loc, pentru a primi binecuvântare. Apropiindu-se de Stâlpul dătător de viaţă, bolnavii erau vindecaţi, orbii primeau vederea, iar cei ce nu se mai puteau mişca începeau să meargă.

În acel moment, un anumit Eepiscop, Ioan, şi alaiul său, soseau din Constantinopol. Sfântul Constantin cel Mare a trimis o Cruce, o Icoană a Mântuitorului, un fragment din Crucea Dătătoare de Viaţă a Domnului nostru (din locul în care stătuseră Picioarele Lui) şi un Piron al Răstignirii Lui, ca daruri, regelui nou luminat Mirian şi oamenilor săi.

La confluenţa Râurilor Mtkvari şi Aragvi din Mtskheta, regele şi regina, curtea regală şi toţi oamenii din Kartli au fost botezaţi în credinţa creştină. După slăvitul botez, Episcopul Ioan şi alaiul său de la Constantinopol au pornit către sudul Georgiei, spre Satul Erusheti. Acolo au construit biserici şi au înmânat, obştii creştine, Pironul Răstignirii Domnului nostru. Curând după aceea, au început să construiască Biserica Manglisi, aşezând acolo, înăuntru, părticica din Sfânta Cruce.

Regele Mirian a vrut să păstreze, în capitală, unele dintre sfintele odoare obţinute, dar Sfânta Nina i-a destăinuit că unul dintre cele mai sfinte odoare, Cămaşa Mântuitorului nostru, se afla deja în Mtskheta. Regele l-a chemat pe preotul Abiatar şi l-a întrebat despre Cămaşă, bucurându-se nespus când Abiatar avea să-i confirme cuvintele Sfintei Nina, zicându-i unde era păstrată Cămaşa Domnului, în îmbrăţişarea Sidoniei, care fusese îngropată sub ciotul chiparosului ce servise drept bază pentru Stâlpul dătător de viaţă.

La acea vreme, un copac încântător, cu un miros minunat, crescuse pe un munte, deasupra Mtskheta, şi la sugestia Episcopului Ioan, Prinţul Revi, fiul Regelui Mirian, a poruncit ca acel copac să fie tăiat şi, din lemnul său, să se facă o cruce. Copacul a fost tăiat, mai puţin rădăcinile sale, şi aşezat lângă o biserică în construcţie. Timp de treizeci şi şapte de zile, pomul şi-a păstrat aspectul original – chiar şi frunzele sale rămânând neveştejite şi necăzându-i. Apoi, după trecerea celor treizeci şi şapte de zile, trei cruci s-au format din acel lemn.

La mai multe zile după această minune, oamenii din Mtskheta urma să aibă o viziune: în timpul nopţii, o cruce de foc a strălucit deasupra bisericii, înconjurată de stele. La venirea dimineţii, două dintre stele s-au îndepărtat de cruce, în direcţii opuse – una către vest şi cealaltă spre est. Crucea de foc s-a îndreptat către nord, s-a oprit ceva timp deasupra dealului, de cealaltă parte a Râului Aragvi, apoi a dispărut.

Sfânta Nina l-a sfătuit pe Regele Mirian să ridice una dintre cele trei cruci, în vest, pe Muntele Tkhoti, şi alta în est, în Satul Ujarma. Dar nu era clar unde trebuia să fie ridicată cea de-a treia cruce, aşa încât Regele Mirian s-a rugat, cerând Domnului să-i dezvăluie locul.

Domnul a auzit rugăciunile sale şi a trimis un înger care să-i arate locul: un deal stâncos, din nordul capitalei, aflat la confluenţa Râurilor Aragvi şi Mtkvari. Astăzi, acest deal este numit Jvari (Crucea), iar pe el se zăresc turlele magnifice ale Bisericii Mânăstirii Jvari. În momentul în care crucea a fost înălţată pe acest deal, toţi idolii din Mtskheta au căzut şi s-au sfărâmat în bucăţi.

Înainte de mutarea sa la Domnul, Regele Mirian şi-a binecuvântat moştenitorul, pe Prinţul Bakar, şi l-a îndemnat să-şi închine viaţa Sfintei Treimi şi să lupte neîncetat împotriva idolatrilor. După care, cu pace, s-a mutat la Domnul.

Potrivit dorinţei sale, Împăratul Sfânt Întocmai cu Apostolii, Mirian, a fost îngropat în biserica superioară din Samtavro, unde astăzi se află o mânăstire în cinstea Sfintei Nina. Regele a fost prea smerit, aşă încât nu a dorit sa fie îngropat în biserica inferioară, Catedrala Svetitskhoveli, în care se păstra Stâlpul dătător de viaţă.

Regina Nana s-a mutat la Domnul, cu doi ani mai târziu, şi a fost îngropată lângă soţul ei.

Cei întocmai cu Apostolii, Împăratul Mirian şi Împărăteasa Nana ai Georgiei; Sfânta Sidonia; Cinstirea Apariţiei Stâlpului şi a Cămăşii Domnului, în Mtskheta, în Georgia, sunt cinstiţi în mod aparte în ziua de 1 octombrie, anual.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /