Publicat pe 11.05.2021

Biserica din Iclod – Gherla, SFÂNTUL IERARH NICOLAE – sfinţirea lucrărilor exterioare

Biserica din Iclod „Sfântul Ierarh Nicolae”, parte a Protopopiatului Gherla, din județul Cluj, a fost construită între anii 1958-1961. În anul 1992, sub îndrumarea preotului de atunci, Teodor Boroș, s-au efectuat lucrări de extindere.

 

Pictura a fost realizată în 1994 de pictorul Vasile Cosma, fiu al satului. Cu timpul, pictura s-a deteriorat, motiv pentru care, în 2013, au fost demarate ample lucrări de restaurare. Acestea au fost binecuvântate, de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, în luna mai a anului 2015.

 

 

Biserica Iclod – 2021 – sfinţire lucrări exterioare– foto Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului –

Recent, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Iclod a fost suspusă, de asemenea, unor  lucrări de renovare la exterior.

 

Ca încununare, la zi de hram – Sărbătoarea „Aducerii Sfintelor Moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae, la Bari” – ierarhul locului, Preasfințitul Părinte Benedict Bistriţeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, în Duminica a 2-a după Paști, 9 mai 2021, a sfinţit rezultatul acestor lucrări ale enoriaşilor aflaţi sub păstorirea Părintelui paroh Nicu Claudiu Herinean.

 

 

Biserica Iclod 2021 sfinţire lucrări exterioare– foto Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului – 

“Aducerea Sfintelor Moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae, la Bari” este cel de-al doilea hram al sfântului lăcaş din Iclod, acesta fiind închinat, în principal, Sfântului Ierarh Nicolae.

 

[mitropolia-clujului]

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.