Arătarea pe cer a Semnului Sfintei Cruci în Ierusalim

Arătarea semnului Sfintei Cruci s-a întâmplat după moartea celui dintâi împărat creştin, dreptcredinciosul şi marele Constantin şi, anume, pe vremea când fiul său Constanţiu (337-361), luând împărăţia, a primit totodată şi rău credinciosul eres al lui Arie. Spre ruşinarea ereticilor, care defăimau pe Hristos, şi spre încredinţarea şi întărirea celor dreptcredincioşi, s-a făcut, atunci, într-adevar un semn minunat, în sfânta cetate a Ierusalimului.

Că, în Duminica Cincizecimii, adică la pogorârea Sfântului Duh, sărbătoare care a căzut atunci, în anul 351, în ziua de 7 mai, la ceasul al treilea, s-a arătat pe cer semnul Sfintei Cruci a Domnului, strălucind cu o lumină negrăită, mai mult decat soarele; şi tot poporul îl privea, minunându-se, cu spaimă mare.

Acest semn al Sfintei Cruci a stat deasupra sfântului munte al Golgotei, pe care Domnul nostru a fost răstignit, şi s-a întins, ajungând până la Muntele Măslinilor, şi se potrivea lăţimea crucii cu lungimea sa. Iar frumuseţea ei era atât de împodobitâ, încât se asemăna cu faţa curcubeului, atrăgând privirea tuturor spre ea.

Deci, toţi cei ce aveau vreun lucru în mâinile lor, şi cei ce erau prin case, lăsând toate, ieşeau şi priveau acest semn minunat. Şi, umplându-se de frică şi de bucurie, toată mulţimea Ierusalimului a alergat la sfânta biserică, cu mare umilinţă şi cu căldura sufletului, bătrâni şi tineri, bărbaţi şi femei, copii şi fecioare, străini şi localnici, creştini şi de alte credinţe şi toţi, cu o gură, preamăreau pe Hristos Dumnezeul nostru, pe Dumnezeul cel adevărat, pe făcătorul minunilor celor mari. Atunci, necredincioşii s-au umplut de ruşine, văzând cat este de mare puterea lui Hristos. Dumnezeul nostru, întru arătarea crucii celei dumnezeiesti, dovedind, astfel, cu fapta, că este dreapta creştineasca credinţă adevărată şi mântuitoare. Că ea nu este alcatuită din înţelepciune omenească, ci de la Duhul Sfânt, fiind mărturisită cu semne din cer şi cu minuni.

Din acest minunat semn, Fericitul Chiril, Episcopul Ierusalimului, a înştiinţat, prin scrisoare, pe Împăratul Constanţiu, sfătuindu-l spre dreapta credinţă, iar Sozomen, istoricul, a scris că, din acea arătare a Crucii pe cer, mulţi păgâni s-au încredinţat şi au venit la Hristos, primind Sfântul Botez şi mărturisind pe Hristos, Dumnezeul nostru, de O Fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

Iar noi, la arătarea acestul semn, mărturisim puterea lui Hristos, cea nespusă, şi-L preamărim cu laude, că este Domnul Dumnezeul nostru şi ne închinăm aşternutului picioarelor Lui, adică Crucii Lui celei sfinte, rugând bunătatea Lui ca, la a doua şi înfricoşătoarea venire a Lui, să ne învrednicească a vedea, şi noi, cu bucurie şi cu nădejdea mântuirii, semnul Fiului Omului. Crucea Lui cea sfântă şi, cu ea, ca şi cu o cheie, Domnul Hristos să ne deschidă şi nouă uşile Împărăţiei Cerurilor, precum oarecând a deschis tâlharului Raiul, şi, cu oile Lui cele binecuvântate, să ne rânduiască şi pe noi în veci. Amin.