Aflarea Sfintelor Moaşte ale Sfântului Maxim Grecul (4 iulie 1996)

În anul 1988, în timpul sărbătoririi împlinirii unui mileniu de la Botezul Rusiei, Consiliul Jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse s-a întrunit în Lavra Preasfânta Treime a Sfântului Serghie, unde a canonizat mai mulţi sfinţi. Printre aceştia, s-a numărat şi Sfântul Cuvios Maxim Grecul (cinstit pe 21 ianuarie), pe care Consiliul l-a descris ca fiind “un om sfânt, un nevoitor minunat, un cuvios ascet şi model al vieţii monahale”. Cu toate acestea, din cauza calomniilor neîntemeiate ale vrăjmaşilor săi, el a fost aruncat în închisoare mulţi ani. Chiar şi aşa, a rămas ferm în mărturisirea credinţei ortodoxe şi în umilinţa sa.

A fost un om învăţat, autor al multor lucrări edificatoare, apărând dogmele ortodoxe şi tradiţiile Sfinţilor Părinţi. Canonizarea sa de către Consiliu a marcat sfârşitul secolelor de încercări nereuşite de a-l exonera şi de a dovedi că acuzaţiile lansate împotriva lui în timpul vieţii sale fuseseră false. În ultimii ani de viaţă ai Sfântului, a vieţuit în Lavra Preasfânta Treime a Sfântului Serghie, unde a fost tratat cu respect şi cinste.

După mutarea sa la Domnul în 1556, mai multe minuni s-au săvârşit la mormântul său, pentru cei care căutau mijlocire. Au fost compuse un tropar şi un condac, precum şi o rănduială de slujbă bisericească. Mai târziu, au început să apară reprezentări iconografice ale Sfântului Maxim. Până la sfârşitul secolului al XVI-lea, Sfântul Maxim Grecul fusese venerat ca sfânt local.

Nu mai rămăsese decât o singură chestiune importantă, pentru Consiliul Jubiliar din 1988: locul în care se aflau sfintele moaşte ale Sfântului Maxim. O Cronică a Consiliului nota: “Sfintele sale moaşte sunt îngropate la zidul de nord-vest al Bisericii Duhului Sfânt, din Lavra Preasfânta Treime a Sfântului Serghie”. Mumai că, din momentul în care Consiliul a luat decizia canonizării acestuia, şi până la începutul excavării locului unde s-ar fi aflat mormântul său, cu opt ani mai târziu, nu existase niciun indiciu privind vreun mormânt, la suprafaţa solului. Era posibil ca, până la sfârşitul secolului al şaisprezecelea, prima capelă să fi fost construită peste mormânt, fiind frecvent reconstruită şi mărită. De fapt, aceasta a supravieţuit, în forma sa modificată, până în anii 1930.

Întrucât nu exista niciun loc de înmormântare perceptibil, pentru Sfântul Maxim Grecul, şi nici pentru alţi câţiva sfinţi nou-canonizaţi, Consiliul Jubiliar din 1988 s-a limitat la adoptarea următoarei formule: “cinstitele lor rămăsiţe, oriunde s-ar afla, vor fi considerate sfinte moaşte”.

Deoarece se cunoştea doar locaţia aproximativă a mormântului Sfântului Maxim, a fost necesar să se efectueze săpături arheologice. Patriarhul Alexei al II-lea, Primatul Bisericii Ortodoxe Ruse, a acordat binecuvântare pentru acest lucru.

Înainte de a începe săpăturile, la 24 iunie 1996, a fost oficiată o Slujbă a Paraclisului Sfântului Maxim, în Biserica Sfântul Duh, din Lavră. Slujba a fost săvârşită de Arhimandritul Chiril (Pavlov), părintele duhovnicesc al Lavrei, şi de călugării Lavrei. Au mai participat elevii şcolilor ecleziastice din Moscova şi arheologii. Apoi, au început săpăturile. Deoarece o parte a zonei fusese pavată cu un trotuar, trebuia ca mai întâi să fie îndepărtat trotuarul. Apoi, a fost pregătit sit-ul. Pentru a evita orice scăpare, a fost excavată o zonă mare; aproximativ zece metri pe axa est-vest şi şase metri pe axa nord-sud.

În timpul excavării, au fost descoperite temeliile mai multor structuri, majoritatea din secolul al XIX-lea: o capelă şi o altă biserică metoc ridicată în 1867, împreună cu o biserică închinată Sfântului Filaret Milostivul (1 decembrie), în partea de sud a Bisericii Sfântului Duh.

O descoperire a fost făcută în colţul nord-vestic al Bisericii Sfântului Duh. Aici au fost descoperite fundaţiile primei – sau uneia dintre primele – capele ridicate pe mormântul Sfântului Maxim. Sit-ul cu aceste fundaţii, în raport cu Biserica Sfântului Duh, dimensiunile sale şi zona corespunzătoare pe care o cuprindea au corespuns exact capelei de peste mormânt aşa cum se indica în planul din 1745. De îndată ce aceste fundaţii au fost descoperite, lucrările s-au concentrat pe acea zonă.

În jurul prânzului, pe 30 iunie, s-a simţit o dulce mireasmă venind din partea de sud a săpăturii, şi a persistat câteva zile. După ceva timp, capul Sfântului Maxim a început să se vadă. Munca a continuat în acea noapte, până aproape de ora 2:00 a.m.. S-a observat că înmormântarea avusese loc pe o placă din lemn care fusese complet conservată (de aproximativ 15 cm grosime), şi că sfintele moaşte se aflau chiar pe locul în care, conform planului din 1745, mormântul era localizat. Cu excepţia sfintelor rămăşiţe, în cadrul temeliilor capelei nu se mai aflau alte trupuri. Drept aceea, devenise clar că sfintele rămăşiţe care fuseseră descoperite aparţineau Sfântului Maxim Grecul.

La 1 iulie, s-a realizat un raport către Patriarh, detaliat, privind rezultatele lucrărilor care fuseseră efectuate, şi cu privire la descoperirea sfintelor moaşte ale Sfântului Maxim. S-a observat că dovezile istorice şi arheologice, precum şi mireasma deosebită, mărturiseau că rămăşiţele erau cele ale Sfântului Maxim.

Patriarhul a dat binecuvântarea, pentru o examinare antropologică a rămăşiţelor conservate. Aceasta a fost realizată pe 2 iulie, de către cei mai de seamă antropologi ai Academiei Ruse de Ştiinţe. O declaraţie scrisă afirmă că:

(1) Rămăşiţele aparţineau unei singure persoane;

(2) Această persoană era bărbat;

(3) El a murit în jurul vârstei de 80 de ani.

O comparaţie a capului, cu vechile descrieri ale Sfântului Maxim, făcută de antropologi, a arătat asemănări. Avizul expertizei antropologilor a confirmat concluzia anterioară, că rămăşiţele erau cele ale Sfântului Maxim Grecul.

În aceeaşi zi, concluziile antropologilor au fost prezentate Patriarhului Alexei. El a acordat binecuvântarea ca sfintele moaşte să fie mutate în ziua următoare, 3 iulie 1996. După aceasta, lucrarea a continuat literalmente neîntrerupt până la sosirea Patriarhului. Doar o scurtă pauză a existat, între orele cinci şi opt a.m..

S-a hotărât, pentru ca nici cea mai mică părticică a sfintelor moaşte să nu rămână în pământ, să fie mutate unitar, împreună cu placa şi cu un strat de sol. Pentru aceasta, a fost necesară săparea solului de sub placă, dar argila gri se desfăcea foarte greoi şi, mult timp, acest lucru a împiedicat ca sfintele moaşte să fie mutate unitar. În cele din urmă,la ora două după-amiaza, sfintele moaşte ale Sfântului Maxim au fost mutate într-o raclă temporară, pregătită pentru mutare, şi au fost acoperite cu o schimă monahală. Racla a rămas pe locul unde a fost găsit mormântul.

Apoi, sunetul clopotelor a anunţat sosirea Arhimandritului Lavrei Preasfintei Treimi a Sfântului Serghie, şi a Patriarhului Alexei al II-lea al Moscovei şi al întregii Rusii. Ca de obicei, Patriarhul şi-a început vizita în Lavră prin venerarea sfintelor moaşte ale Sfântului Serghie, în Biserica Preasfântă Treime. După ce a părăsit Biserica Preasfânta Treime, a mers la Biserica Sfântului Duh, pentru a se închina. Acolo, Arhimandritul a vorbit cu stareţul şî cu alţi nevoitori ai Lavrei, aflând despre progresul săpăturilor.

La ora 4:00 P.M. Patriarhul, cu Episcopul Alexei de Orehovo-Zueva, Părintele Teognost, stareţul Lavrei şi alţi preoţi, între care se afla şi Ieromonahul Teoctist, ecleziarhul Bisericii metoc a Mănăstirii Ruse Sfântul Pantelimon din Muntele Athos, s-au îndreptat spre Catedrală. A început slujba unui Paraclis al Sfântului Maxim Grecul. După citirea Sfintei Evanghelii, Patriarhul şi preoţii s-au apropiat de săpături, iar slujba a continuat deasupra sfintelor moaşte ale Sfântului Maxim.

La sfârşitul Paraclisului, care a fost citit de Patriarh, corul Lavrei, sub conducerea Arhimandritului Matei Mormil, şi numeroşii pelerini care au participat la slujbă, au început să cânte: “Te mărim, pe tine, părintele nostru, Sfinte Maxim”. În timpul cântării, toţi săpătorii au ridicat racla ce conţinea sfintele moaşte şi au aşezat-o pe marginea săpăturii, de unde au preluat-o fraţii Lavrei şi vieţuitorii Bisericii metoc la Moscova a Mânăstirii atonite Sfântul Pantelimon. Cântările continuând să răsune, racla a fost purtată spre Biserica Duhului Sfânt, unde a fost aşezată într-un loc pregătit în centrul bisericii.

Anul 1996 a marcat trecerea a 440 de ani de la mutarea la Domnul a Sfântului Maxim Grecul. Sfântul Maxim a venit în Lavra Sfântului Serghie, ca un călugăr umil. Canonizarea lui şi descoperirea sfintelor sale moaşte au reprezentat o răsplată potrivită pentru multele suferinţe pe care le-a îndurat în vremea vieţii sale pământeşti.

Aflarea Sfintelor Moaşte ale Sfântului Maxim Grecul a fost un eveniment al bucuriei, atât pentru Biserica Ortodoxă Rusă, cât şi pentru toată Ortodoxia. Sfântul Maxim este cinstit atât de Patriarhia Constantinopolului, cât şi de Biserica Ortodoxă din Grecia.

Până de curând, sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Maxim Grecul s-au păstrat în Catedrala Adormirii Maicii Domnului, a Lavrei. Pe 9 aprilie 2013, cu binecuvântarea Patriarhului Chiril al Rusiei, a avut loc întoarcerea lor în Biserica Duhului Sfânt. Un baldachin special a fost pregătit pentru aceasta, astfel ca sfintele moaşte ale Sfântului să fie aşezate în colţul nordic al bisericii.

Sfântul Maxim Grecul este cinstit în mod special, anual, pe 21 ianuarie.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/