Sfintele moaşte ale Sfântului Serghie (cinstit pe 25 septembrie) au fost descoperite în ziua de 5 iulie 1422, pe când era stareţ Sfântul Nicon (17 noiembrie). În anul 1408, când Moscova şi împrejurimile sale au fost invadate de Hoarda tătară a lui Edigei, Mânăstirea Preasfintei Treimi a fost devastată şi incendiată, călugării conduşi de Sfântul Nicon ascunzându-se în păduri. Au salvat icoanele, sfintele vase, cărţile şi alte lucruri sfinte legate de amintirea Sfântului Serghie.
Într-o viziune din ajunul incursiunii tătarilor, Sfântul Serghie şi-a vestit ucenicul şi succesorul, despre venirea necazurilor. El a mai spus că tulburările nu vor dura, iar mânăstirea, care se va ridica din cenuşă, va înflori şi va spori şi mai mult. Mitropolitul Filaret scria despre aceasta, în Viaţa Sfântului Serghie: „După cum Hristos a trebuit să sufere şi, prin cruce şi moarte, să intre în slava Învierii, tot aşa va fi şi cu toţi cei care vor fi binecuvântaţi de Hristos cu lungime de zile în slavă, să fie încercaţi prin propria cruce şi moarte”. Trecând prin propria curăţire în foc, Mânăstirea Preasfintei Treimi Cea Dătătoare de Viaţă a fost înviată în veacul veacurilor, iar Sfântul Serghie însuşi s-a ridicat, astfel ca sfintele sale moaşte să se sălăşluiască în ea pentru totdeauna.
Înainte de începutul construcţiei noului lăcaş al Preasfintei şi Dătătoarei de Viaţă Treimi pe locul fostei biserici din lemn (târnosită pe 25 septembrie 1412), Sfântul Serghie a apărut înaintea unui credincios laic şi i-a cerut să le spună, stareţului şi fraţilor mânăstirii: „De ce mă laşi atât de mult timp în mormânt, acoperit de pământ şi în apă, silindu-mi trupul?”. În timpul construcţiei Catedralei, când s-au săpat şanţurile pentru fundaţii, au ieşit la iveală şi s-au ridicat sfintele moaşte neputrezite ale Sfântului Serghie. Toţi au fost uimiţi, că nu numai trupul său, ci nici veşmântul lui nu se deterioraseră, deşi în jurul mormântului era apă. Cu o mare participare a credincioşilor şi clerului, în prezenţa fiului lui Dimitrie al Donului, Prinţul Iurie Dimitrievici de Zvenigorod (+1425), sfintele moaşte au fost scoase din pământ şi aşezate temporar în Biserica de lemn a Preasfintei Treimi (în acel loc se află acum Biserica Pogorârii Sfântului Duh). Odată cu târnosirea Catedralei din piatră a Preasfintei Treimi în 1426, sfintele moaşte au fost mutate în ea, unde au şi rămas.
Toate căile vieţii duhovniceşti a Bisericii Ruse converg spre marele Sfânt şi făcător de minuni din Radonej, şi către toţi ortodocşii ruşi, râuri pline de har, dătătoare de viaţă, izvorăsc, spre exterior, din Mânăstirea Preasfintei Treimi, pe care a întemeiat-o.
Închinarea primei biserici, Preasfintei Treimi, în ţinut rusesc, revine Sfintei şi Întocmai cu Apostolii Olga (11 iulie), care a construit primul lăcaş al Preasfintei Treimi, la Pskov. După aceea, au fost construite biserici similare, în marele Novgorod şi în alte oraşe.
Contribuţia duhovnicească a Sfântului Serghie în înţelegerea teologiei Preasfintei Treimi este semnificativă. Călugărul a avut o perspectivă profundă asupra tainelor teologiei, cu „ochii duhovniceşti” ai ascetului, prin înălţarea de rugăciuni către Dumnezeul Cel în Trei Ipostasuri (adică în trei Persoane), prin experienţa duhovnicească a comuniunii cu Dumnezeu şi prin asemănare cu Dumnezeu.
„Moştenitori ai luminii desăvâşite şi ai contemplării Preasfintei şi Atot-Stăpânitoarei Treimi”, explica Sfântul Grigorie Teologul, „sunt cei care ajung să fie desăvârşit uniţi în desăvârşirea Duhului”. Sfântul Serghie ştia, din experienţa personală, taina Preasfintei Treimi Dătătoare de Viaţă, deoarece în viaţa sa a devenit unit cu Dumnezeu, împărtăşind viaţa dumnezeiască a Preasfintei Treimi, adică a atins pe cât este posibil pe pământ măsura „teozei” [„îndumnezeirii”], devenind un „părtaş al dumnezeieştii firi” (A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 1: 4). “Dacă Mă iubeşte cineva”, spune Domnul, “va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (Sfânta Evanghelie după Ioan 14:23).
Sfântul Serghie, respectând întru totul poruncile lui Hristos, se numără în rândul sfinţilor în sufletele cărora Preasfânta Treime Şi-a „făcut locaş”. El s-a modelat în „lăcaş al Preasfintei Treimi”, iar toţi cei cu care Sfântul Serghie a intrat în comuniune, au fost ridicaţi şi aduşi în comuniune cu Preasfânta Treime.
Ascetul din Radonej, cu ucenicii şi cu cei cu care a purtat dialoguri, au îmbogăţit Biserica Rusă şi Universală, cu o nouă cunoaştere şi viziune asupra Preasfintei Treimi Dătătoare de Viaţă, Începutul şi Izvorul Vieţii, manifestându-se în lume, şi omenirii, în „Sobornicitatea” [„Comuniunea”] Bisericii, prin unitatea frăţească şi iubirea răscumpărătoare şi jertfitoare a păstorilor şi a fiilor ei.
În adunarea simbolică duhovnicească a tuturor ruşilor, în unitate şi iubire, efortul istoric al naţiunii a devenit un lăcaş al Preasfintei şi Dătătoarei de Viaţă Treimi construit de Sfântul Serghie, „astfel încât, printr-o permanentă atenţie către el, să fie înfrântă înfricoşătoarea discordie plină de ura acestei lumi”.
Închinarea la Preasfânta Treime, în formele create şi lăsate prin testament de Sfântul stareţ Serghie din Radonej, a devenit una dintre cele mai profunde şi originale dintre trăsăturile eclezialităţii ruseşti. Cu Sfântul Serghie, în Preasfânta Treime Dătătoare de Viaţă a fost arătată nu doar desăvârşirea sfântă a vieţii veşnice, ci şi un model pentru viaţa umană, un ideal duhovnicesc în raport cu care omenirea ar trebui să se străduiască, întrucât în Treime ca „neîmpărţită” (grec. „adiairetos”) discordia este condamnată şi „sobornicitatea” [„comuniunea”] este binecuvântată, iar în Treime ca „nedespărţită” [„akhoristos” – conform celui de-Al Patrulea Sinod Ecumenic de la Calcedon, din anul 451], constrângerea este condamnată şi libertate binecuvântată. În învăţătura Sfântului Serghie despre Preasfânta Treime, naţiunea rusă şi-a simţit profund propria vocaţie sobornicească şi ecumenică şi a înţeles semnificaţia universală a acestui Praznic, oamenii înfrumuseţându-l cu întreaga varietate şi bogăţie a vechilor obiceiuri şi cântări. Toată experienţa duhovnicească şi nevoinţele spirituale ale Bisericii Ruse au fost întruchipate în creativitatea liturgică a Sărbătorii Preasfintei Treimi, a ritualurilor Bisericii, legate de Preasfânta Treime, a icoanelor Preasfintei Treimi şi a bisericilor şi mânăstirilor cu acest hram.
Perspectiva teologică a Sfântului Serghie, transformatoare, a fost redată sub forma icoanei făcătoare de minuni a Preasfintei şi Dătătoarei de Viaţă Treimi, de către Sfântul Andrei din Radonej, supranumitul Rubliov (4 iulie), un monah icononar care a vieţuit în Mânăstirea Preasfânta Treime, a Sfântului Serghie, şi care a pictat icoana, cu binecuvântarea Sfântului Nicon, ca vrednică de laudă pomenire a Sfântului Cuvios Serghie.
„Urâciunea discordiei”, certurile şi agitaţiile vieţii lumeşti au fost depăşite de viaţa de obşte monahală sădită de Sfântul Serghie în întreaga Rusie. Oamenii nu ar fi divizaţi, nu ar avea certuri şi războaie, dacă natura umană, creată de Preasfânta Treimie după chipul Uniunii Treimice Divine, nu ar fi pervertită şi afectată de păcatul strămoşesc. Depăşind, prin propria împreună-răstignire cu Mântuitorul, păcatul particularizării şi separării, prin repudierea termenilor „al meu” şi „eu”, şi conform cu învăţăturile Sfântului Vasile cel Mare, călugării de obşte restabilesc întâia unitate creată şi sfinţenia naturii umane. Mânăstirea Sfântului Serghie a devenit, pentru Biserica Rusă, modelul de reînnoire şi renaştere. În ea s-au format călugări sfinţi, purtând în ei înşişi trăsături ale adevăratei căi a lui Hristos, către regiuni îndepărtate. În toate lucrările şi acţiunile lor, Sfântul Serghie şi ucenicii săi au dat un caracter bisericesc vieţii, oferind oamenilor un exemplu viu al posibilităţii existenţei sale. Nu prin renunţarea la cele pământeşti, ci prin transformarea lor, au vestit înălţarea, şi ei înşişi s-au înălţat la Raiul Ceresc.
Şcoala Sfântului Serghie, prin mânăstirile întemeiate de el, de ucenicii săi şi de ucenicii ucenicilor săi, îmbrăţişează întreaga vastitate a ţinutului rusesc şi traversează calea întregii istorii, din cele mai vechi timpuri, a Bisericii Ruse. Un sfert din mânăstirile ruseşti, fortăreţe ale credinţei, evlaviei şi iluminării, au fost întemeiate de Sfântul Cuvios Serghie, sau de ucenicii săi. „Egumenul ţinutului rusesc” a fost, ceea ce oamenii au numit, întemeietorul lăcaşului Preasfintei şi Dătătoarei de Viaţă Treimi”. Călugării Nicon şi Miheia din Radonej, Silvestru din Obnora, Ştefan din Macriş şi Avraam din Ciuhlom, Atanasie din Serpuhov şi Nichita din Borov, Teodor din Simonov şi Terapont din Monja (27 mai), Andronic din Moscova şi Sava din Starojevsk, Dimitrie din Priluki şi Chiril de la Lacul Alb – toţi erau ucenici şi convertiţi ai „minunatului bătrân” Serghie. Sfinţii ierarhi Alexei şi Ciprian – Mitropoliţi ai Moscovei, Arhiepiscopul Dionisie de Suzdal şi Episcopul Ştefan de Perm, au fost apropiaţi duhovniceşti ai săi. Patriarhii Callist şi Filoteu ai Constantinopolului i-au scris scrisori şi i-au trimis binecuvântări. Prin Sfinţii Nichita şi Pafnutie din Borov s-a transmis o moştenire spirituală Sfântului Iosif din Volokolamsk şi altor ucenici ai săi, iar prin Chiril de la Lacul Alb până la Nil Sorsky, către Herman, Savatie şi Zosima din Solovki.
Biserica îi venerează, de asemenea, pe ucenicii şi împreună-asceţii Sfântului Serghie, ale căror pomeniri nu sunt menţionate neapărat în listele „mesiaţeslov” ale sfinţilor cu zi de prăznuire seaparată. Mai amintim că primul care a ajuns de la Sfântul Serghie, la Makoveţ, a fost bătrânul Vasile cel Pricăjit (Suhoi), numit astfel după modul său unic de postire. În al doilea rând, a fost călugărul Iacutie, adică Iacov, din neam simplu de ţăran, care fără a se plânge vreodată a petrecut ani îndelungaţi în mânăstire, în corvoade şi ascultări grele.
Printre alţi ucenici ai Sfântului Serghie, s-au numărat vieţuitorii localnici ai săi din Radonej, diaconul Onisim şi fiul său Elisei. Când s-au adunat doisprezece călugări şi şi-au construit chilii înconjurate de un gard înalt, Sfântul l-a numit pe diaconul Onisim drept păzitor al porţii, deoarece chilia sa era cea mai îndepărtată de intrarea în mânăstire. Sub umbra protectoare a Mânăstirii Preasfânta Treime, egumenul Mitrofan şi-a petrecut ultimii săi ani. El a fost cel care l-a tuns pe Sfântul Serghie în schima îngerească şi l-a îndrumat în nevoinţele monahale. Mormântul binecuvântatului bătrân Mitrofan a fost întâiul mormânt din cimitirul mănăstirii.
În anul 1357, Arhimandritul Simon ajungea la mânăstire, din Smolensk. Renunţase la cuvioasa poziţie de stareţ al uneia dintre mânăstirile din Smolensk, pentru a deveni călugăr simplu sub ascultarea egumenului purtător de Dumnezeu din Radonej. Drept recompensă pentru marea sa smerenie, Domnul i-a dăruit darul împărtăşirii viziunii minunate a Sfântului Serghie privind viitoarea sporire a turmei sale monahale. Cu binecuvântarea Sfântului, binecuvântatul bătrân Isaac cel Tăcut adopta lucrarea tăcerii rugătoare; tăcerea sa era o învăţătură, mai înaltă decât oricare alte cuvinte, pentru călugări şi cei din afară. O singură dată, după un an de tăcere, călugărul Isaac şi-a deschis gura, pentru a mărturisi cum a văzut un înger al lui Dumnezeu slujind împreună, la Altar, cu Sfântul Serghie, în timpul Dumnezeieştii Liturghii.
Un martor ocular al harului Duhului Sfânt Împreună-Lucrător cu Sfântul Serghie, a fost şi ecleziarhul Simon, care a văzut cândva, cum un foc ceresc se cobora peste Sfintele Taine şi cum Sfântul lui Dumnezeu „împărtăşea cu focul, fără a fi ars”. Bătrânul Epifanie (+1420) a fost, ceva mai târziu, pe vremea egumenului Nicon, un preot al turmei Sfântului Serghie. Biserica îl numeşte Epifanie cel Înţelept, pentru cunoaşterea sa profundă şi marile sale daruri duhovniceşti. El este cunoscut drept compilatorul vieţii Sfântului Serghie şi a Sfântului său însoţitor Sfântul Ştefan de Perm, ca elogiu adus acestora; el a scris şi „Relatare despre viaţa şi adormirea Marelui Prinţ Dimitrie al Donului”. Viaţa Sfântului Serghie, compilată de Epifanie la 26 de ani de la mutarea la Domnul a călugărului, adică în 1418, a fost reelaborată ulterior de haghiograful Pahomie Sârbul, numit Logotetul, venit din Athos.
La Sfântul Serghie, ca la un izvor nesecat al rugăciunii duhovniceşti şi al harului lui Dumnezeu, veneau permanent mii de oameni, pentru lămuriri şi rugăciuni, pentru ajutor şi pentru vindecare. Iar fiecare dintre cei care apelau cu credinţă la sfintele sale moaşte făcătoare de minuni era vindecat şi se reînnoia, se umplea de putere şi credinţă, se transforma şi se îndrepta spre înălţimi, prin spiritualitatea lui uşoară şi rodnică.
Dar nu numai daruri duhovniceşti şi vindecările pline de har le-au fost oferite tuturor celor ce veneau cu credinţa la sfintele moaşte ale Sfântului Serghie; Dumnezeu i-a dat şi harul de a apăra ţinutul rusesc în faţa duşmanilor săi. Călugărul, prin rugăciunile sale, a fost alături de oastea lui Dimitrie al Donului, în bătălia de la Kulikovo Pole („Câmp”) – chiar binecuvântându-i pe propriii călugări, Alexandru Peresvet şi Andrei Oslyab, pentru a sluji în armată. El i-a spus lui Ivan cel Groaznic, unde să construiască fortăreaţa din Sviajsk, şi a ajutat în victoria lui asupra Kazan-ului. În timpul incursiunii poloneze, Sfântul Serghie i-a apărut, într-un vis, unui cetăţean din Nijni Novgorod, Cosma Minin, poruncindu-i să strângă fonduri şi să echipeze o armată pentru eliberarea Moscovei şi a ţinutului rusesc. Iar când, în 1612, după o slujbă a Paraclisului, închinată Preasfintei Treimi, miliţia din Minin şi Pojarsky se îndrepta spre Moscova, o adiere binecuvântată flutura steagurile ortodoxe, „ca şi când venea dinspre mormântul Sfântului Făcător de Minuni Serghie”.
În vremea necazurilor şi a incursiunii poloneze, din rândul eroicei obşti strâns unite a Preasfintei Treimi, mulţi călugări, cu binecuvântarea egumenului, Sfântul Dionisie, au repetat fapta sfântă militară a ucenicilor Sfântului Serghie, Peresvyet şi Oslyab. Timp de un an şi jumătate, de la 23 septembrie 1608 până la 12 ianuarie 1610, polonezii au asediat Mânăstirea Preasfintei Dătătoarei de Viaţă Treimi, în speranţa de a jefui şi de a distruge acest vas sacru al Ortodoxiei. Dar, prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi prin rugăciunile Sfântului Serghie, „cu multă ruşine” au fugit, în cele din urmă, dintre zidurile mânăstirii, urmăriţi de mânia divină, însuşi liderul lor, Lisovsky, pierind într -o manieră crudă exact în ziua cinstirii Sfântului Serghie, pe 25 septembrie 1617. În 1618, fiul regelui polonez, Vladislav, a ajuns până la zidurile mânăstirii Preasfintei Treimi. Dar, fiind neputincios împotriva harului Domnului, care păzea mânăstirea, el a fost obligat să încheie un tratat de pace cu Rusia, chiar în satul mânăstirii – Devlino. După aceasta, o biserică a fost construită în numele Sfântului Serghie.
În anul 1619, Patriarhul Teofan al Ierusalimului a vizitat Lavra, în timpul călătoriei sale în Rusia. El voia mai ales să-i vadă pe acei călugări care, în timpul pericolului militar, cu îndrăzneală şi-au pus haina ostăşească deasupra veşmântului monahal şi, cu arma în mână, s-au urcat pe zidurile Sfintei Mânăstiri, îndepărtând inamicul. Sfântul Dionisie egumenul (12 mai), vorbind despre apărare, a prezentat Patriarhului mai mult de douăzeci de călugări.
Primul dintre ei era Atanasie (Oscerin), foarte avansat în ani şi cu cărunteţea îngălbenită a unui bătrân. Patriarhul l-a întrebat: „Ai mers la război şi ai condus soldaţi?”. Bătrânul a răspuns: „Da, sfinte Stăpâne, a fost nevoie de lacrimi de sânge”.
„Ce este cel mai potrivit pentru un călugăr, o singurătate rugătoare sau isprăvile militare înaintea oamenilor?”. Înclinându-se la pământ, Sfântul Atanasie a răspuns: „Fiecare lucru şi fiecare faptă are propriul timp. Aici, pe capul meu, se vede o semnătură latină, de la o armă. Mai există încă alte şase amintiri de plumb în corpul meu. Stând în chilie, la rugăciune, aş fi putut afla astfel de îndemnuri la suspin şi geamăt? Am făcut toate acestea, nu după propria mea plăcere, ci pentru binecuvântarea slujirii lui Dumnezeu am fost trimis”. Mişcat de răspunsul înţelept al umilului călugăr, Patriarhul l-a binecuvântat şi l-a îmbrăţişat. El i-a binecuvântat şi pe ceilalţi soldaţi şi şi-a exprimat admiraţia faţă de toţi fraţii din Lavra Sfântului Serghie.
Faptele mânăstirii, în acea perioadă grea, de necazuri pentru toată naţiunea, au fost înregistrate de chelarul Avraam (Paliţin), în „O cronică a evenimentelor din vremea necazurilor”, precum şi de chelarul Simon Azarin, în două colecţii hagiografice: „Cartea Minunilor Sfântului Serghie” şi Viaţa Sfântului Dionisie din Radonej. În anul 1650, Simeon Şahovsky scria un Acatist al Sfântului Serghie, numindu-l „brav voievod” al ţării ruseşti, în amintirea eliberării Mânăstirii Sfânta Treime, de sub asediul inamicului. Există un alt Acatist pentru Sfântul Serghie, compus în secolul al XVIII-lea, iar autorul său se crede că ar fi Mitropolitul Platon (Levşin) din Moscova, care s-a mutat la Domnul în 1812.
În vremurile care au urmat, mânăstirea a continuat să fie o candelă nestinsă a vieţii duhovniceşti şî a iluminării Bisericii. Dintre fraţii săi, mulţi ierarhi renumiţi ai Bisericii Ruse au fost aleşi pentru slujire, unul după altul.
În anul 1744, pentru slujirea sa pentru ţară şi credinţă, mânăstirea a fost desemnată ca Lavră. În 1742, a fost înfiinţat un seminar religios în incinta sa, iar în anul 1814 a fost transferată acolo Academia Spirituală din Moscova.
Iar în prezent lăcaşul Preasfintei Treimi Dătătoare de Viaţă slujeşte drept unul dintre centrele primare ale harului Bisericii Ortodoxe Ruse. Aici au loc, la îndemnul Duhului Sfânt, Sinoadele locale ale Bisericii Ruse. În mânăstire se află un loc de reşedinţă al Sanctităţii Sale, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, care poartă asupra sa binecuvântarea specială a Sfântului Serghie, în forma stabilită de „Arhimandrit al Lavrei Sfânta Treime, a Sfântului Serghie”.
Cea de-a cincea zi a lunii iulie – ziua aflării sfintelor moaşte ale Sfântului Cuvios Serghie, egumenul ţinutului rusesc – este o sărbătoare încununată şi solemnă, bisericească, pentru mânăstire.
/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe – 2022/
Spre slava lui Dumnezeu, un proiect realizat şi administrat de Asociaţia Lăcaşuri Ortodoxe
