Adormirea Presfintei Maici a lui Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria

După Înălţarea Domnului, Maica lui Dumnezeu a rămas în grija Sfântului Apostol Ioan Teologul, şi în timpul călătoriilor lui, Dânsa vieţuia în casa părinţilor acestuia, aproape de Muntele Măslinilor. Maica Domnului a fost izvor de mângâiere şi de sfaturi, atât pentru Apostoli, cât şi pentru toţi credincioşii. În discuţiile cu ei, le vorbea despre întâmplări minunate: Buna Vestire, despre Naşterea lui Hristos Cel născut din Dânsa, despre pruncia Lui şi despre viaţa Sa pământească. Asemenea Apostolilor, a ajutat la întemeierea şi întărirea Bisericii creştine, prin prezenţă, rostiri şi rugăciuni.

Respectul Apostolilor faţă de Preasfânta Fecioară a fost extraordinar. După primirea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, Sfinţii Apostoli au rămas în Ierusalim timp de zece ani, preocupaţi de mântuirea evreilor şi dorind să fie lângă Maica lui Dumnezeu şi să-i audă cuvântul sfânt. Mulţi dintre cei nou-luminaţi în credinţă veneau din ţări îndepărtate, la Ierusalim, pentru a O vedea şi a O auzi pe Preacurata Maică a lui Dumnezeu.

În timpul persecuţiei iniţiate de regele Irod împotriva tinerei Biserici a lui Hristos (Faptele Apostolilor 12: 1-3), Preasfânta Fecioară şi Apostolul Ioan Teologul s-au retras în Efes, în anul 43, predicând Evanghelia. Maica lui Dumnezeu s-a aflat în Cipru, cu Sfântul Lazăr cel înviat din morţi a patra zi, unde acesta din urmă era episcop. De asemenea, Preasfânta Fecioară s-a mai aflat pe Sfântul Munte Athos. Sfântul Ştefan din Sfântul Munte spune că Maica lui Dumnezeu vorbea profetic despre aceste înălţimi: “Păstraţi acest loc, să fie ţinutul meu, dat mie de Fiul meu şi Dumnezeul meu. Voi fi Ocrotitoarea acestui loc şi voi mijloci, la Dumnezeu, pentru el”.

Respectul primilor creştini, pentru Maica lui Dumnezeu, a fost atât de mare, încât au păstrat tot ceea ce avea legătură cu viaţa Ei, ceea ce auzeau despre cuvintele şi faptele Ei şi chiar au păstrat, până la noi, o descriere a înfăţişării Sale exterioare.

Pornind de la cuvintele Sfântului Sfinţit Dionisie Areopagitul (3 octombrie) şi ale Sfântului Ignatie Purtătorul de Dumnezeu (20 decembrie), Sfântul Ambrozie de Milano (7 decembrie) scria în lucrarea sa “Despre Fecioare”, în legătură cu Maica lui Dumnezeu: “Era o fecioară nu doar în trup, ci şi în suflet, umilă la inimă, chibzuită în cuvânt, cu minte înţeleaptă, nu prea dispusă la vorbă, iubitoare de citire şi de muncă, prudentă în vorbire. Regula sa de viaţă includea a nu-i jigni pe alţii, a urmări binele celorlalţi, a respecta pe cei bătrâni, a nu invidia pe alţii, a evita laudele, a fi cu minte sănătoasă şi cu iubirea de virtuţi.

“Când a rostit, vreodată, vreo insultă cât de mică, în faţa părinţilor Ei? Când s-a aflat în neînţelegere cu rudele Ei? Când s-a umplut, vreodată, de mândrie, înaintea vreunei persoane umile, sau a râs de cei slabi, ori i-a evitat pe cei lipsiţi? La Ea, nimic nu era bătător la ochi, nu rostea niciun cuvânt neînsemnat, nici nu avea vreo purtare nepotrivită. Era umilă în mişcări, pasul îi era liniştit, iar vocea simplă şi deschisă; Aşa încât faţa Ei era expresie a sufletului. Era personificarea purităţii.

Toate zilele, era preocupată de post: dormea doar atunci când era necesar şi chiar şi atunci, când Îşi odihnea trupul, rămânea trează în duh, repetând în vis ceea ce citea, sau împlinind cele ce Şi le propusese, ori făcându-Şi planuri noi. Părăsea casa Sa numai pentru Biserică, şi doar în compania rudelor. Altfel, doar rareori putea fi văzută în afara casei Sale în compania altora, Ea fiind pentru Sine cea mai bună păzitoare. Alţii puteau să o păzească numai în trup, dar Ea Însăşi Îşi păzea propria fire”.

Pornind de la compilatorul istoriei Bisericii, Nichifor Calist (secolul XIV), Maica lui Dumnezeu “era de statură medie, sau după cum alţii sugerează, puţin mai mult decât medie; părul Îi era auriu la vedere; ochii Săi luminoşi, cu lumina lor ca două măsline strălucitoare; sprâncenele Ei puternice în caracter şi uşor întunecate; nasul Ei pronunţat şi gura vibrantă trădând un discurs dulce; Faţa Ei nu era nici rotundă, nici ascuţită, ci oarecum alungită; palma mâinilor şi degetele Îi erau lungi…

În conversaţia cu alţii, Îşi păstra bunacuviinţă, nedevenind nici naivă, nici agitată şi, într-adevăr, nu se supăra niciodată; fără meşteşugiri, şi directă, nu era prea îngrijorată pentru Sine Însăşi şi, departe de răsfăţuri, era foarte plină de umilinţă. În ceea ce priveşte îmbrăcămintea pe care o purta, era mulţumită cu pânze în culori naturale, care chiar şi acum sunt vizibile pe Sfântul Ei Acoperământ. Ajunge să spunem că exista o eleganţă deosebită în toate acţiunile Sale”. [Nichifor Calist a împrumutat descrierea sa, de la Sfântul Epifabie al Ciprului (12 mai), din “Scrisoarea către Teofil, Privind Icoanele”.

Circumstanţele Adormirii Maicii lui Dumnezeu au fost cunoscute, în Biserica Ortodoxă, încă din vremurile apostolice. Deja din primul secol, Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie scria, despre “Adormirea” Ei. În secolul al doilea, înscrisuri despre înălţarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu trupul, la cer, se găsesc în lucrările lui Eliton, Episcop de Sardis. În secolul al IV-lea, Sfântul Epifanie al Ciprului face referire la tradiţiile despre “Adormirea” Maicii lui Dumnezeu. În secolul al V-lea, Sfântul Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului, îi spunea Sfintei împărătese bizantine Pulheria: “Deşi nu există nicio relatare a circumstanţelor morţii Sale, în Sfânta Scriptură, ştim despre ea din tradiţia cea mai veche şi credibilă”. Această tradiţie a fost strânsă şi expusă în “Istoria Bisericii”, a lui Nichifor Calist, în secolul al XIV-lea.

La vremea binecuvântatei Sale Adormiri, Preasfânta Fecioară Maria se afla la Ierusalim. Renumele Său de Maică a lui Dumnezeu, răspândindu-se deja în întregul ţinut, stârnise multe invidii şi duşmănii împotriva Sa. Au existat încercări asupra vieţii Sale, dar Dumnezeu a păzit-O de duşmani.

Zi şi noapte, Îşi petrecea timpul în rugăciune. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu mergea adesea la Sfântul Mormânt al Domnului şi, acolo, aducea o rugăciune aprinsă. De mai multe ori, duşmanii Mântuitorului au căutat să O împiedice să viziteze locul Său sfânt, cerând Marelui Preot să pună pază Mormântului Domnului. Preasfânta Fecioară a continuat să se roage chiar în faţa lor, nevăzută de nimeni.

Într-o astfel de vizită la Golgota, Arhanghelul Gavriil I-a apărut înainte, anunţând-o de apropierea plecării Sale din această viaţă, în viaţa veşnică. Drept chezăşie, Arhanghelul i-a dăruit o ramură de palmier (finic). Cu aceste veşti cereşti, Maica lui Dumnezeu s-a întors la Betleem, cu cele trei fecioare care o însoţeau (Sefora, Abigail şi Iail). Ea i-a chemat, pe dreptul Iosif din Arimatea şi pe alţi Ucenici ai Domnului, zicându-le despre apropiata Sa mutare la Domnul.

Preasfânta Fecioară s-a rugat, de asemenea, ca Domnul să-l aducă pe Sfântul Apostol Ioan, la ea. Duhul Sfânt l-a purtat din Efes, lăsându-l în acel loc unde se afla Maica lui Dumnezeu. După rugăciune, Preasfânta Fecioară a aprins tămâie, iar Ioan a auzit o voce din cer încheind rugăciunea Ei, cu Cuvântul “Amin”. Maica lui Dumnezeu a lămurit că vocea însemna sosirea rapidă a Apostolilor şi Ucenicilor şi a Sfintelor Puteri fără de trup.

Credincioşii, al căror număr era imposibil de numărat, s-au strâns împreună, spune Sfântul Ioan Damaschinul, ca nişte nori şi vulturi, să asculte pe Maica lui Dumnezeu. Văzându-se unii pe alţii, Ucenicii s-au bucurat, dar în confuzia lor s-au întreabat reciproc de ce Domnul îi adunase într-un singur loc. Sfântul Ioan Teologul, salutându-i cu lacrimi de bucurie, le-a spus că vremea mutării la Domnul, a Preasfintei Fecioare, se apropiase.

Mergând la Maica lui Dumnezeu, ei au văzut-o întinsă pe pat şi plină de bucurie duhovnicească. Ucenicii au salutat-o şi, apoi, i-au vorbit despre cum au fost purtaţi în mod minunat din locurile lor de predicare. Preasfânta Fecioară Maria a slăvit pe Dumnezeu, pentru că I-a auzit rugăciunea şi a împlinit dorinţa inimii Ei, începând să vorbească despre apropiatul Său sfârşit.

În timpul acestei discuţii, Sfântul Apostol Pavel a apărut, de asemenea, într-un mod minunat, împreună cu Ucenicii Sfântului Dionisie Areopagitul: Sfântul Ierotei, Sfântul Timotei şi alţii din cei şaptezeci de Apostoli. Duhul Sfânt i-a adunat pe toţi împreună, pentru a primi binecuvântarea Preacuratei Fecioare şi, mai mult, pentru a vedea înmormântarea Maicii Domnului. Ea a chemat pe fiecare dintre ei, după nume, i-a binecuvântat şi i-a proslăvit pentru credinţa şi greutăţile pe care le-au îndurat în predicarea Evangheliei lui Hristos. Fiecăruia, a dorit fericirea veşnică şi s-a rugat, cu ei, pentru pacea şi bunăstarea întregii lumi.

Apoi, s-a făcut Ceasul Al Treilea (9 dimineaţa), când trebuia să aibă loc Adormirea Maicii Domnului. Mulţime de candele ardeau. Sfinţii Ucenici au înconjurat patul ei frumos împodobit, aducând laudă lui Dumnezeu. Ea se ruga în aşteptarea sfâşitului Său şi a mult-aşteptatei sosiri a Fiului şi Domnului Ei. Dintr-o dată, lumina de nedescris a Slavei Dumnezeieşti a strălucit, înaintea căreia lumânările aprinse au pălit. Toţi cei care au văzut-o s-au înspăimântat. Coborând din Cer, apărea Hristos, Împăratul Slavei, înconjurat de Îngeri şi Arhangheli şi alte Puteri Cereşti, împreună cu sufletele strămoşilor şi ale profeţilor care proorociseră, în veacul trecut, despre Preasfânta Fecioară Maria.

Văzând pe Fiul Său, Maica lui Dumnezeu a zis: “Măreşte sufletul meu pe Domnul. Şi s-a bucurat duhul meu, de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale” (Luca 1: 46-48) şi, înălţându-se din patul Ei, pentru a întâlni pe Domnul, S-a plecat către El, iar Domnul a poftit-O să intre în viaţa veşnică. Fără suferinţă trupească, după cum ar fi intrat într-un somn fericit, Preasfânta Fecioară Maria Şi-a dat sufletul, în mâinile Fiului Ei şi al lui Dumnezeu.

Apoi a început un cântec îngeresc de bucurie. Însoţind pe Cea logodită cu Dumnezeu şi, cu cuviincioasă teamă, îngerii au strigat, Reginei Cerului: Bucură-te Cea plină de dar, Domnul este cu tine, binecuvântată eşti Tu între femei!…

Porţile Cereşti s-au deschis şi au primit sufletul Preasfintei Maici a lui Dumnezeu, Heruvimii şi Serafimii slăvind-o cu bucurie. Faţa Maicii lui Dumnezeu radia de slava curăţiei dumnezeieşti, iar din trupul Ei venea dulce mireasmă.

Minunată a fost viaţa Preacuratei Fecioare şi minunată a fost mutarea Sa la Domnul, după cum Sfânta Biserică Îi cântă.

Sărutând prea-curatul trup, cu cuvioşie si minunare, Ucenicii, la rândul lor, au fost binecuvântaţi de El şi umpluţi de har şi bucurie duhovnicească. Prin marea slăvire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, puterea Atotputernicului Dumnezeu a vindecat bolnavii care, cu credinţă şi dragoste, se atingeau de patul sfânt.

Tânguindu-se pentru despărţirea lor de Maica lui Dumnezeu, Apostolii s-au pregătit de îngroparea Întrutot Preacuratului Trup. Sfinţii Apostoli Petru, Pavel, Iacob şi alţii din cei doisprezece Apostoli au purtat patul pe umeri şi, pe el, au pus trupul Fecioarei Maria. Sfântul Ioan Teologul a mers în frunte, cu ramura de palmier din Rai. Ceilalţi Sfinţi şi mulţime de credincioşi au însoţit catafalcul, cu lumânări şi tămâie, intonând cântări sfinte. Această procesiune solemnă a trecut, din Sion, prin Ierusalim, către Grădina Ghetsimani.

Odată cu începerea procesiunii, a apărut brusc, deasupra Preacuratului Trup al Maicii lui Dumnezeu, şi a tuturor celor care O însoţeau, un nor circular, strălucitor, ca o coroană. Puteau fi auzite cântând Puterile Cereşti, preaslăvind pe Maica lui Dumnezeu, care îşi găseau ecoul în vocile oamenilor. Această cunună a cântăreţilor cereşti, şi de strălucire, a însoţit procesiunea, către locul înmormântării.

Necredincioşii locuitori ai Ierusalimului, surprinşi de marea procesiune funerară şi de venerarea şi cinstea acordate Maicii lui Iisus, s-au plâns Marelui Preot şi cărturarilor. Arzând de invidie şi de răzbunare faţă de tot ceea ce le amintea de Hristos, ei au trimis propriii slujitori să perturbe procesiunea şi să ardă trupul Maicii lui Dumnezeu.

O mulţime furioasă şi soldaţii s-au pornit împotriva creştinilor, dar norul circular care însoţea procesiunea s-a coborât şi a înconjurat-o ca un zid. Aceia auzeau paşii şi cântările, dar nu puteau vedea pe cei care însoţesc procesiunea. Într-adevăr, mulţi dintre aceia au fost loviţi de orbire.

Preotul evreu, în ciuda urii pentru Maica lui Iisus din Nazaret, a vrut să răstoarne catafalcul pe care era aşezat trupul Preacuratei Fecioare Maria, dar un Înger al lui Dumnezeu i-a tăiat, nevăzut, mâinile care atinseseră catafalcul. Văzând o astfel de minune, Atonie s-a pocăit şi, cu credinţă, a mărturisit măreţia Maicii lui Dumnezeu. El a primit vindecare şi s-a alăturat mulţimii însoţitoare Trupului Maicii lui Dumnezeu, devenind urmaş zelos al lui Hristos.

Când procesiunea a ajuns la Grădina Ghetsimani, în mijlocul plânsului, s-a dat ultimul sărut preacuratului trup. Abia spre seară Apostolii au reuşit să-l aşeze în mormânt şi să sigileze intrarea în peşteră, cu o piatră mare.

Timp de trei zile, nu s-au îndepărtat de la locul de înmormântare, stând în rugăciune şi cântând Psalmi. Prin rânduiala înţeleaptă a lui Dumnezeu, Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântarea Maicii lui Dumnezeu. Sosind târziu, în a treia zi, la Ghetsimani, el a căzut la mormânt şi, cu lacrimi amare, a cerut să i se permită şi lui să privească, încă o dată, pe Maica lui Dumnezeu şi să-şi ia rămas bun. Apostolii, din mila din inimă pentru el, au decis să deschidă mormântul şi să-i permită venerarea Sfintelor Moaşte ale Pururea Fecioarei Maria. După ce au deschis mormântul, au găsit doar giulgiurile şi, astfel, au fost convinşi de ridicarea cu trupul a Preasfintei Fecioare Maria, la Cer.

În seara aceleiaşi zile, când Apostolii s-au adunat într-o casă, pentru a se întări cu mâncare, Maica lui Dumnezeu a apărut şi le-a zis: Bucuraţi-vă! Eu sunt cu voi, în toate zilele vieţii voastre”. Aceasta i-a bucurat, atât de Apostoli, cât şi pe toţi cei ce se aflau cu ei, încât au au luat o parte din pâine, lăsând o parte din masă, în cinstea Mântuitorului (“Partea Domnului”), şi au strigat: “Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, salvează-ne”. (Aceasta marchează începutul ritualului “Panaghiei” – “Preasfintei” – o parte din pâine, în cinstea Maicii lui Dumnezeu, care se aduce la mânăstiri, până în prezent).

Eşarfa Maicii lui Dumnezeu şi a veşmântului ei sfânt, cu reverenţă, au fost împărţite pe toată faţa pământului, în bucăţi, făcând minuni, atât în trecut, cât şi în prezent. Numeroasele Ei icoane, de pretutindeni, revarsă semne şi vindecări, iar Trupul Ei sfânt, ridicat la Cer, mărturiseşte viaţa noastră viitoare acolo. Trupul Ei nu a fost distrus de vicisitudinile lumii trecătoare, ci a fost preaslăvit prin slăvita Sa ridicare la Cer.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este serbată cu solemnitate specială în Ghetsimani, locul înmormântării Sale. Nicăieri altundeva nu există o astfel de durere în inimă, la despărţirea de Maica lui Dumnezeu, şi nicăieri altă bucurie, datorită mijlocirii Ei pentru lume.

Oraşul Sfânt al Ierusalimului este separat de Muntele Măslinilor, prin Valea din Kedron, la Iosafat. La poalele Muntelui Măslinilor, se află Grădina Ghetsimani, unde măslinii rodesc fructe chiar şi astăzi.

Sfântul Ioachim S-a mutat la Domnul, la vârsta de 80 de ani, la câţiva ani după Intrarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu în Templu (21 noiembrie). Sfânta Ana, care a rămas văduvă, s-a mutat din Nazaret la Ierusalim şi a trăit lângă Templu. La Ierusalim, a cumpărat două proprietăţi: prima la Porţile Ghetsimani-ului şi a doua în Valea lui Iosafat. În cel de-al doilea loc, a zidit un mormânt pentru membrii familiei Ei, unde şi Ea Însăşi a fost îngropată, cu Ioachim. Era acolo, în Grădina Ghetsimani, când Mântuitorul S-a rugat, adesea, cu Ucenicii Săi.

Trupul Preacuratei Maici a lui Dumnezeu a fost îngropat în mormântul familiei. Creştinii au cinstit Mormântul Maicii lui Dumnezeu şi au construit o biserică, în acel loc. În biserică, a fost păstrată pânza de înormântare, care a acoperit Preacuratul Ei trup şi frumos înmiresmat.

Sfântul Patriarh Iuvenalie al Ierusalimului (420-458) a mărturisit, înaintea împăratului Marcian (450-457), autenticitatea tradiţiei despre ridicarea minunată a Maicii lui Dumnezeu la Ceruri, şi a trimis împărătesei, Sfânta Pulheria (10 septembrie), giulgiurile Maicii lui Dumnezeu, din Mormântul Ei. Sfânta Pulheria le-a aşezat, apoi, pe acestea, în Biserica Vlaherne.

S-a păstrat scris, că, la sfârşitul secolului al şaptelea, o biserică a fost construită peste Biserica de dedesubt a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi că din clopotniţa sa înaltă, se putea vedea turla Bisericii Învierii Domnului. Urmele acestei biserici nu mai sunt vizibile, iar în secolul al IX-lea, în apropierea bisericii subterane din Ghetsimani, a fost construită o mânăstire, în care mai mult de 30 de călugări s-au nevoit.

Distrugeri mari au fost făcute în Biserică, în anul 1009, de distrugătorul locurilor sfinte, Hakim. Schimbări radicale, ale căror urme au rămas până în prezent, au avut loc, de asemenea, sub cruciaţii din anul 1130. Între secolele XI-XX, bucata de piatră, excavată, unde Mântuitorul S-a rugat în noaptea trădării Sale, a dispărut şi ea din Ierusalim. Această bucată de piatră s-a aflat în Bazilica Ghetsimani, din secolul al şaselea.

Dar, în ciuda distrugerii şi a schimbărilor, planul general original cruciform s-a păstrat. La intrarea în biserică, de-a lungul laturilor porţilor din fier, sunt patru coloane din marmură. Pentru a intra în biserică, trebuie să treci o scară cu 48 de paşi. La pasul 23, pe partea dreaptă, este o capelă în cinstea Sfinţilor Ioachim şi Ana, împreună cu mormintele lor, iar pe partea stângă, opusă, Paraclisul Sfântului Iosif Logodnicul, cu mormântul său. Paraclisul din dreapta aparţine Bisericii Ortodoxe, iar cel din stânga Bisericii Armene (din 1814).

Biserica Adormirii Maicii Domnului are următoarele dimensiuni: în lungime este de 48 de arşini (33 metri), iar lăţimea 8 arşini [5,6 metri]. Înainte, biserica avusese şi ferestre, lângă uşă. Întregul lăcaş a fost împodobit cu o mulţime de lampadare şi de daruri. Două intrări mici duc în camera de înmormântare a Maicii lui Dumnezeu. Se intră prin uşile vestice şi se iese prin cele nordice. Camera de înmormântare a Preacuratei Fecioare este învăluită în văluri preţioase. Locul de înmormântare era tăiat în piatră, în felul mormintelor vechi evreieşti, şi este foarte asemănător Mormântului Domnului. Dincolo de camera de înmormântare, se află Altarul bisericii, în care Sfânta Liturghie se oficiază în fiecare zi, în limba greacă.

Pădurile de măslini, de pe laturile estice şi nordice ale lăcaşului, au fost dobândite, de la turci, de către ortodocşi, în secolele al şaptelea şi al optulea. Catolicii au dobândit pădurile de măslini din partea de est şi sud, în 1803, iar armenii, pe cele din partea de vest, în 1821.

La 12 august, la Micul Ghetsimani, în al doilea ceas al nopţii, în Biserica Ghetsimani se oficiază Sfânta Liturghie. La sfârşitul Liturghiei, în cel de-a patrulea ceas al dimineţii, se oficiază un scurt Paraclis, înaintea giulgiurilor de înmormântare, ridicându-le în mâini şi purtându-le în mod solemn dincolo de biserică, în Ghetsimani, unde se află Sfântul Mormânt al Maicii lui Dumnezeu. Toţi membrii misiunii duhovniceşti ruseşti din Ierusalim, în frunte cu şeful misiunii, participă în fiecare an la procesiunea (numită “Litanie”) cu Sfânta Giulgiu de Înmormântare a Maicii lui Dumnezeu.

Ritualul îngropării Maicii lui Dumnezeu la Ghetsimani începe, obişnuit, în dimineaţa zilei de 14 august. O mulţime de oameni, cu ierarhi şi clerici, pornesc de la Patriarhia Ierusalimului (aflată în apropiere de Biserica Învierii lui Hristos), în procesiunea tristă. De-a lungul aleilor înguste, al căilor Oraşului Sfânt, procesiunea funerară se îndreaptă spre Ghetsimani. În partea din faţă a procesiunii, este purtată o icoană a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. De-a lungul drumului, pelerinii întâmpină icoana, sărută chipul Preacuratei Fecioare Maria şi îi ridică pe copiii de diferite vârste, la icoană. După cler, în două rânduri, merg călugării şi călugăriţele în negru, din Oraşul Sfânt: greci, români, arabi, ruşi.

Procesiunea, care durează aproximativ două ore, se încheie cu cântări la Biserica Ghetsimani. În faţa Altarului, dincolo de camera de înmormântare a Maicii lui Dumnezeu, se află un loc înălţat, pe care se odihneşte giulgiul de înmormântare al Preasfintei Maici a lui Dumnezeu, între flori parfumate şi mirt.

O, minunată minune! Izvorul vieţii este aşezat în mormânt, iar mormântul devine scară către cer… Aici, la mormântul Preacuratei Fecioare, aceste cuvinte capătă profunzimea sensului original, iar durerea dispare, de bucurie: Bucură-te ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine, dăruind lumii, prin tine, mare milă!

Numeroşi pelerini, care au sărutat icoana Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, urmând un obicei străvechi, se aplecă apoi şi trec pe sub ea.

În ziua Odovaniei Sărbătorii (23 august), se face o altă procesiune solemnă. Pe calea de întoarcere, sfântul giulgiu de înmormântare este purtat de clerul condus de Arhimandritul din Ghetsimani.

Există un articol, în “Jurnalul Patriarhiei Moscovei”, din 1979, nr. 3, privind ritualul Litaniei şi Sărbătoarea Adormirii Maicii lui Dumnezeu în ţara Sfântă. În această zi, florile sunt binecuvântate în biserică, iar oamenii le păstrează în casele lor. În vreme de neînţelegeri în familie sau boală, petalele de flori sunt aşezate în cădelniţa cu tămâie, iar întreaga casă este tămâiată.

/ Slava lui Dumnezeu – traducere şi adaptare Lăcaşuri Ortodoxe /