publicat în: Arhivă

Bine ai venit, iubitul meu Mantuitor si Domn! Pofteste de locuieste in mine in veci!

O duminica frumoasa si plina de semnificatii isi croia drum peste Marea Cetate a Ierusalimului. Puzderie de oameni se inghesuiau spre Templul lui Solomon, intr-o procesiune imensa. Mai erau cinci zile pana la sarbatoarea “Trecerii” si toti doreau sa-si aduca ofranda legiuita lui Dumnezeu.

La un moment dat, multimea de oameni care se adunase in fata portilor Cetatii Orasului Pacii, a fost strabatuta de un fior si murmur. Ramuri de finic se agitau spre cer si lumea incepuse sa strige, ca la o comanda:

– Osana! Osana! Bine este cuvantat Cel ce vine in numele Domnului!

Venind dinspre Muntele Maslinilor, se apropia un grup de oameni. Era Iisus din Nazaret, noul Profet al lui Israel, insotit de Apostolii Sai si de multime de ucenici.

Iisus venea incet, impartind lumina si pace, calare pe un asin, simbol al ascultarii si supunerii. Langa El, era Petru – sau Simon, fiul lui Iona – dar si Andrei, Ioan, Iacov si toti ceilalti apropiati.

Veneau sa se inchine la Templu. Veneau sa petreaca si ei Sarbatoarea Pastelui.

La vederea lui Iisus, lumea cuprinsa de frenezie isi asternea hainele in calea Acestuia si ii striga numele, laudand intrarea Lui in Orasul cel Sfant.

Dar nu toata lumea era fericita…

Acest tablou extraordinar al fericirii omenesti, era umbrit de figuri hade. Personaje perfide si dusmanoase, erau pregatite sa-L elimine pe acest nou Profet, care promitea saracilor un loc intr-o lume care le era promisa doar lor – celor alesi.

Cine era acest Profet, Care le promitea saracilor Cerul? Cine era Iisus, fiul unui umil teslar din Nazaret, Care-si permitea sa rastoarne Legea Sfanta? Cu ce putere facea El minunile sau vindecarile? Si, cum de Isi permitea El sa nu recunoasca autoritatea lor, a celor legiuiti sa duca poporul la Dumnezeu?

Dar acum, in ovatiile multimii, ei nu mai contau.

Iisus venea sa le aduca si lor Evanghelia pacii, iubirii, iertarii si mai ales a mantuirii. Ierusalimul era si el binecuvantat cu prezenta Marelui Profet.

Astazi, acest tablou minunat pe care incerc sa-l zugravesc cu putinele mele puteri, este repetat de fiecare dintre noi, de doua mii de ani. Intrarea Domnului in Ierusalim, inseamna binecuvantare pentru poporul lui Dumnezeu. Intrarea Domnului in Ierusalim, mai inseamna si intrarea Lui in cetatea sufletelor noastre, in inima noastra, in viata noastra.

Pentru aceasta, se cuvine sa dezbracam si noi vesmintele noastre, pacatele noastre, sa ne aruncam la picioarele Mantuitorului. Sa ne dezbracam de omul cel vechi si de toate legaturile pacatelor, de toate patimile si desertaciunile omenesti, de toate vorbele rele si murdare. Sa lasam rautatea, care este atat de mare in lume, sa lasam hulele si rautatile de orice fel, desfranarile si avorturile, vrajile, descantecele si toate pacatele, sa le aruncam de la noi si sa ducem si noi, Stapanului Hristos, stalpari de fapte bune.

Sa-L luam pe Scumpul nostru Mantuitor si sa-L asezam pe scaunul inimii noastre, ca sa imparateasca intru noi.

Sfanta Biserica, in saptamana aceasta care vine, ne inlesneste acest lucru, ni-L pune in fata pe Imparatul Slavei, Imparatul Cerului si al pamantului, pe Salvatorul nostru. Ni-L pune in fata batut, chinuit si rastignit pe Cruce, iar noi, cu lacrimi, sa ne marturisim pacatele, sa recunoastem toate nelegiuirile noastre inaintea Lui, cu hotarare temeinica de a nu le mai repeta. Sa-L luam, prin Sfanta Impartasanie, sa-L asezam in scaunul inimii si al sufletului nostru, pastrandu-L si ascultandu-L in toate zilele vietii noastre, ca sa fim cu El si El sa fie cu noi, in veci de veci.

– Osana! Bine ai venit, iubitul meu Mantuitor si Domn! Pofteste de locuieste in mine in veci!