Mergeti la Sfintele Denii! Insotiti -L pe Hristos si – nu uitati sa va intrebati: Cine sunt eu?

“Astăzi, Hristos intra, nu doar pe calea suferintelor Sale, ci si pe cea a singurătatii îngrozitoare care-L învăluie în toate zilele din Saptamana Patimilor. Singurătatea Acestuia începe cu o neînțelegere: oamenii se așteaptă, ca Intrarea Domnului în Ierusalim sa fie de fapt o procesiune triumfătoare a unui lider politic, a unui lider care va elibera poporul Său de asuprire, de sclavie, de ceea ce ei considerau fara de Dumnezeu – pentru că tot păgânismul sau cultul idolatru reprezenta o negare a Dumnezeului Cel Viu.

Singurătatea va spori, în continuare, devenind singurătatea aceea îngrozitoare, de a nu fi înțeles nici chiar de către ucenicii Săi. La Cina Cea de Taină, când Mântuitorul vorbește cu ei pentru ultima oară, ei vor avea nedumeriri permanente vizavi de sensul cuvintelor Sale.

Și mai târziu, când merge în Grădina Ghetsimani, înainte de moartea înfricoșătoare cu care se va confrunta, El, cu cei mai apropiați ucenici ai Săi, Petru, Ioan și Iacov – pe care tot El i-a ales să meargă cu El – ii vede dormind… deprimat, obosit, fără speranță. Punctul culminant al acestei singurătati va fi, insa, strigătul lui Hristos Cel de pe Cruce: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?”. Omul abandonat, părăsit, respins de poporul lui Israel, are parte de o parasire extrema și moare fără Dumnezeu, fără oameni, singur… doar cu dragostea Sa pentru Dumnezeu și cu dragostea Sa pentru omenire, murind de dragul ei și pentru slava Domnului.

Începutul Patimilor lui Hristos este chiar procesiunea triumfală de astăzi; oamenii așteaptă un rege, un lider – și L-au găsit pe Mântuitorul sufletelor lor. Nimic nu impovareaza o persoană atât de mult precum pierderea, dezamagirea unei speranțe; iar aceasta explică de ce oamenii care L-ar fi putut primi in acest mod, care au asistat la învierea lui Lazăr, care au văzut minunile lui Hristos și au auzit învățăturile Lui, care i-au admirat fiecare cuvânt, care erau gata să devină ucenicii Lui cat timp mergea spre biruinta,… s-au despărțit de El, I-au întors spatele și I-au strigat, cu doar câteva zile mai târziu: “Răstignește-L, răstignește- L”.

Și, Hristos a petrecut toate acele zile în singurătate, știind ceea ce I se pregateste, abandonat de toti, cu excepția Maicii Domnului, care ramasese in tăcere, asa cum a facut-o de-a lungul vietii Ei, participand la mersul Sau spre Cruce; Ea, Care a acceptat Buna Vestire, Vestea cea Bună, dar Care, de asemenea, a acceptat în tăcere si profeția lui Simeon: o sabie ii va străpunge inima.

În zilele următoare vom fi prezenți – nu doar sa ne aducem aminte, ci să fim prezenti! – la Patimirile lui Hristos. Vom fi o parte din mulțimea aflata in jurul lui Hristos, printre ucenicii și Maica lui Dumnezeu; cand ascultam cuvintele Evangheliei, la rugăciunile Bisericii, si o imagine după alta, in aceste zile ale Patimilor, va trece prin fața ochilor noștri, să ne punem, fiecare dintre noi, intrebarea: “Eu unde oare ma aflu? Cine sunt eu, în această mulțime? Un fariseu? Un trădător? Un laș? Sau cine? Pot sa ma numar eu printre apostoli?”. Dar, pana si ei au fost depășiti de frica… Petru s-a lepădat de El, de trei ori, Iuda L-a trădat, Ioan, Iacov și Petru au adormit exact intr-un moment in care Hristos a avut cea mai mare nevoie de dragoste umană și de sprijin.

Ceilalți ucenici au fugit.

Nimeni nu a rămas, in afara de Ioan și de Maica lui Dumnezeu, cei care au nutrit pentru EL un fel de dragoste… care nu se teme de nimic și este gata sa participe la toate.

Odată mai mult, să ne întrebăm, cine suntem noi și unde ne aflam?; care este locul nostru în această mulțime? Ramanem in speranta, sau in disperare? Iar daca stam cu indiferență, atunci suntem si noi o parte a acestei mulțimi terifiante, care L-a înconjurat pe Hristos, urmarindu-L, ascultandu-L, dar mai apoi mergand linistita mai departe; ca atunci cand plecam si noi de la biserică…

Crucea va sta aici, joi, și noi vom citi Evanghelia despre Cruce, Răstignire și moarte – și, atunci, ce se va întâmpla?

Crucea va rămâne aici, dar noi vom pleca sa ne odihnim, vom merge acasa sa cinam, să dormim, să ne pregătim pentru activitatile de a doua zi. Și, în tot acest timp, Hristos este pe Cruce,… Hristos este în mormânt.

Cât de îngrozitor este faptul că, la fel ca ucenicii lui, în zilele lor, nu suntem nici noi în stare să petrecem o noapte, sau inca o oră, macar, cu El. Să ne gândim la acest lucru, iar dacă suntem incapabili sa mai facem ceva, macar să ne dăm seama, cel puțin, cine suntem și unde ne aflam noi, pentru ca, macar in ultimul ceas, final, al lui Hristos, cu un strigăt sa repetam rugaciunea talharului aceluia: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţit Ta!”. Amin”.

Traducere si interpretare, din limba engleza, pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe: KSLCatalin – dupa un cuvant al Mitropolitului Anthony Bloom – 30 martie, 1980 (Biserica Ortodoxa a Americii – OCA)