Publicat pe 15.04.2014

Sa stii mai multe, sa fii mai bun. Muzeul Astra a iesit in intampinarea elevilor

În săptămâna Să ştii mai multe, să fii mai bun (7 – 11 aprilie 2014) Complexul Naţional Muzeal ASTRA a venit în întâmpinarea elevilor şi a cadrelor didactice cu programe educaţionale atractive, menite să descopere tinerilor vizitatori patrimoniul cultural material şi imaterial pe care îl deţine muzeul.

 

Din cei 5.296 de vizitatori care au trecut pragul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului, 3320 au fost grupuri organizate provenite de la mai multe unităţi de învăţământ din întreaga ţară.

 

Ghidajele tematice oferite de către muzeografii C.N.M. ASTRA au adus în expoziţia permanentă a Muzeului de Etnografie Universală „Franz Binder”, Din cultura şi arta popoarelor lumii, 135 de vizitatori.

 

Elevii au avut parte şi de vizite ghidate în expoziţiile temporare de la Casa Artelor ( Piaţa Mică, nr.21) şi Casa Hermes ( Piaţa Mică, nr.11). Astfel, expoziţia LVMEN EST OMEN – Arta, istoria şi spiritualitatea iluminatului artificial a fost admirată de 210 vizitatori iar expoziţia Picu Pătruţ – Ultimul mare miniaturist al Europei a fost vizitată de aproximativ 90 de elevi însoţiţi de dascăli.

 

Atelierele tematice organizate în cadrul cabinetului de educaţie muzeală au reunit 286 de participanţi, preşcolari şi elevi de gimnaziu şi de liceu. Aceştia au confecţionat brăţări înnodate, au construit şi au pictat puzzle din lemn, au pictat icoane pe sticlă şi gospodării tradiţionale pe suport de lemn.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.