Publicat pe 15.04.2014

In Duminica Floriilor, la Manastirea Balaciu (foto)

În Duminica Floriilor, Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei si Calarasilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Balaciu, înconjurat de un sobor de părinți consilieri, părinţi stareţi, preoţi şi diaconi, în prezenţa oficialităţilor locale şi a multor credincioşi.

 

În cadrul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Eparhiei a hirotonit întru ierodiacon pe monahul Hristofor, dupa cum ne informeaza reprezentantul media al Episcopiei.

 

La momentul predicii, Preasfinţia Sa a vorbit celor prezenţi despre al şaselea popas al Postului Mare, Duminica Floriilor, intrarea în Ierusalim a Mântuitorului Iisus Hristos, amintind ca “odată cu această Duminică, începe Săptămâna Patimilor, o săptămână în care suntem chemaţi să participăm la evenimentele mântuitoare, întâmplate acum aproape 2000 de ani, care se vor actualiza, în sufletele fiecăruia dintre noi, prin slujbe care se vor săvârşi în aceste zile”.

 

Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu le-a cerut tuturor credincioşilor să se pregătească duhovniceşte pentru o autentică participare la „drama Golgotei”, spre întâmpinarea bucuriei Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, nădejdea mântuirii noastre.

 

După Sfânta Liturghie, Întâistătătorul Eparhiei a vizitat si parohiile Copuzu și Crăsani, apoi a mers cu ramuri de finic şi iconiţe la beneficiarii Căminului de persoane vârstnice din localitatea Balaciu. In galeria foto a articolului de fata (www.lacasuriortodoxe.ro), puteti vedea 30 de fotografii realizate cu aceasta ocazie.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.