Dialogul Ecumenic: Asimilare sau Afirmare? Concesii teologice?

Arhimandritul Natanael Symeonides – Arhidioceaza Grec-Ortodoxa a Americii:

“Timp de aproape un an, dupa numirea mea din luna septembrie, ca director al Departamentului Relatiilor Inter-Ortodoxe, Ecumenice și Interconfesionale al Arhiepiscopiei Grec-Ortodoxe a Americii, prietenii și membrii familiei m-au tot intrebat despre noua mea slujire în Biserică. De cele mai multe ori mă trezeam ca le dadeam oamenilor răspunsuri sincere, simple. “Lucrurile sunt ok”, le ziceam, ori “Fiecare zi aduce ceva nou și interesant”. Dar, pentru a ajuta la rezumarea misiunii acestui oficiu, ar trebui sa le spun oamenilor: “Departamentul și personalul său sunt chemați să exprime, în cuvinte și fapte, Biserica, ea nefiind din lume, dar în lume, și existand pentru mântuirea lumii”.

Cele mai multe conversații ale mele cu oamenii, in general, sunt destul de pozitive. Unora le pasa la modul sincer de activitatea departamentului, iar unii sunt dornici sa ajute la realizarea misiunii sale cu multiple fațete.

Cu toate acestea, există unele persoane care se tem că aceasta componenta ecumenica a muncii noastre ne va conduce, în cele din urmă, pe drumul concesiilor teologice. Potrivit acestora, insotirea cu altii, nu este neapărat un lucru rău. Ceea ce devine “problematic”, este cazul in care celălalt este un… romano-catolic sau protestant. Pentru aceste persoane, celălalt reprezintă o amenințare serioasă la identitatea noastră de creștini ortodocși, și, prin urmare, orice dialog cu ei, este comparat cu o asimilare teologică și cu un compromis.

Spre surprinderea mea, unii oameni m-au întrebat chiar, dacă m-am gândit să devin catolic sau dacă am fost forțat să-l accept pe Papa ca lider al meu spiritual! Din fericire, chiar dacă persoanele medii nu pot înțelege pe deplin fiecare dimensiune a dialogului ecumenic, marea majoritate a poporului nostru percepe dialogul ca pe un exercițiu de cooperare, mai degrabă decât ca pe un compromis.

Prin comentariile mele nu vreau să simplific dialogul ecumenic, nici nu doresc să sugerez că cei care rămân reticenți în privința mișcării ecumenice sunt needucați și nesofisticati. La urma urmei, oamenii au dreptul la opiniile lor, și sunt șanse ca o opinie negativa despre dialogul ecumenic sa fie de multe ori întemeiată – sa se limiteze – pe o experiență reală. Totusi, speranța mea este că, printr-o educație adecvată și un schimb de informații, putem vedea dialogul ecumenic ca pe un obiectiv adecvat și sa ne bazam opiniile noastre pe realitate, si nu pe ficțiune. Printre altele, aceasta ar putea fi declarata ca fiind cea mai mare contribuție pe care am putea-o aduce mișcarii ecumenice. Să sperăm că, pe masura ce oamenii devin mai bine informați, ei vor putea să înțeleagă că a dialoga cu alți creștini, ar putea ajuta chiar la sporirea propriei noastre cinstiri fata de Credinta Ortodoxa. Aceasta auto-descoperire este cea mai evidenta în cadrul angajamentului nostru cu Biserica Catolică.

Când grec-ortodocsii și romano-catolicii se angajeaza reciproc într-un dialog al ​​adevărului și al iubirii, ei exploreaza nu doar diferențele dintre comunități – acele învățături și practici care ii opresc sa ajunga la o comuniune deplină unii cu ceilalti – ci descopera, de asemenea, elemente comune, care conectează cele două comunități. Mai mult decât atât, această muncă in iubire ne oferă o perspectivă unică, prin care putem aprecia pe deplin propria noastră tradiție sfanta. Dacă suntem siguri de identitatea noastră creștin-ortodoxă, atunci trebuie să fim siguri că angajarea cu o alta parte nu ar putea duce la o asimilare; nu ne vom pierde “Ortodoxia” noastra, dialogand cu Biserica Romano-Catolică, asa cum nici ea nu-si va pierde “Catolicitatea” sa, dialogand cu Biserica Ortodoxă.

Intr-un articol recent, părintele Ronald Roberson (CSP, director asociat al Secretariatului episcopului SUA pentru Afaceri Ecumenice și Interreligioase, Conferința Episcopilor Catolici Americani) reflecta asupra unui comentariu făcut de Sanctitatea Sa Papa Francisc, care a lăudat “viziunea Ortodoxiei asupra Bisericii și Sinodalitatii” (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Papei nu i-a fost teama sa sublinieze un aspect al tradiției noastre creștine ortodoxe. Spre deosebire de cei care au o apreciere limitată asupra dialogului ecumenic, Papei nu i-a fost teama că ar putea transforma sau deveni o Biserica mai mică, arătând spre un adevăr istoric și teologic.

În 1964, pentru prima dată în mai mult de un mileniu, Papa de la Roma și Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, au urcat pe zidurile care au despartit cele două Biserici de secole și s-au întâlnit în Ierusalim. Acesta a fost un moment in istorie, care va fi studiat de secolele ce vor veni! Acum, cu 50 de ani mai târziu, Papa Francisc și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și-au reînnoit acest angajament față de adevăr și iubire și vor reinnoi aceasta moștenire, în noul mileniu, prin întâlnirea programată la Ierusalim, in duminica din 25 mai 2014 (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe).

Liderii spirituali ai Bisericii Romano-Catolice și ai Bisericii Ortodoxe se vor întâlni, pentru a comemora un eveniment istoric, în același timp căutand sa creeze, împreună, un viitor al speranței și credinței.

Intalnirea din 1964 a condus la o serie de evoluții semnificative, care au avut un impact pozitiv asupra vietii, atât a catolicilor cat si a credincioșilor ortodocși din întreaga lume. Suntem cu toții foarte plini de speranta ca întâlnirea dintre Papa Francisc și Patriarhul Bartolomeu va fi, în mod asemănător, rodnica in viata credincioșilor noștri. Rugăciunea mea este că, prin promovarea dialogului între Biserica Catolică și Bisericile Ortodoxe, vom învăța să ne angajam într-un grad mai mare in leitourgia (lucrare), și că, prin harul și călăuzirea Duhului Sfânt, ar putea veni o zi a deplinei koinonia (comuniuni) a uneia cu cealalta”.