Limours, Franta: Comunicat al ierarhilor romani din Europa Occidentala, Meridionala si de Nord

Comunicat al ierarhilor Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale şi ai Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, reuniţi la reşedinţa mitropolitană din Limours, Franţa, 7-9 aprilie 2014.

“În contextul Anului omagial euharistic 2014 (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii), ierarhii Mitropoliei Europei Occidentale şi Meridionale şi ai Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, reuniţi la reşedinţa mitropolitană din Limours, Franţa, 7-9 aprilie 2014, au analizat şi au discutat din perspectivă patristică, liturgică, canonică şi pastorală importanţa şi implicaţiile concrete ale acestor două Sfinte Taine.

Ca urmare a celor discutate, s-au subliniat următoarele aspecte:

– Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie este centrul vieţii creştine, în care se exprimă personal şi comunitar apartenenţa credinciosului la Trupul tainic a lui Hristos, care este Biserica.

– Viața duhovnicească a poporului lui Dumnezeu este susţinută, în mod esențial, de Taina Spovedaniei și a Împărtășaniei, care constituie un antidot puternic la tendinţa lumii secularizate de negare şi de indiferenţă faţă de viaţa liturgică a Bisericii.

– Sfânta Taină a Spovedaniei ajută creştinul la regăsirea echilibrului sufletesc prin curăţirea de păcate şi iertare, precum şi la lupta cu ispitele vieţii, prin legătura constantă cu duhovnicul. Frecventa spovedanie constituie o adevărată terapie a sufletului.

– Creşterea duhovnicească și dinamica pastorală a parohiilor depinde, în mod evident, de locul pe care îl au în viața lor Spovedania și Împărtășania și de râvna și angajarea personală a preotului și a familiei sale în trăirea lor.

– Împărtășirea cu Sfântul Trup și cu Scumpul Sânge al Domnului are, dincolo de caracterul personal, și o dimensiune comunitară, ea contribuind la întărirea unității atât în familie, cât și în parohie și, nu în ultimul rând, în Biserică.

– Catehizarea sistematică a părinților și a nașilor pruncilor care se botează și a viitorilor miri și nași de cununie are, de asemenea, un rol foarte important pentru însuşirea credinței și participarea lor la viața Bisericii. Păstrarea legăturii cu aceștia și cercetarea lor periodică constituie o obligație pastorală a fiecărui preot.

– S-a constatat cu bucurie grija preoţilor pentru împărtăşirea copiilor prezenţi la Sfânta Liturghie. De formarea şi educarea acestora depinde atât prezentul, cât şi viitorul parohiilor.

– Oricât de mare ar fi disponibilitatea preotului față de fiecare persoană din parohia pe care o păstorește, realitatea practică dovedeşte că el nu se poate ocupa îndeajuns de o comunitate foarte mare. Se constată că parohiile cu un număr mare de credincioși pierd dimensiunea personalizată a pastoralei și a duhovniciei, ducând la slăbirea dinamicii acesteia. De aceea se impune înmulţirea numărului parohiilor şi al preoţilor.

– În vederea asigurării în parohii a unei pastoraţii cât mai apropiate de nevoile omului contemporan, este necesară formarea continuă intelectuală, pastorală și duhovnicească a preoților, pentru ca aceştia să fie în măsură să dea credincioșilor răspunsurile cele mai potrivite cu viața lor, în contextul specific în care aceștia trăiesc.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.