In Postul Mare: la mijlocul Saptamanii Sfinte – epuizare sau intarire, tristete sau bucurie

Am auzit cu totii, in aceste seri, in biserici, fragmentul: “în noaptea în care El a fost vândut”. Te marcheaza ceva timp…

Iti vine in gand imediat tristetea amintirii despre cat de mult ai pierdut, atat de multe, in anii in care ai fi putut participa la aceste slujbe ale Deniilor, in Săptămâna Sfântă, si, totusi, nu ai facut-o…

Rememorezi, poate, cu tristete, momentele in care, poate si tu, odata, asemenea marii majoritati, nu intelegeai mai nimic din aceasta Saptamana – doar sapte zile obisnuite, trecute intre Duminica Floriilor si cea a Pastilor.

O saptamana pe care ti-o amintesti ca fiind doar… cele sapte zile de munca – toti fac curatenie, isi spala ferestrele, isi varuiesc gardurile si vopsesc oua, iar peste toate astea mai fac si eforturi disperate pentru cateva zile de “distractie” nefireasca, programata, “comandata” de o Biserica pe care nu o respecta decat ca “zi libera”.

Intre Duminica Floriilor si cea a Pastilor…

Mai sunt cateva zile de post, si au fost mult mai multe in urma.

O perioada in care te lupti cu tine insuti si cu tot ce nu este firesc in tine. Incepi sa vezi ignoranta anilor trecuti si ignoranta celor din jurul tau, printre care te numarai si tu cu doar cateva zile in urma.

Te gandesti imediat la epuizarea fizica, de care te temeai din prima zi a postului, si la care te miri ca nici nu se pune problema sa fi ajuns, si incerci sa-ti explici ce a luat locul imbuibarii de dinainte, incat nici macar sa nu fi slabit vreun kilogram.

Mai mult, un chef de viata neexplicat, o veselie nestiuta inca, treptat, incepe sa-ti invadeze inima, cu fiecare pas al tristetii, paradoxal, prin Deniile savarasite pe drumul Crucii.

Incepi sa simti cum golul pe care ti l-ai pregatit prin postire, eliberandu-te de toate tarele de dinainte, care te ingreunau zadarnic, acum devine spatiul care ar putea fi invadat de bucuria Invierii. Se poate sa simti, acum, ca ar fi trebuit sa fie, probabil, mai mare, dar renunti pana si la parerea de rau ca ar putea fi prea tarziu, in slujire amintindu-ti pocainta talharului de pe Cruce.

Saptamana Sfanta este momentul definitiv, in care esti ajutat sa ajungi cel mai aproape de acest talhar mantuit, fiind condus de Hristos pe drumul Sau.

Vezi asta.

Te spovedesti si te imparatasesti, si scoti astfel si ultima frantura de lest din tine, asemenea unui acumulator care, pentru a reusi sa fie cat mai bine incarcat, trebuie sa ajunga la o totala epuizare.

Un gol menit sa treaca dintr-o data, intr-o singura clipa – la inceputul zilei luminoase de Duminica, prin noaptea intunecata de Sambata – de la epuizarea imaginata prea mult si prea des in aceasta perioada, la umplerea cu bucuria Luminii Sfintei Invieri. Abia atunci ii vei putea vedea, pe Toti Cei Ce ti-au fost sprijin si-au mers alaturi cu tine, pe tot acest parcurs:

“8. Ba mai mult: eu pe toate le socotesc că sunt pagubă, faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc,

9. Şi să mă aflu întru El, nu având dreptatea mea cea din Lege, ci pe aceea care este prin credinţa în Hristos, dreptatea cea de la Dumnezeu, pe temeiul credinţei,

10. Ca să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi să fiu primit părtaş la patimile Lui, făcându-mă asemenea cu El în moartea Lui,

11. Ca, doar, să pot ajunge la învierea cea din morţi.

12. Nu (zic) că am şi dobândit îndreptarea, ori că sunt desăvârşit; dar o urmăresc ca doar o voi prinde, întrucât şi eu am fost prins de Hristos Iisus.

13. Fraţilor, eu încă nu socotesc să o fi cucerit,

14. Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus.

15. Aşadar, câţi suntem desăvârşiţi aceasta să gândim; şi dacă gândiţi ceva în alt fel, Dumnezeu vă va descoperi şi aceea.

16. Dar de acolo unde am ajuns, să urmăm acelaşi dreptar, să gândim la fel.

17. Fraţilor, faceţi-vă urmăritorii mei şi uitaţi-vă la aceia care umblă astfel precum ne aveţi pildă pe noi.

18. Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai crucii lui Hristos.

19. Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti.

20. Cât despre noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos,

21. Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-Şi supune Sieşi toate.” (un apropiat al tau, Sfantul Apostol Pavel) Filipeni, 3.

– un articol scris de KSLCatalin