In urmatoarea perioada, Episcopia Sloboziei si Calarasilor va organiza o colecta destinata ajutorarii creştinilor aflati in suferinta in Siria (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Informatia ne-a fost oferita, in ultimele ore, de reprezentantul media al Episcopiei, Arhidiacon Silviu Nicusor Dascalu.
Decizia a fost luata in cadrul unei sedinte de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial, care a avut loc ieri, miercuri, 16 aprilie 2014.
Sedinta s-a desfasurat sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Episcop Vincenţiu. Pe langa aceasta hotarare, pe ordinea de zi a intrunirii s-au mai aflat si alte măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii pastoral–misionare şi administrativ–patrimoniale a parohiilor, mănăstirilor şi protopopiatelor din cuprinsul Episcopiei.