publicat în: Arhivă

Invierea Domnului (Pastele) – Sarbatoarea Sarbatorilor (Diac. Dumitru – Ionut Popescu)

Praznicul Invierii reprezinta biruinta Domnului nostru Iisus Hristos asupra mortii, iar de roadele acestei Invieri se bucura Intreaga umanitate, caci prin Botez noi toti suntem eliberati din robia pacatului originar. Pana la Intruparea lui Iisus Hristos, toti mortii – drepti sau pacatosi – de la Adam si pana atunci mergeau In iad. Dupa Invierea Domnului Raiul devine locul si starea dreptilor, iar iadul, exclusiv, locul si starea pacatosilor. Pentru aceasta, In icoana Invierii care exista In Biserica Ortodoxa este pictata iesirea din iad a lui Adam si Eva, Insotiti de toti dreptii Vechiului Testament.

Daca praznicul Nasterii Domnului este, prin excelenta, o sarbatoare a bucuriei si a familiei, Invierea Domnului este sarbatoarea transcendentei, care ne detaseaza de lumea aceasta materiala si ne deschide o perspectiva noua, o fereastra spre vesnicia nematerialnica, fagaduita celor care vor nadajdui Intru Invierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Invierea Domnului (Pastele) este fundamentul credintei, Invataturii si spiritualitatii crestine, caci „daca Hristos n-a Inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra” (I Cor. 15,14)”, spune Sfantul Apostol Pavel.

Importanta sarbatorii Invierii Domnului

Invierea Domnului este un eveniment central si unic In istoria lumii, dar depaseste si redefineste aceasta istorie, cu toate ca actul In sine este cat se poate de real sau “palpabil”, realitatea istorica a acestuia fiind Intarita de aparitiile lui Iisus Hristos dupa Inviere.

In plan istoric, Invierea lui Hristos izvoraste fiintei umane un curaj de nebanuit. Dupa evenimentele cutremuratoare ale rastignirii, mortii si Ingroparii, ucenicii Sai se aflau Intr-o stare de lipsa a pacii si de frica. Stateau Inchisi de frica iudeilor, iar Iisus Hristos Cel Inviat “a venit si a stat In mijlocul lor si a zis: Pace voua!… ?i, sufland asupra lor, le-a zis: Luati Duh Sfant” (Ioan XX, 19, 22). De acum Inainte Intru nadejdea Invierii lui Hristos crestinii nu vor mai experimenta sentimentul de frica de moarte, de singuratate sau deznadejde, constientizand Pacea permanenta a Duhului Sfant prin post si rugaciune, dar si Curajul mantuitor al Invierii, caci ne socotim a fi „morti pacatului (trupeste), dar vii pentru Dumnezeu, In Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6, 11).

Ca si creearea lumii, tot astfel si Invierea lui Iisus Hristos este un fapt istoric dar depaseste istoria si puterea umana de Intelegere caci este un act care tine de puterea dumnezeiasca si nu se datoreazã vreunei puteri din natura omeneasca sau din mediul Inconjurator. Desi este atestata prin numeroase marturii cuprinse atat In Sfanta Scriptura, cat si In Sfanta Traditie – transmise prin “viu grai” – Invierea Domnului ramane o taina mai presus de mintea si cugetul omenesc, cuprinsa si experimentata prin credinta.

Actul de credinta Isi pastreaza si In acest caz rolul hotarator caci In forma actuala de existenta nu ne putem apropia de lucrarile si de prezenta lui Dumnezeu prin vedere sau prin constatare tangibila, dar le putem experimenta sau Impropria prin lucrarea harului Duhului Sfant In Biserica. De aceea, praznicul Invierii Domnului capata sens si se actualizeaza permanent In spatiul divin-liturgic al Bisericii. Prin participarea la sfintele slujbe din Saptamana Mare suferim Impreuna cu Hristos pentru ca sa ne bucuram Impreuna cu El prin Inviere.

Perioada premergatare Pastelui – De la Cruce la Inviere.

Pentru crestini, a serba Pastele Inseamna a Impropria Patimile, Rastignirea si Invierea lui Hristos. Prin participarea la sfintele slujbe din Saptamana Mare suferim Impreuna cu Hristos pentru ca sa ne bucuram Impreuna cu El prin Inviere.

Desi Biserica Ortodoxa insista pe importanta si folosul postului, slujbele randuite In aceasta perioada sunt pline de speranta si optimism. Pentru a Invia, Iisus Hristos si-a asumat de buna voie suferinta si S-a smerit, fiind scuipat si batjocorit. Prin aceasta, Domnul nostru Iisus Hristos ne descopera Intelesul si profunzimea iubirii. Nu exista dragoste fara sacrificiu! Iubirea Sa este Indelung rabdatoare. Evanghelia de la Ioan, In capitolul 13, ne spune ca Mantuitorul Iisus Hristos, iubind pe ai sai cei din lume, i-a iubit pana la sfarsit.

Nu putem sa Intelegem semnificatia profunda a Invierii Domnului fara sa parcurgem Impreuna cu El Drumul Crucii. Exista doua moduri de a serba Pastele: unul exterior, prin care ne bucuram alaturi de cei dragi de prinoasele pregatite, altul interior, duhovnicesc, care presupune traire In Hristos. Trairea duhovniceasca presupune bucuria exterioara, si nu invers. A reduce sarbatoarea Invierii Domnului strict la biologic, la mancare si la bautura Inseamna a limita semnificatia acestui praznic al praznicelor.

In cartea sa “Foame si sete dupa Dumnezeu”, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel sintetizeaza Intelesul si folosul postului. Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane subliniaza faptul ca In timp ce In diferite tari unii oameni se Imbolnavesc de obezitate sau mor prematur din cauza excesului de hrana, In alte tari multi oameni mor prea devreme din cauza saraciei si a foamei. In acest sens, postul restabileste echilibrul Intr-o societate secularizata si dezorientata.

Asumandu-ne Crucea, ne Impropriem Invierea. De aceea, nu se poate praznui Invierea Domnului din afara Bisericii. Imbuibarea, desfranarea, betia, nu numai ca sunt straine duhului sarbatorilor pascale, dar si opuse acestora.

Biserica Isi Indeamna fiii sai sa tina postul cu smerenie, sa se Impace cu semenii lor, sa participe la sfintele slujbe randuite pentru aceasta perioada, sa se Impartaseasca cu Sfantul Trup si Sange al Domnului nostru Iisus Hristos si sa se bucure, In mod echilibrat, de prinoasele pregatite.

Semnificatii si traditii legate de sarbatoarea Pastelui

Pe langa aspectul liturgic-sacramental al sarbatorii Invierii Domnului exista si o dimensiune populara, a datinilor strabune, fiecare zona a tarii noastre avand traditii populare specifice, a caror varietate reflecta multiplele posibilitati si forme de lauda adusa lui Dumnezeu. Unele dintre acestea au fost preluate din Vechiul Testament si Imbogatite cu noi sensuri In crestinism; altele, desi pagane la origine, s-au Increstinat odata cu cei care s-au convertit.

Lumanarea

In noaptea de Inviere, credinciosii care merg la biserica au grija sa vina cu lumanari pentru „a lua lumina”. Din candela aflata pe Sfanta Masa, preotul aprinde o lumanare, apoi, iesind la credinciosi, le adreseaza chemarea: „Veniti de primiti lumina!” Astfel, In noaptea Invierii, toate lumanarile aprinse din biserica, pe care crestinii le tin In maini pe toata durata slujbei, sunt, de fapt, o singura lumina, Lumina lui Hristos care lumineaza tuturor. Aceasta este dusa de fiecare la casa sa. Multi crestini pastreaza restul de lumanare ramasa nearsa din noaptea Invierii si o aprind In cursul anului In timp de furtuna sau In cazul In care au un mare necaz In casa. Se poate folosi si la primirea Sfintei Impartasanii.

Lumanarea este nelipsita la slujbele bisericesti. Potrivit randuielilor liturgice, nu se poate savarsi Sfanta Liturghie daca nu sunt lumanari aprinse. Aceasta Inseamna ca lumanarea nu este un simplu obiect de decor, ci Indeplineste un rol important In viata crestina. Inainte de toate, lumanarea aprinsa iradiaza lumina, lumineaza, ceea ce trimite cu gandul la Dumnezeu Insusi, despre care Sfanta Scriptura ne spune ca este Lumina (1 Ioan 1,5).

De asemenea, lumanarea care arde este „vie”. Flacara este Intr-o continua miscare, iar ceara se consuma Incet, Incet. Este simbolul jertfei, care presupune ardere pentru Dumnezeu si pentru semeni, daruire de sine. Lumanarea ne aminteste, astfel, ca viata noastra trebuie sa fie o jertfa, ca a Inainta pe calea mantuirii Inseamna, de fapt, asumarea jertfei.

In acelasi timp, semn al jertfei curate pe care omul o aduce lui Dumnezeu, lumanarea Insasi trebuie sa fie curata. Se cuvine ca lui Dumnezeu sa-I oferim nu atat ceea ce este mai scump, cat ceea ce este mai valoros, de cea mai buna calitate, ca raspuns fata de bunatatile pe care El le revarsa permanent asupra noastra. De aceea, ar fi bine ca omul sa nu foloseasca orice fel de lumanare, ci numai pe cea din ceara de albine. Aceasta nu Intamplator, deoarece albina ramane pururea fecioara, iar ceara produsa de ea reprezinta materia cea mai pura. Este un lucru intuit si de credinciosi care se straduiesc ca, cel putin de Pasti, sa aiba lumanari din ceara curata.

Mielul pascal

Traditia mostenita din mosi stramasi In tara noastra este ca masa din zilele Pastilor sa contina preparate din carne de miel, Incat aproape nu poate fi gandita aceasta sarbatoare separata de mielul sacrificat cu acest prilej.

Daca, astazi, sacrificarea mielului de catre crestini nu mai este un act de cult, In timpul Vechiului Testament aceasta reprezenta actul central al Pastelui iudaic. Inaintea trecerii prin Marea Rosie, deci a eliberarii din robia egipteana a poporului evreu, Dumnezeu a instituit, prin Moise, sarbatoarea Pastilor. In ziua de 14 nissan (aprilie), fiecare familie iudaica a sacrificat un miel pe care l-a mancat fript pe foc, cu azima (paine nedospita) si ierburi amare. Cu sangele mielului au fost unse usile caselor, astfel Incat, atunci cand moartea a lovit pe cei Intai nascuti ai egiptenilor, copiii evreilor au scapat cu viata. Astfel, pentru poporul evreu, Pastile si taierea mielului pascal Insemnau amintirea salvarii minunate din robia egipteana si Inceputul unei vieti In libertate. Mielul trebuia sa fie de un an si integru, sa nu aiba nici o meteahna.

De ce a fost ales acest animal si nu altul? Pentru ca mielul, prin chipul lui, exprima blandetea si nevinovatia. In Noul Testament, Hristos foloseste deseori, In parabolele Sale, mielul sau oaia pentru a-i desemna pe cei drepti – In opozitie cu caprele, chipul celor rai.

Imaginea mielului este folosita, apoi, de catre profetii Vechiului Testament pentru a-L descrie pe Mesia, pe Mantuitorul Hristos. De exemplu, Isaia, vorbind despre Patima Lui spune: „ca un miel spre junghiere s-a adus…” (Is. 53, 7).

Hristos este „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” (Ioan 1, 29). Prin Jertfa Sa cea de bunavoie, a scos pe om din robia pacatului si a mortii, deschizand din nou calea spre unirea cu Dumnezeu. Avand In Iisus Hristos adevarata jertfa, crestinii nu mai sunt nevoiti sa jertfeasca miei sau alte animale. Tot ceea ce au de facut este sa se straduiasca sa devina partasi Jertfei lui Hristos, pastrata si descoperita In dumnezeiasca Liturghie.

Ouale rosii

Ouale rosii nu lipsesc de Pasti de pe masa crestinilor, dar nici din biserica, unde sunt aduse pentru a fi binecuvantate la sfarsitul slujbei de Inviere. In perioada pascala, crestinii ciocnesc oua rosii, rostind unii catre altii: „Hristos a Inviat!”, „Adevarat a Inviat!”

Originea colorarii oualor se pierde In negura epocii precrestine, din timpul cand anul nou se serba la echinoctiul de primavara. Ele erau date In dar, ca simbol al echilibrului, creatiei si fertilitatii.Obiceiul colorarii oualor s-a transmis crestinilor, fiind pastrat pana In zilele noastre.

Oul rosu simbolizeaza Invierea Domnului. Dupa cum puiul de gaina sparge coaja oului si iese la viata, asa si Hristos, sfaramand portile iadului, a iesit din mormant devenind Incepatura a Invierii oamenilor, garantia Invierii tuturor.

Traditia a pastrat mai multe legende care leaga ouale rosii de Patimile si Invierea Domnului. Una dintre ele spune ca pietrele cu care l-au batut evreii pe Hristos, lovindu-se de El, s-au transformat In oua rosii. Potrivit unei alte legende, dupa ce a fost rastignit Mantuitorul, carturarii si fariseii au facut un ospat de bucurie. In timp ce mancau, unul dintre ei a spus In batjocura: „cand va Invia cocosul acesta pe care Il mancam, iar ouale acestea fierte vor deveni rosii, atunci va Invia si Iisus”. Nu a terminat Insa bine de rostit aceste cuvinte ca ouale au devenit rosii, iar cocosul a Inceput sa bata din aripi.

Pasca

Pasca este un cozonac special care se coace de catre gospodinele crestine numai o data pe an, de Sfintele Pasti. Ea are forma rotunda, amintind de coroana lui Hristos, sau dreptunghiulara, asemanatoare mormantului In care a fost asezat. La mijloc are imprimata o cruce, iar pe margini este Impodobita cu aluat Impletit.

O legenda din Bucovina spune ca pasca se face de pe vremea cand umbla Iisus cu ucenicii Sai prin lume. Poposind la un gospodar, la plecare, acesta le-a pus de mancare In traiste. Oprindu-se Intr-o padure, apostolii l-au Intrebat pe Iisus cand va fi Pastile, iar El le-a raspuns ca Pastile va fi atunci cand vor gasi paine de grau In traiste. Cum gospodarul la pusese tocmai paine de grau, atunci a fost Pastile.

Iepurasul aducator de oua

Iepurasul de Pasti este o inovatie recenta care tinde sa castige tot mai mult teren chiar si In spatiul crestin. Simbolul este unul pagan, legat de Eastre, zeita fertilitatii la anglo-saxoni. Intrucat sarbatoarea pagana dedicata zeitei Eastre avea loc primavara, dupa Increstinare, lumea anglo-saxona a transferat numele acesteia Pastelui crestin, devenind Easter. Simbolul iepurasului aducator de oua a fost dus de emigrantii germani America. De aici s-a raspandit apoi In majoritatea tarilor crestine.

Astazi, iepurasul de Pasti are, mai ales, o trasatura comerciala: este cel In numele caruia se ofera cadouri. Un fel de Mos Craciun al primaverii. Euforia cadourilor „datorate” iepurasului de Pasti, lasa pe un plan secundar temelia pe care se zideste Insasi credinta crestina: Invierea Domnului. Oamenii ajung sa se preocupe de o multime de lucruri dragute la prima vedere, dar care nu Ii si vindeca de problema esentiala – moartea – pe care, numai uniti cu Hristos cel Inviat, o pot depasi.

Biserica si Statul serbau Impreuna Invierea lui Hristos

Potrivit documentelor istorice si pravilelor vremii – ca de ex. Matei Basarab cu Pravila de la Govora, din 1640 sau Vasile Lupu cu Pravila sa aparuta la Iasi, In 1646 – In secolele XVII – XVIII familiile domnitoare erau cele ce dadeau exemplul cel mai Insemnat pentru pazirea Postului Pastelui. La Curtea Domneasca, In post, ospetele (mesele festive) erau Inlaturate, iar bucataria domneasca trecea pe mancaruri de abstinenta pe toata durata Postului. In acelasi timp, domnitorul si Agia (Politia) dadeau porunci strasnice cu privire la vanzarea de carne la macelarii pe durata postului. In momentul In care se putea vinde carne catre popor – dupa terminarea postului – rigorile impuse erau la fel de mari. Macelarul ce-ar fi Indraznit sa vanda carnea mai scump se putea astepta la diferite pedepse, In mod gradat.

In acelasi timp, atat domnia, cat si organele orasenesti se Ingrijeau de pregatirea alaiurilor care aveau loc de Inviere, dar si In zilele urmatoare. Cu doua saptamani Inainte de terminarea Postului Pastelui, slujbasii domniei alcatuiau ordinea In care urma sa se mearga, fie la Mitropolie, fie la o alta biserica de frunte a orasului, la Slujba de Inviere. Alaiul urma sa fie deschis de domn si familia sa, apoi urmau boierii de diferite ranguri, negustorii, breslasii si poporul de rand a orasului.

In cartiere, poporul, sub directa supraveghere a preotilor de parohii si Indrumati de slujbasii Agiei (Politia), facea curatenie In curti si ulite, varuia casele si gardurile, dregea podurile si savarsea alte activitati menite a da o fata noua mahalalelor. Mersul la biserica era o regula generala, de la mic la mare, toate acestea desfasurandu-se fara constrangere, ci din dorinta Intampinarii Invierii Domnului asa cum se cuvine pentru orice roman crestin. Pentru tot romanul venirea Sarbatorii Invierii Domnului era cu adevarat un moment de evlavie si praznuire.

Pastrand traditia si Invatatura crestina, Biserica Ortodoxa Romana se roaga si astazi, la fiecare Sfanta Liturghie, pentru “carmuitorii tarii noastre, pentru mai marii oraselor si ai satelor si pentru iubitoarea de Hristos oaste (armata tarii)” si asigura asistenta religioasa prin preotii din institutii (spitale, armata, politie, penitenciare). In acest fel, toti credinciosii, fie bolnavi, In suferinta sau In temnita, se pot bucura de sarbatoarea Invierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Diac. Dumitru – Ionut Popescu