Cand faci binele, sa nu astepti nici macar “multumesc”. Despre binele care devine rau

Mi-am amintit, astazi, de o intamplare din copilarie, cand am invatat de la bunica mea – bunica din partea mamei – ca binele nu mai este bine, atunci cand contine si vreun interes.

Pe strada pe care locuia bunica, la vreo cinci case distanta, spre maidan, locuia o familie mai saraca – o familie cu sase copii, niciunul mai mare de 12 ani. Tatal acestora muncea din greu, undeva pe santier, iar mama avea in grija intreaga gospodarie. Asa ca, oricat de mult se straduia tatal copiilor sa castige un ban cinstit, tot mai era nevoie de cate ceva pentru copiii lui.

Bunica mea, o olteanca iute si cu inima mare, avea obiceiul sa duca din mancarea ce o facea pentru noi – nepotii ei – cate doua oale si pentru copiii vecinei.

– De ce faci, Mamica – asa ii spuneam eu, bunicii – ciorba si felul doi in oale asa mari?

– Pai uite, Danut, mama… Asa ne invata Hristos, sa dam din ce ne prisoseste, si celor ce nu au. Sa tii minte, mamica… Nimic pe lumea asta, nu are mai mare cautare la Dumnezeu, decat facerea de bine. Sa nu uiti ca, un bine, atunci cand il faci, trebuie facut din inima si fara sa astepti macar un “multumesc”.

– Pai, de ce, Mamica, sa nu astept un “multumesc”?

– Ce!? Dumnezeu, cate nu ne da noua, zi de zi, si vad ca nimeni nu merge pe strada cu ochii la cer, zicand multumesc. Asa ca, daca Dumnezeu nu asteapta “multumesc” de la nimeni, atunci si noi trebuie sa facem la fel. Daruieste si nu astepta “multumesc”!

In acea vara frumosa, se aciuase pe strada noastra un grup de “aventisti”, cum zicea bunica. Trei barbati si patru femei intrebau pe la vecini care-s familiile mai amarate, pentru ca ei sa-i ajute. Asa au ajuns si la femeia cu sase copii. Sarmana! Mai tanara si naiva, a primit cele cateva hainute pentru copii, oferite de grupul de sectari. O mai scutea de niste cheltuieli.

Intr-o zi, bunica fusese sa-i duca mancare. La intoarcere, am vazut-o pe bunica, intorcandu-se rosie la fata de furie, boscorodind si fluturand in mana niste carti.

– Auzi, fa, Marieto! A inceput sa umble dracu pe strada, si sa imparta haine si Biblii! Auzi, ia, dracie! Sa terminara Bibliile pa pamant, si venira astia p-acilea, sa ne-mparta d-ale lor! – a tunat bunica, furioasa, cand a intrat pe poarta.

Marieta, o chiriasa ce locuia la noi, o intreaba:

– Cum, bre, tanti Gherghino? Care drac?

Bunica facea ca un dragon. Aveam senzatia ca scoate flacari pe nari. Era, ce-i drept, Mamica, o femeie de pus la rana, dar avea mereu un dinte impotriva tuturor celor de le zicea lumea “pocaiti”, si nu stiam de ce. Urma sa aflu curand.

– Fa, Marieto, las ca le-o umbla lor picioarele alea spurcate, maine, p-acilea, iar! Sa vezi, numai, ce perdaf le trag eu, lor.

A doua zi, pe la pranz, grupul de adventisti, cu sarsanalele pline, mergea iar spre casa femeii cu sase copii. Bunica ii pandise toata dimineata si, acum, ca i-a vazut pe strada, se repede cu cartile in mana, spre poarta, strigand:

– Hei! Voi!

Sectarii isi intorc privirile spre curtea noastra.

– Cu noi vorbiti?

– Pai, mai vedeti alti draci pe strada? – tuna bunica iesind pe poarta.

Sectarii erau in mijlocul strazii, interzisi. Bunica ia cartile si le arunca in praf, la picioarele lor. Cei sapte privesc totul, uluiti.

– Tanti… – a dat sa zica unul dintre barbati.

– Taca-ti gura, spurcatule! Spurcatilor! Danut, ada-l pe Rex, incoace, ca nu i-am dat de manacare de ieri si i-o fi foame!

– Dar tanti, noi… – incearca alt barbat din grup.

– Gura! Gura! Nu va e rusine!? Ce-i cu voi acilea? Ma! Ca ajutati cu haine sau mancare pe cineva, e una, dar ca ii bagati pe gat si otrava voastra, e alta. Sa va fie rusine la obraz si hai, fuguta, luati-o la vale cu tot calabalacul, ca e de rau.

Vazand cei sapte ca treaba se ingrosa si ca vecinele, care iesisera pe la porti, erau care cu un maturoi, care cu un retevei in maini, au luat-o la sanatoasa. Rex a tras si el cateva latraturi, dar nu i-am dat drumul dupa ei.

Intrand in curte, o intreb pe Mamica:

• Dar, ce au facut, bre, Mamica?

– Cum ce au facut? Danut, mama, ca vin astia, dracii astia care spurca numele lui Hristos si le dau saracilor de imbracat sau de mancare, e una, dar daca iti cer si sufletul, este alta. Ce sa caute ei, aici? Dar ce, noi suntem pagani? Noi suntem crestini si ortodocsi, mamica, si nu avem nevoie de laturile lor. Dar, lasa, ca le-am dat eu de drum.

Peste ani, am inteles ca binele nu are culoare, atata timp cat este facut din inima si dezinteresat. Dar, daca binele vine impreuna cu lepadarea de credinta, atunci nu mai este bine, ci devine rau. Avea dreptate Mamica, atunci cand mi-a zis, dupa cativa ani:

– Danut, mamica! Pentru nimic in lume, sa nu-ti vinzi sufletul si credinta ta! Tu, mamica, sa ramai in credinta ta, si sa nu te instrainezi de Botezul pe care l-ai primit.

Multumesc, Mamica!