Publicat pe 29.04.2014

Catolicii italieni interesati de Rusia: Doar prin experienta religioasa personala putem rezista secularizarii

In aceste zile, Sanctitatea Sa Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii l-a primit, la reședința de lucru, pe Cardinalul Sepe, Arhiepiscop de Napoli. Cardinalul a fost însoțit de secretarul general al Comunității Sant Egidio, profesorul Adriano Rocucci.

 

În timpul discutiei, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a menționat întâlnirea sa cu Cardinalul Sepe, din 2007, în Napoli. “Am fost întâmpinat cu mare ospitalitate”, a amintit Patriarhul Kirill. “Apoi, dumneavoastra ati pus la dispozitia comunitatii ortodoxe rusesti o biserică magnifică din Napoli”.

 

Patriarhul Kirill a remarcat că Dieceza de Napoli a păstrat multe relicve sfinte, venerate atat de crestinii din Rasarit, cat si de cei din Apus, fiind obiectivul a multe pelerinaje ortodoxe.

 

“Rușii simt o mare simpatie pentru italieni, și eu simt că italienii au același sentiment fata de ruși, iar acest lucru se manifestă în viața de zi cu zi”, a spus Întâistătătorul Bisericii Ruse, subliniind importanța bunelor relații dintre Biserici, in crearea și dezvoltarea unor bune relații între popoare.

 

Patriarhul Kirill a atras, de asemenea, atenția asupra faptului că Biserica Catolică din Italia și, in general, din Europa de Vest, s-a confruntat cu multe provocări, mai ales in păstrarea tradiției creștine și a culturii creștine, în contextul unei lumi secularizate.

 

“Aceasta este o sarcină deosebit de descurajantă, a constatat Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii. Putem spune ca valurile secularizarii radicale încep sa-i atinga si pe compatrioții noștri. Sunt profund convins că nici logica, nici argumentele, nici educația, ci numai experiența religioasă cu caracter personal poate fi folosita pentru a rezista acestor tendințe. In acest mod ne-am păstrat credința si în timpul celor mai dificili ani ai ateismului de stat, în țara noastră. Sunt sigur că, în mediul actual dificil, nu ne putem păstra credința decat pe aceasta cale. Atunci, fiecare va putea spune la randul sau: “Nu încerca să mă convingi, te rog. Știu foarte bine că Cerul răspunde la rugăciuni, eu știu exact ce am cerut și ce am primit ca răspuns”, propaganda blocandu-se in aceasta experiența personală”.

 

Cardinalul Sepe a spus, la rândul său: “Vă mulțumesc, Sanctitate, pentru onoarea de a ma primi. Am venit de la Moscova cu un grup de pelerini, care include clerici din Dieceza mea, pentru că mulți m-au rugat să vin în Rusia, pentru a vedea cum ochii lor Sfânta Biserica Ortodoxă Rusă. Ei au fost cu mine la Moscova și, astăzi, merg in Sankt Petersburg”.

 

Intalnirea s-a axat, în special, pe lucrarea socială a Bisericii. Sanctitatea Sa Patriarhul Kirill a formulat o înaltă apreciere activității Papei Francisc și întregii Biserici Romano-Catolice în acest domeniu.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.