publicat în: Arhivă

Duminica Ortodoxiei: De ce sunt ortodox-

Punctul de vedere al unui om obisnuit, care incearca sa fie inainte de toate, CRESTIN si sa traiasca o viata ORTODOXA

Sunt ortodox, din convingere. Si iata de ce din convingere.

Mai intai, dezavuez toate persoanele care se protapesc in mijlocul Ortodoxiei la nivel ancestral. Adica, pe acelea care spun ca Ortodoxia lor este una provenita din filonul mostenirii unei traditii vechi de doua mii de ani. Ca, asa s-au nascut si asa vor sa traiasca si sa moara. Ei sunt ortodcsi, pentru ca asa au fost mosii si stramosii lor. Pana aici corect si, mai ales, patriotic. Dar ce ne facem cu lipsa de cunoastere, a acestora? Ce ne facem cu aceasta imitatie trista a urmarii lui Hristos? Nu marturisesti ceva ce nu cunosti, stapanesti si mai ales nu crezi cu sufletul si mintea. Nu te poti impodobi cu o credinta pe care nu o traiesti decat la nivel declarativ.

Ortodoxia este mai mult decat istorie sau traditie. Ortodoxia este dincolo de Cult si Liturghie. Ortodoxia este traire si mod de viata. Iar toate acestea si multe altele nu se pot rezuma doar la afirmatii gratuite si lozinci nationalist-patriotarde. Ortodoxia nu iti este specifica pentru ca te inchini de la dreapta la stanga, ci pentru ca ai idee si, mai ales, cunosti si traiesti profunzimea, ii cunosti invatatura si o duci la indeplinire cu dragoste si bucurie. Nu esti doar un reper, intr-un plan pe termen lung. Privita astfel, Ortodoxia ar ajunge un fel de credinta pastorala si usor paganizata; o credinta in care Sfintii ar fi imbracati in port national, iar Hristos ar fi un fel de arhetip al taranului roman. Toata aceasta diluare fortata, este daunatoare adevaratei Ortodoxii.

In al doilea rand, exista si categoria celor care se declara ortodocsi pe filiera unei stari emotionale. In special esecul, si nu dragostea sau bucuria, ii aduce pe unii la Ortodoxie. Pentru acestia, Biserica devine mai mult un sanatoriu, un loc in care disperarea si frustrarile isi dau mana, pentru a naste un credincios labil; un individ, intr-o colectivitate; un rob, si nu un fiu. Acestia vad in Ortodoxie motiv de evlavie necontrolata. Ei sunt la marginea priceperii si gasesc in manifestarile de cult, un refugiu simptomatic. Au in permanenta ochii umezi si ii recunosti usor, dupa comportamentul excesiv de evlavios. Sunt un fel de agenti voluntari, care propovaduiesc o Ortodoxie emotiva si se inchina unui Hristos trist. Pentru ei, bucuria este un pacat, iar lacrimile sunt unicul balsam pentru o viata esuata.

Ortodoxia mai are si un nucleu dur. Ei sunt habotnicii, talibanii Ortodoxiei. Ei sunt cei care saruta poala stapanului, atunci cand au de castigat, si se dezic de el, cand sunt iesiti din gratii; purtatori de ramuri de finic, care astazi striga bucurosi, iar la cateva zile mai tarziu, arunca pietre si blesteme. Ei se agata de un statut de militar, si nu de credincios. Nu sunt multi, dar sunt vizibili si, mai ales, galagiosi. Ortodoxia lor este una fanatica si, mai ales, fatarnica. Sunt foarte vocali si surprind mereu spiritele mai labile, cu mesajul si comportamentul lor. Au fraze putine, dar specifice: “Ortodoxie sau moarte!”; “Singur Ortodoxia.”; “Doar Ortodoxia”. Si, mai nou, o propozitie care pe mine, cel putin, m-a surprins in mod neplacut: “Mandru ca sunt Ortodox!” Vocabularul lor este destul de limitat si, pe alocuri, chiar violent. Lozinca lor este: “Nu esti ca noi? Esti dusmanul nostru!”.

Acest soi de Ortodoxie paranoida, combinata cu traditionalismul mai sus mentionat, poate da nastere unui monstru periculos. Nationalism-Ortodoxia este noua tendinta de pe la noi. Deja, Sfantul Andrei a ajuns, pentru unii, sa fie considerat roman, ca si alti Sfinti sau Sfinte. Cazul cel mai patologic, este cel al Cuvioasei Parascheva. Imensa evlavie din jurul Sfintei, a transformat imaginea si istoria ei intr-un produs comercial. Destui cred ca, daca este numita Sfanta romanilor, este automat romanca neaosa. Acest mod de a aborda Credinta Ortodoxa, este pe cat de gresit, pe atat de periculos. Iar ei, habotnicii, fanaticii unei Ortodoxii purificate, fac cel mai mare rau.

Acum, se poate pune intrebarea fireasca:

– Dar dumneata, parinte, unde te pozitionezi fata de aceste trei coordonate?

– Nicaieri! este raspunsul meu.

Ca oricare dintre voi, si eu am primit Botezul si am incercat, in copilarie sau adolescenta, sa cunosc sau sa cercetez Biserica. Cred ca, ce ma scoate dintre aceste tipare, este natura mea logica. Sunt omul pentru care orice notiune, orice actiune, orice afirmatie, orice… trebuie sa aiba un raspuns. Trebuie sa se incadreze si sa urmeze o logica. Cred cu tarie ca si cea mai puternica credinta are in spate o logica. Oare, Apostolii l-au urmat pe Hristos, doar pe fond emotional? Eu nu cred. Nu cred, pentru simplul motiv ca, la Calvar, Hristos era cu siguranta huiduit de unii dintre cei care mancasera din mainile Lui peste si paine, in pustie. Nu cred, pentru ca si Sfantul Apostol Petru, cand a inteles cine devenise si ce urma sa implineasca, s-a cait si a fost iertat. Nu cred, pentru ca fara logica, martiriul primilor crestini devine nebunie curata.

Sunt ortodox din convingere! Da! Si am sa marturisesc acest lucru tare si cu toata fiinta mea. La mine, sectarii ori vin cu toate temele bine facute, ori mai bine s-ar ruga sa nu le ies in cale. Hristosul meu este Hristosul intregii lumi. Sunt prietenul tuturor, dar si adversarul acelor nebuni care cred ca pot jongla cu Adevarul. Asta nu ma face, insa, sa ii consider pe cei de alta convingere religioasa, niste dusmani naturali. Ei nu sunt dusmanii mei. Numai ca, in momentul in care incearca sa contrazica sau sa batjocoreasca credinta mea, atunci au in mine un adversar redutabil.

Nu ma mandresc cu Ortodoxia mea, pentru ca ea nu este un bun vremelnic. Nu aleg moartea, in numele Ortodoxiei, in speranta ca, prin moarte, castig un loc caldicel in Rai. Ortodoxia mea nu este una exclusiva, asa cum nu este nici una care sa-mi dea, prin ea insasi, siguranta vietii vesnice. Nimeni nu are asigurat nimic dupa moarte. Dumnezeu nu garanteaza Mantuirea. El doar o ofera. Nimeni nu poarta cu el o eticheta, care sa-i gatanteze Mantuirea. Totul se cladeste si se realizeaza aici. Singuri, noi ne scriem in Cartea Vietii, prin felul in care implinim Cuvantul Lui Hristos pe pamant.

Ortodoxia mea este una a cautarii permanente; a intelegerii sensului ei profund si curat. O Ortodoxie a rugaciunii interioare, a cultului scuturat de pompa inutila. O Ortodoxie, asa cum cred ca Hristos Isi doreste de la mine.

O Ortodoxie in care sa raman Drept (ortho) in credinta (Doxa) primita.

Preot Daniel Ivan