In Postul Mare: cu staretul Manastirii Stanisoara, despre iertarea pacatelor si Sfanta Euharistie – arvuna vietii vesnice

Prima conferinţă duhovnicească în Arhiepiscopia Râmnicului – miercuri, 19 martie

La Sala „Iosif Episcopul”, a Aşezământului Pastoral-Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, aflat în incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, miercuri, 19 martie 2014, începând cu ora 17.00, va avea loc prima conferinţă duhovnicească din cadrul programului Întâlnirilor duhovniceşti „Spovedania, Euharistia şi martirajul în viaţa Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos”.

Conferinţa cu tema „Iertarea păcatelor şi Sfânta Euharistie – arvuna vieţii veşnice”, va fi susţinută de către Părintele Arhim. Laurenţiu Popa, Stareţul Mănăstirii Stănişoara.

Evenimentul este organizat la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, de către Biroul de Catehizare a Tineretului, din cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, în parteneriat cu Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea şi se încadrează în seria manifestărilor dedicate „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română”.

Organizatorii îi aşteaptă cu drag pe toţi cei care doresc să se hrănească duhovniceşte din frumoasele învăţături şi cuvinte ziditoare de suflet. Intrarea este liberă.

Biroul de Presa al Arhiepiscopiei Râmnicului

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.