Mesajul Patriarhului Romaniei, la inmormantarea Pr. Arhim. Zenovie Ghidescu

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la slujba de înmormântare a Părintelui Arhimandrit Zenovie Ghidescu, Mănăstirea Nechit, 21 martie 2014:

Fericiţi cei care mor întru Domnul! …odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei. (Apocalipsa 14, 13)

Cu multă tristeţe am primit vestea trecerii din această viaţă a Cuviosului Părinte Arhimandrit Zenovie Ghidescu, proinstareţ al mănăstirilor Nechit şi Horaiţa din ţinutul Neamţului.

Plecarea sa dintre noi, cu o seară înainte de împlinirea venerabilei vârste de 95 de ani, constituie o grea pierdere atât pentru obştea Mănăstirii Nechit, unde a vieţuit în ultima parte a vieţii şi de care a fost legat sufleteşte încă din tinereţe, dar şi pentru cei care l-au cunoscut şi au apreciat rugăciunile şi cuvintele de învăţătură oferite cu multă dragoste fiilor săi duhovniceşti.

Viaţa sa rămâne un exemplu grăitor pentru noi toţi. El ne-a arătat că omul care are drept scop înfăptuirea binelui şi a lucrurilor folositoare semenilor este binecuvântat şi ajutat de Dumnezeu. Un astfel de om, plin de credinţă şi nădejde sfântă, după cum ne spune Mântuitorul, poate muta şi munţii din loc (Matei 17, 20).

Arhimandritul Zenovie Ghidescu s-a născut la data de 19 martie 1919 (trecut în documente la 25 martie), în satul Hociungi (Porceşti-Moldoveni), judeţul Neamţ, din părinţii Gheorghe şi Maria, primind la botez numele Vasile.

În anul 1926 a fost înscris la Şcoala primară din localitate, care funcţiona pe atunci cu şase clase. Era preocupat de învăţătura bună şi folositoare, însuşindu-şi cu sârguinţă cunoştinţele şi participând cu entuziasm la organizarea serbărilor şcolare. După absolvirea claselor primare, şi-a exprimat dorinţa de a urma cursurile Seminarului Teologic Sfântul Gheorghe din Roman, însă, starea materială precară a familiei n-a putut susţine acest ideal. Observându-i dragostea pentru lecturile duhovniceşti, mătuşa sa, monahia Eufrosina de la Mănăstirea Agapia, i-a dăruit tânărului Vasile mai multe cărţi care aveau să-i fie de folos, peste ani, viitorului monah.

În anul 1935, fiind impresionat de doi monahi de la Mănăstirea Neamţ, care au vizitat localitatea sa natală, a părăsit casa părintească, închinoviindu-se în Mănăstirea Neamţ. Aici a întâlnit călugări cu viaţă îmbunătăţită, în preajma cărora s-a format ca viitor monah. Printre călugării de la Neamţ pe care i-a cunoscut în tinereţe s-au aflat Sfântul Ioan Iacob şi vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpaşu. De la Mănăstirea Neamţ a mers la Mănăstirea Slatina, unde a urmat Şcoala monahală care funcţiona atunci în voievodala ctitorie a lui Alexandru Lăpuşneanu. La Slatina a fost sub ascultarea arhimandritului Valerie Niculăiasa, un călugăr evlavios şi bun, pe care-l va urma la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Predeal.

În anul 1943, la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, tânărul frate Vasile Ghidescu a fost tuns în monahism la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Predeal, primind numele Zenovie.

După ce a vieţuit o vreme la Predeal, ieromonahul Zenovie a devenit egumen al SchituluiNechit, unde a rămas până la emiterea Decretului 410/1959, când a fost obligat să părăsească obştea. A slujit, apoi, ca preot misionar în localitatea Ţarna Mare, din apropierea Fălticenilor. Aici a desfăşurat o curajoasă şi rodnică activitate, zidind atât „biserica” din sufletele credincioşilor, cât şi biserica de zid care se găsea într-o avansată stare de degradare. La sfinţirea acestui locaş a participat Mitropolitul de atunci al Moldovei şi Sucevei, Teoctist Arăpaşu, care, apreciindu-i numeroasele calităţi duhovniceşti şi gospodăreşti, l-a numit stareţ la Mănăstirea Horaiţa, unde era nevoie de lucrări urgente de restaurare. În cei 12 ani de stăreţie (1980-1992) a consolidat monumentala biserică, a refăcut paraclisul, trapeza, chiliile şi anexele, fiind răsplătit pentru această osteneală cu rangul de Arhimandrit.

Începând cu anul 1992, arhimandritul Zenovie s-a retras definitiv la Nechit, care a primit între timp statutul de mănăstire, fiind stareţ până în anul 2005.

Preamilostivul Dumnezeu l-a învrednicit pe arhimandritul Zenovie Ghidescu să realizeze lucrări care vor dăinui peste veacuri. În primul rând, a povăţuit cu mult zel pe fiii săi duhovniceşti, tineri şi vârstnici, intelectuali şi simpli credincioşi. A zidit din temelie sau a rectitorit peste zece locaşuri de închinare, într-o perioadă de mari încercări şi umilinţe pentru Biserică.

În vremea păstoririi noastre la Iaşi, ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, am resfinţit, în vara anului 1992, biserica Mănăstirii Horaiţa şi am făcut vizite canonice la mănăstirile şi schiturile care s-au aflat în subordinea sa: Horăicioara, Almaş şi Nechit.

Am apreciat întotdeauna râvna sa pentru cele sfinte, evlavia şi înţelepciunea de care dădea dovadă. Era un bun sfătuitor, un om harnic şi darnic, entuziast şi responsabil.

A ajutat mulţi ucenici, i-a recomandat pentru călugărie şi hirotonie, a înmulţit talanţii primiţi de la Dumnezeu prin osteneală, rugăciune şi râvnă multă. Era printre cei mai longevivi stareţi din Biserica Ortodoxă Română, iar anii petrecuţi în viaţa monahală ajunseseră la numărul de 80.

Putem afirma acum, la încheierea acestei călătorii pământeşti, că fericită este calea întru care merge sufletul său, aflând loc de odihnă în Împărăţia lui Dumnezeu.

Având nădejdea învierii şi a răsplătirii celei drepte făgăduite, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Păstorul cel Bun, să aşeze sufletul arhimandritului Zenovie împreună cu drepţii,unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu arhiereşti binecuvântări şi părinteşti condoleanţe,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române [https://www.basilica.ro]