In Postul Mare: e necredincios, dar uite cat de bogat este, cat de bine ii merge si cat de sus a ajuns!

“Netrebnic eşti oriunde vei fi şi ori încotro vei apuca, dacă nu te vei întoarce la Dumnezeu. De ce te tulburi dacă nu-ţi merg treburile aşa cum vrei şi aşa cum doreşti? Cine-i omul căruia să-i meargă toate după plac? Nici eu şi nici tu, şi nimeni pe faţa pământului. Nu-i nimeni în lumea aceasta, fie el rege, sau rob, scutit de potrivnicie şi de grijă. A cui soartă este mai bună? Negreşit a aceluia în stare să îndure ceva pentru Dumnezeu.

Mulţi vor spune, în prostia nepriceperii lor: “Iată ce viaţă fericită duce cutare, cât este de bogat, cât de mare, cât de puternic şi cât de sus stă!”. Dar întoarce-ţi privirile spre cele cereşti şi vei vedea că toate aceste lucruri vremelnice nu sunt nimic, că sunt nesigure şi că sunt mai mult o povară, pentru că nu se pot păstra decât cu frică şi grijă. Fericirea omului nu stă în a agonisi belşug de averi vremelnice, ci îndestularea stă undeva la mijloc. Într-adevăr, sărăcie este viaţa pe pământ. Cu cât omul caută să propăşească duhovniceşte, cu atât viaţa aceasta i se pare mai amară, fiindcă simte şi vede mai lămurit toate cusururile nimicniciei omeneşti. Căci a mânca, a bea, a veghea, a dormi, a se odihni, a lucra şi a fi supus la toate celelalte trebuinţe ale firii, cu adevărat e o mare sărăcie şi necaz pentru omul evlavios care bucuros ar voi să fie dezlipit de pământ şi liber de cătuşele păcatului.

O, cât de mare este şubrezenia noastră, necontenit plecată spre rău! Astăzi îţi mărturiseşti păcatele şi mâine săvârşeşti din nou acelaşi lucru. Acum te hotărăşti să te fereşti de păcat şi peste un ceas te porţi ca şi cum n-ai fi luat nici o hotărâre. Aşadar, cu tot dreptul, trebuie să ne smerim pe noi înşine şi să nu gândim niciodată bine despre noi, căci iată cât suntem de nestatornici. Cât de repede putem pierde, prin nepăsarea noastră, ceea ce abia am ajuns să dobândim, după multă trudă şi bizuiţi pe ajutorul harului lui Dumnezeu”.

Extras din Sfantul Vasile cel Mare