Publicat pe 25.03.2014

Bulgaria: statut oficial pentru casatoria religioasa-

Bulgaria discută despre posibilitatea oferirii unui statut oficial căsătoriei religioase.

 

inistrul bulgar al Culturii, Peter Stojanovic, a declarat: “Eu cred în căsătoria in Biserică”. Ministrul a mai spus că el, împreună cu actualul Patriarh bulgar, Neofit, inca de cand acesta din urma era Mitropolit de Ruse, au lucrat la un proiect de lege care ar echivala casatoria in Biserica si casatoria civila, conform portalului bulgar Dveri.

 

În multe țări, căsătoria în Biserica și in cadrul altor organizații religioase recunoscute de stat, nu mai necesită o înregistrare suplimentară.

 

În Bulgaria, cu toate acestea, la fel ca în Rusia sau Romania, căsătoria in Biserica nu are putere juridică și poate avea loc doar dupa inregistrarea oficiala. Astfel, Constituția Bulgariei prevede că numai căsătoria civilă este legala.

 

Bulgarii, a mai spus acesta, ar trebui să aibă posibilitatea de a alege.

 

Un proiect de lege similar a mai fost dezbătut în 2005, dar din cauza divergentelor intre comunitățile religioase și oficialii guvernamentali, cu privire la natura căsătoriei religioase, nu s-a ajuns la un acord.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.