In Postul Mare: rugaciune pentru sporirea evlaviei
“Doamne, Dumnezeul meu, Tu eşti singurul meu bine.
Dar, cine sunt eu ca să îndrăznesc să-Ti vorbesc? Cel mai sărac dintre slujitorii tăi, stârpitura cea mai josnică, cu mult mai sărac şi mai vrednic de dispreţ, decât mintea poate gândi şi decât gura cutează să spună.
Cu toate acestea, adu-ţi aminte, Doamne, că nu sunt nimic, nu am nimic, nu sunt în stare de nimic.
Tu singur eşti bun, Tu singur drept, Tu singur sfânt, Tu poţi toate, Tu dai toate, Tu împlineşti toate, doar pe omul păcătos îl laşi cu mâinile goale.
Adu-ţi aminte de milostivirea Ta şi umple inima mea cu harul Tău, Tu care doreşti să nu fie deşarte lucrările Tale!
Cum aş putea, eu, oare, duce jugul greutăţii zilelor mele, în viaţa aceasta plină de amărăciuni, dacă nu m-aş bucura de milostivirea şi de harul Tău? Nu-Ti întoarce faţa de la mine; nu prelungi încercările cu care mă cercetezi acum; nu lua de la mine mângâierea Ta, ca “să nu fie sufletul meu ca un ogor fără apă. Învaţă-mă, Doamne, să fac voia Ta” (Ps 142, 10. 6), învaţă-mă să mă port cu smerenie şi cuviinţă înaintea Ta.
Căci Tu eşti înţelepciunea mea, Tu mă cunoşti în adevăr, ba m-ai cunoscut încă dinainte de a mă naşte şi de a veni pe lume.
Amin!”
Sfantul Grigore de Nissa
