Ce se intampla cu unele manastiri, astazi? Ce munci mai fac monahii si – cine se mai roaga?

Cu cateva zile in urma, Manastirea Sretensky din Moscova a găzduit o conferință numită “Tradiția Monastică: Din Antichitate si până astăzi”. Conferinta a atras atentia a peste 150 de participanți din Rusia, Grecia, Georgia, Serbia, SUA, Marea Britanie și Sfantul Munte Athos. Cu aceasta ocazie, IPS Arhiepiscop Mark al Bisericii Ruse din Străinătate a împărtășit impresiile sale despre eveniment, pe care le prezint mai jos:

– traducere realizata pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe: KSLCatalin

“Conferința a acoperit principiile și idealurile monahismului, dincolo de starea monahismului de astăzi. Din cuvintele unora dintre participanți, unii am simtit durerea in fata situatiei manastirilor de astăzi. Cred că acest lucru este, în principal, legat de situația din Rusia, pe care nu o cunosc bine, așa că nu pot da un aviz precis. Dar, ceea ce am ascultat din partea acestor “strigăte de durere”, ale unora dintre participanții la conferință, mă face să cred că oamenii care intră în mănăstiri, acum, s-au ridicat din societatea rusă contemporană, ceea ce înseamnă că nu dispun de un patrimoniu, ca si-au pierdut tradiția, ca nu mai au rădăcini. Vedem acest lucru în rândul credincioșilor care vin în Occident: lipsa unui mediu fertil limiteaza creșterea monahismului și a Creștinismului secolelor trecute, în general.

Un lucru este atunci când părinții sunt religiosi, iar mediul cuiva se formează în mod natural conform acestui ideal, și un alt lucru, cu totul diferit, este atunci când o persoană vine si intemeiaza o familie fără Dumnezeu și o societate similară. Pentru o persoană ca aceasta, totul este nou și nu există nicio ancoră care s-o stabilizeze. Acest lucru este foarte vizibil în lumea de astăzi, și determină calitatea monahismului în Rusia de azi.

Unul dintre episcopi a declarat cu asprime că există mănăstiri în care cei mai multi dintre călugări sunt foști deținuți și dependenți de droguri. Desigur, acest lucru nu se intampla peste tot, dar există acest element și complică starea vieții monahale in ansamblu. Aceasta nu înseamnă, desigur, că astfel de oameni nu ar trebui să devină călugări – dimpotrivă, ei pot fi de fapt monahi exemplari. Avem exemple de criminali, care mai târziu au devenit sfinți.

Având în vedere cuvintele unora dintre cei prezenți, se poate ajunge si la concluzia că există mulți oameni, astazi, care intră intr-o mănăstire și o parasesc imediat. Asta se intampla cand oamenii nu au rădăcini, multi dintre ei fiind derutati de trecutul ateu. Acesta este un element negativ în viața oricarei mănăstiri, atunci când temelia lipseste, atunci când nu există nici măcar o frăție mică sau surori, care sa ofere o bază care sa permita inradacinarea. De aceea, orice altceva este instabil. Acest lucru este periculos. Pe de altă parte, nu pot oferi o soluție, pentru că am înțeles că acest lucru este un rezultat firesc al perioadei fără Dumnezeu pe care Rusia a avut-o de îndurat. Deși s-a incheiat in plan exteror, ea supravietuieste in interior.

Mănăstirile sunt ca spitalele, care ii vindeca pe cei care intră in ele. Măsura în care o mănăstire poate vindeca, depinde de puterea spirituală. În măsura în care Duhul Sfânt locuiește în mănăstire, in aceeasi masura ea va fi capabila sa vindece oameni. În opinia mea, una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă mănăstirile din Rusia, este modul de distrugere a acestei moșteniri teribile, reflectata în toate popoarele lumii. Este ca o boală care trebuie eradicată – dar cum trebuie să fie făcut asta, mijloacele sunt neclare. Toate societățile suferă, nu numai monahismul, care, apropo, reflectă problema mai clar decât în altă parte, deoarece monahii sunt produsul societății lor, ei doar nu vin din cer, vin din lumea de astăzi. În măsura în care această lume și societatea de astăzi este bolnava, așa sunt si monahii, bolnavi, intr-o anumită perioadă de timp.

Vorbind despre boala de care societatea suferă, spun de multe ori că Rusia are încă idoli din trecut, statui de criminali și persecutori ai Bisericii. In aceasta zi, Piata Rosie este otrăvita de un cadavru, care nu se poate sa nu afecteze oamenii. Vedeti dumneavoastra, atunci când călătoresc pe o stradă numită după un criminal, acest lucru are un impact asupra mea. Prefer să nu aleg acest drum. Asta este o povară mare, anti-spirituala, care apasă asupra națiunii și o otrăvește pe plan intern. Pentru mine, este o mare bucurie ca copiii pot vedea cupolele aurite, dar, pe de altă parte, ei văd, de asemenea, contrariul, ei sunt otrăviti de nume de străzi pe care merg mai departe. Cum este posibil sa existe o conciliere intre aceste două lucruri? Li se ofera un medicament si o otravă, în același timp, ceea ce se reflectă în fiecare individ. Ii mulțumesc lui Dumnezeu ca, în Germania, aceasta problema a fost depășită: nu există nici macar o singura piata sau strada cu numele lui Hitler pe ea. Cenzura este absolut necesara, pentru a elimina nebunia și anii teribili de persecuție. În Rusia, este invers: in ziua de astazi, persecutorii sunt glorificați. De aceea, cei care se alătura mănăstirilor sunt bolnavi spiritual. În Occident, oamenii sunt, de asemenea, otrăviti, dar ei suferă de o alta boala, a dualismului, separarea unuia de altul. Este greu ca monahii să împartă o cameră cu o altă persoană, de fapt, este aproape imposibil.

Mai întâi de toate, trebuie să fim curățati de moștenirea teribilă a trecutului nostru. Eu nu doresc să învaț sau sa mustru pe cineva pe marginea acestui lucru: dimpotrivă, o spun cu durere în inima mea. În experiența mea în Germania, cinstirea acestor persoane a fost eradicată, și am înțeles că Rusia mai are încă pana să facă acest lucru. Din păcate, nici chiar membrii Bisericii nu insista pe acest lucru, ceea ce mă întristează.

Un alt lucru care mă doare, pe care l-am auzit de ani de zile, și care a fost exprimat si aici, este că mulți acorda o mare atenție acțiunilor externe, în detrimentul muncii interne și al rugăciunii. Slujbele și rugăciunile din chilia cuiva, nu ocupă locul pe care ar trebui sa-l ocupe în toate mănăstirile, care reprezinta o chestiune de necesitate.

Din nou, acest lucru se datorează moștenirii trecutului: călugării trebuie să reconstruiască mănăstirile, bisericile, tot ceea ce a fost distrus. Toate acestea consumă o mare cantitate de energie, printre cei care se alătura mănăstirii, de la stareț sau stareța, pana la ucenici. Eu nu îndrăznesc să judec (nu am trăit într-o astfel de mănăstire), ci sunt observații individuale, si am impresia că mulți stareți și monahi se află într-un hau, atunci când ei încetează să recunoască valoarea rugăciunii, sau doar viseaza la ea, neintelegand cum pot combina munca de zi cu zi cu munca monahala adevărata. Acesta este, de asemenea, un defect care decurge din societatea de astăzi.

Mi se pare că, în ultimii douăzeci de ani, mulți au stabilit că o prioritate este restabilirea mediului de viață monahal. Eu pot spune ca aceasta se datorează doar dorinței de a vedea fructe rapide, cum ar fi ridicarea de biserici și de reședințe monahale. În același timp, din păcate, unii își pierd capacitatea sau dorința de a se concentra asupra rugăciunii contemplative a vieții monahale. Au construit și au reinfiintat manastiri si biserici in trecut, dar prioritatea a fost întotdeauna rugăciunea.

Trebuie in primul rand sa ne rugam, ca sa depășim această etapă din evolutia mănăstirilor din Rusia, și sa ne intoarcem din nou, în totalitate, la adevărata muncă monahala”.