Carma Bisericii – Dogma (Pr. Daniel Ivan)

Asemenea celor din generatia mea, mai bine zis a celor care acum au intre 35 si 50 de ani, in contextul in care eu insumi am aproape 48, m-am nascut si am fost educat intr-o lume si o societate impotriva Bisericii, unde cuvinetele “dogma” si “dogmatism” erau asimilate direct cu expresia suprema a intunecimii spirituale si, mai mult, a urii impotriva umanitatii.

Era de neconceput, atunci, adica prin anii `70-`80, sa poti cere lamuriri despre “dogma”, in sistemul educational comunist. Astfel, nu numai ca luam in ras “dogmatismul”, ci mai mult, eram convins de faptul ca insasi Biserica era o institutie inchistata in dogme medievale, o “adunatura de inculti si de nemernici, care nu faceau altceva decat sa profite de pe urma prostiei unor oameni”.

Timpul a trecut si s-a intamplat ca, dupa trecerea la cele vesnice a bunicii mele din partea mamei, disparitie pe care, atunci, la 17 ani, o intelegeam prea putin sau deloc, sa fiu macinat in suflet de o mare dilema. Parintii mei – recunosc – in tineretea lor, au fost ca mai toate familiile din acele vremuri, adica Biserica era Paste si Craciun, in rest, ca si multi dintre cei de azi si de cand lumea. Adica, Biserica si preotul sunt buni, dar la ei, acolo. Revenind, ma framanta teribil o mare dilema sufleteasca: ce se intampla cu bunica mea, dupa ce a fost coborata in groapa? Asta este tot?Ce urmeaza dupa ce mori? Se trage cortina, pur si simplu?

In mintea mea, toate eforturile bunicii mele erau golite de sens, odata cu moartea ei. Eram ingrozit de faptul ca, daca dupa moarte nu mai este nimic, atunci devenim hrana viermilor si niciun efort din viata nu mai este indeajuns de mare, incat sa ii dea acesteia un sens. Dar, aveam in fata Biserica. O institutie pe care societatea comunista o marginalizase in mintea noastra si care, asa cum spuneam, era si pentru mine, atunci, o “dogma” inchistata, iar pe de alta parte familia – care nu putea si nu avea de unde sa imi ofere un raspuns.

Au fost necesari 6 ani de framantari, ca pasii sa ma poarte spre Biserica. Acolo, am cerut raspuns de la Parintele Buric – Dumnezeu sa il odihneasca. Desi nu era un preot tocmai bine vazut in cartier, avea tact pedagogic destul incat sa aduca la Dumnezeu un suflet ratacit. De aceea, oricare ar fi pacatele lui, eu l-am avut mereu in rugaciunile mele. Cu rabdare si tact, cu dragoste si intelegere, m-a facut sa prind rostul meu in lume si, mai mult, m-a asigurat ca bunica mea nu murise, ci se dusese la Domnul Hristos si, acolo, ne vom intalni cu totii. Mai mult de atat, aflasem ca viata pamanteasca are valoare si sens, doar in lumina rasplatirii in vesnicie.

Asa am gasit eu pe Hristos Dumnezeu. Am inceput sa citesc mult si fara rost la inceput, cum fac multi tineri si astazi, din pacate, dar parintele mi-a spus cu ce sa incep si cum sa continui, ca nu cantitatea este totul, ci intelegerea a ceeace citim.

Intelegeam, in final, ce este “DOGMA”. Chiar asa! Ce este o “dogma”? Este, cumva, o prejudecata? Un adevar prestabilit? O “ghilotina”, care atarna asupra capetelor oamenilor care nu o recunosc?

Ei bine, nu! Dogma este, nici mai mult nici mai putin decat descrierea precisa a unei realitati spirituale si intelectuale; un principiu, sau mai bine zis, regula de baza a unei credinte. Dogma defineste si reglementeaza relatia dintre om si Dumnezeu. A vorbi in raspar despre dogma, fara sa ai curiozitatea sa cercetezi sau sa intrebi, este o clara dovada de prostie. Da, da. Prostie! Pentru ca, numai prostul accepta si prolifereaza intr-o idee fara sa o cerceteze, doar pentru ca asa ar fi fost si el invatat sau, mai grav, ca asa a pomenit el.

Dogma Bisericii Crestine, considerata de multe capete ca fiind desueta, inchistata, medievala si pe care se sprijina intrega invatatura crestina, este cea a Sfintei Treimi. Adica: a Dumnezeului Unic, in trei ipostasuri – Tata, Fiu si Duh Sfant – din Care Cel de Al doilea Ipostas S-a intrupat ca Hristos, in persoana lui Iisus din Nazaret, Cel ce a murit pe Cruce si a Inviat pentru a ne rascumpara de pacatul adamic si, Care, a trimis de la Tatal, Duhul Sfant, care ingrjeste lumea pana la Judecata de Apoi.

Intreaga propaganda a unor minti intunecate si invederate in rele impotriva Dogmatismului si Dogmei Bisericii Crestine, asimilandu-le cu habotnicia si fanatismul, nu este altceva decat un urlet gutural al unor fiinte aflate sub nivelul de creatie a lui Dumnezeu. Ei sunt cei care sustin ca suntem plasmuirea materiei din haos si intamplare, urmasi ai maimuteler si, prin urmare, animale evoluate. Biserica este rea, ca il cheama pe om la “Chipul si Asemanarea cu Dumnezeu”, Creatorul sau. Il indeamna sa fie bun si iertator, milostiv si bland, smerit si recunoscator fata de Cel Care il tine pe acest pamant.

Nu aruncati vina pe Biserica, pentru aceia dintre slujitorii ei, care din prostie nu stiu ce raspundere au inaintea Lui Dumnezeu, luand cu multa usurinta aceasta lupta cu stapanul intunericului. Biserica este Hristos si toti cei ai Lui, si nicidecum acesti nefericiti! Ei insisi se fac de ras, necunoscand Scripturile sau, mai rau, necunoscand chiar Dogma, adica invatatura Sfintei noastre Biserici. Da, ati citit bine. Asta inseamna DOGMA. INVATATURA DE CREDINTA A BISERICII.

A nega necesitatea dogmei in Biserica, este totuna cu a nega sistemele de scriere a notelor in cazul muzicii. In acest fel, muzica devine o simfonie interpretata de o orchestra de oameni beti.

In acest scurt eseu, nu am fost interesat sa discut dogmele Crestinatatii. Ar fi prea mult. Ce vreau sa subliniez, este ca infierarea Dogmei sau a Dogmelor, fara sa fim interesati sa stim despre ce este vorba, nu arata nimic altceva decat o mare PROSTIE.

Cred ca, drept ar fi ca toti cei care se cred specialisti in a-si da cu parerea despre Biserica Crestina si Dogmele, ei sa se intrebe, mai intai, ce stiu si cat stiu despre Crestinism, si de unde.

Asadar, cercetati Scripturile si Invatati de la Crestinism, care nu este o religie, ci UN MOD DE VIATA.

…UN NOU MOD DE VIATA.

Pr Daniel Ivan