Publicat pe 30.01.2009

Slujbă arhierească la parohia Stoicăneşti, protopopiatul Caracal

 

 

Duminică, 25 ianuarie, Preasfinţitul Părinte Sebastian a slujit Dumnezeiasca Liturghie la parohia Stoicăneşti, protopopiatul Caracal.

 

 

În drum spre aceasta, Preasfinţia Sa a binecuvântat şi pe credincioşii parohiei Brebeni I, protoieria Slatina I, unde paroh este părintele Baicea George. Adresându-le un scurt cuvânt de învăţătură legat de pilduitoarea convertire a lui Zaheu vameşul, PS Sebastian i-a felicitat pe cei prezenţi pentru frumuseţea şi măreţia locaşului lor de cult.

 

 

La sfârşitul slujbei Sfintei Liturghii, credincioşii parohiei Stoicăneşti au ascultat cuvântul de învăţătură rostit de Preasfinţia Sa, primind arhiereasca binecuvântare.

 

 

Părintele paroh Liviu Fănel Măgureanu a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru venirea sa în mijlocul enoriaşilor parohiei, rugându-l să-i poarte pe aceştia în rugăciunile Preasfinţiei Sale. ALBUM FOTO: click pe banner.

 

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.