publicat în: Arhivă

Impacarea cu Tatal

Motto:

“Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele.”

Psalm 31-1

Indiferent ca suntem sau nu crediciosi activi, fie ca acceptam sau nu imensul dar facut noua de Jertfa Lui Hristos sau ca acceptam persoana Lui sau nu, iertarea faradelegilor ne priveste pe toti. Cred ca omul poate fi pe deplin fericit, numai daca Dumnezeu Il iarta, si aceasta atunci si numai atunci cand, pocaindu-se, recunoaste ca a savarsit faradelegi, ca a pacatuit.

Dar atata vreme cat, in urcusul nostru duhovnicesc, ne comparam cu ceilalti oameni si, mai rau, facem precum fariseul la Templu, sustinand ca noi nu suntem asa rai sau destrabalati ca altii, nu vom capata mila de la Dumnezeu si nu vom fi fericiti.

Cu totii am pacatuit, si asta este o certitudine. Deasupra capului tuturor, sta ,precum sabia lui Damocles, uratenia pacatului. Multi suntem, in ascuns – ceea ce este mai grav – incarcati de pacate fel de fel. Suntem rai, invidiosi, vanitosi, egoisti, lacomi, furi, iubitori de slava, mandri, iubitori de bani si de averi, lenesi la cele sfinte si… multe altele asemenea. Vrem sa fim slaviti de altii, sa fim ascultati, sa ne protapim in locurile cele de vaza la mese, sa traim in lux si confort, sa mancam bine, sa ne imbatam, sa facem cate si mai cate.

Cred multi dintre noi ca, ascunzand acestea in fata oamenilor, si, mai grav, in fata preotului duhovnic, vor fi absolviti de toate. Ei bine. chiar daca in fata oamenilor putem afisa ce masca dorim noi, Dumnezeu vede. insa. totul si nu putem ascunde nimic din cele savarsite. Asta nu inseamna ca Dumnezeu este un fel de contorizator de pacate. Nu! El a dat omului CONSTIINTA, ca mediu de scriere a celor savarsite sau gandite in aceasta viata. CONSTIINTA este hard-disk-ul ce nu poate fi sters oricum si in orice conditii de erorile de scriere.

Oameni buni, trebuie sa intelegeti ca fericiti devenim atunci cand, recunoscadu-ne starea pacatoasa, ne intoarcem de la pacat, precum fiul cel risipitor, si vom ingenunchea si vom rosti si noi, asemenea lui:

“Tată, am greşit la cer şi înaintea ta si nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” (Luca 15/18-19); abia atunci Dumnezeu ne va imbratisa ca un Parinte Bun si, plangand, va pune inel pe degetul nostru si ne va primi in Casa Sa.

Preot Daniel Ivan