Publicat pe 28.02.2014

Ucraina: apel pentru pace, semnat de liderii Bisericilor Crestine din 13 tari

Declarația Comitetului Consultativ Interconfesional Crestin, privind situația din Ucraina

 

“Noi, reprezentanții comunităților creștine ortodoxe, catolice și protestante din Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Letonia, Lituania, Moldova, Rusia, Tadjikistan, Uzbekistan, Ucraina și Estonia, ne-am intrunit pentru a exprima opinia noastra privind problemele comune de actualitate, care ii preocupa pe cetățenii noștri.

 

În acele zile, rugăciunile și simpatia noastră ii vizeaza pe cei din Ucraina, care trec prin încercări dificile. Toate comunitățile noastre se roagă pentru cei care au murit sau au suferit în conflictul politic și civil. Ne rugăm pentru instalarea unei paci durabile și a înțelegerii reciproce între toti cetatenii din Ucraina, indiferent de naționalitatea sau de afilierea lor religioasă.

 

Facem apel la toți cei de care depinde viitorul Ucrainei, sa rămâna ferm atasati principiului libertății conștiinței și religiei, si al non-interventiei statului și forțelor politice în treburile interne ale organizațiilor religioase. Ne amintim foarte bine consecintele tragice la care a dus acest lucru, în istoria țării noastre. Nu putem contribui la unitatea creștinilor, prin metode revoluționare, chemări la violență, discriminare, ocupand biserici, ci doar prin crearea de parteneriate reale între organizațiile religioase și cele de stat, în numele prosperitatii întregii societăți.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.