Soldatii care le asigurau protectia, au intors armele asupra lor: 32 de crestini morti

Se pare ca soldații însărcinați cu protejarea sătenilor din Plateau, Nigeria, ar fi deschis focul asupra acestora, in urma cu doua zile, lăsând in urma 32 de creștini morți.

Mai mulți supraviețuitori i-au acuzat pe soldații trupelor speciale Task Force, staționate în Shonong, ca ar fi intors armele asupra satenilor, in timpul unei confruntari cu pastorii islamisti Fulani. Mulți au fost uciși, acestia arzandu-le casele și atacand mai ales femeile, persoanele în vârstă și copiii – iar alții au raportat ca au fost loviti de gloanțele soldaților. Localitatea, care se află în zona Riyom, a fost practic distrusa, ramanand doar trei case.

Sătenii au spus că un alt creștin fusese ucis in localitate, în ziua precedentă, tot de niste Fulani “condusi de un soldat”. Soldatii au fost agresivi, conform relatărilor, tragand focuri in aer și cerandu-le localnicilor alcool.

Supravietuitoarea Antele Alamba, in varsta de 25 de ani, a declarat pentru Morning Star News că sătenii au fost prinși. “Nu am mai avut nicio scapare”, a povestit aceasta. “Am alergat la biserică, iar unii soldați ne-au urmarit. Fulani trageau focuri de arma, soldatii trageau si ei. A fost haos și confuzie”.

Toți cei uciși apartineau congregatiei Biserica lui Hristos, din Shonong, Nigeria.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.