Publicat pe 10.01.2014

Moastele Sfintei Genevieve, alaturi de cele ale Sfantului Marcel, cinstite in Paris

Ortodocsii din capitala franceză și din suburbiile Parisului au sărbătorit-o, în mod solemn, pe Sfanta Geneviève, patroana Parisului, mutata la Domnul pe 3 ianuarie 502 (512).

 

Sâmbătă, 5 ianuarie, protopopul Gérard de Lagarde, paroh al Bisericii parisiene Notre-Dame-Joie-de-tous-les-Affligés et Sainte-Geneviève (Doamna noastra – bucuria tuturor celor necajiti și Sfanta Genevieve), a oficiat o slujba de mijlocire, alaturi de Pr. Nicolas Nikishin, directorul Centrului de Pelerinaje al eparhiei, Pr. Nicolas Tihonciuc, Arhidiaconul André Sepelev și clerici din alte jurisdicții ortodoxe. Slujba a fost oficiata înaintea moaștelor Sfintei Genevieve, păstrate în biserica catolică din Saint-Étienne-du-Mont.

 

Potrivit Eparhiei de Korsun, slujba a fost oficiata în limbile franceză și slavonă.

 

În aceeași zi, moaștele Sfântului Marcel de Paris (436), al nouălea episcop al orașului, părintele spiritual și protectorul Sfintei Genevieve, au fost asezate si ele spre inchinarea credinciosilor.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.