Primatul in Ortodoxie, motiv de discutii intre Moscova si Constantinopol. PRIMUL INTRE EGALI si – Primul Fara Egal

Primul Fara Egal

Răspuns la textul Primatului Patriarhiei Moscovei

Elpidophoros Lambriniadis

Mitropolit de Bursa

Profesor de Teologie, Universitatea din Salonic

©traducere: KSLCatalin, in exclusivitate pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe

Într-o decizie recentă sinodală [1], Biserica din Rusia pare, din nou [2], sa aleaga izolarea sa, atât in cadrul dialogului teologic cu Biserica Romano-Catolică cat și in comuniunea cu Bisericile Ortodoxe. Două puncte se remarca, încă de la început, ca fiind orientative pentru intenția Sinodului Bisericii Rusiei:

În primul rând, dorința de a submina textul de la Ravenna [3], invocând motive aparent teologice, în scopul justificarii absenței delegației sale din cadrul reuniunii plenare a comisiei mixte (o absență dictata, așa cum toată lumea știe, de alte motive [4]); și

În al doilea rând, contestarea Primatului Patriarhiei Ecumenice în lumea ortodoxă, in modul cel mai deschis și oficial (și anume, prin decret sinodal), cu referire la textul de la Ravenna, cu care toate Bisericile Ortodoxe au fost de acord (cu excepția, desigur, a Bisericii Rusiei), determinand Primatul episcopului pe cele trei niveluri de structura ecleziologică în Biserică (local, provincial, universal) într-un mod care acceptă și asigură Primatul și Intaiul Tron al Bisericii Ortodoxe.

Textul poziției Patriarhiei Moscovei pe aceasta “problema” (cum o numesc ei), a Primatului in Biserica universală, nu neagă sensul sau semnificația Primatului; și până la acest punct, este corect. În plus, insa, se străduiește să introduca (așa dupa cum vom vedea, într-un mod indirect) două distincții in cadrul conceptului de Primat.

1. Separarea între Primatul eclesiologic și teologic

Prima diferențiere care confrunta Primatul, este intre modul in care el se aplică în viața Bisericii (eclesiologie) și așa cum este înțeles el din punct de vedere teologic. Astfel, textul Patriarhiei Moscovei este obligat să adopte o distincție fără precedent între, pe de o parte, Primatul “primar” al Domnului și, pe de altă parte, Primatul “secundar” al episcopilor (“diferite forme de primat… secundare”), cu toate că, mai departe, în același document, se va sugera că episcopul este imaginea lui Hristos (cf. 2:01), ceea ce pare să sugereze că cele două variante de Primat sunt univoce sau cel puțin similare și nu doar echivoce. Chiar formularea scolastica a unor astfel de distincții între variantele Primatului, “secundara” – “primara” – demonstrează o contradicție ascunsa.

Mai mult decât atât, separarea intenționată a eclesiologiei, de teologie (sau hristologie), ar avea consecințe negative pentru ambele. În cazul în care Biserica este, într-adevăr, Trupul lui Hristos și descoperirea vieții trinitare, atunci nu putem vorbi despre diferențe și distincții artificiale care sa zdruncine unitatea Tainei Bisericii, care încapsulează formulari teologice (în sensul strict al cuvântului) și hristologice deopotrivă. În caz contrar, viața Bisericii este rupta de teologie și se reduce la o instituție administrativă fada, în timp ce pe de altă parte, o teologie fără corespondent în viața și structura Bisericii devine o preocupare academică sterila. Conform Mitropolitului Ioan de Pergam: “separarea instituțiilor administrative ale Bisericii, de dogmă, nu este pur și simplu nefericita, este chiar periculoasa” [5].

2. Separarea diferitelor niveluri eclesiologice

Cea de a doua diferențiere care, în opinia noastră, este încercata de textul Patriarhiei Moscovei, se referă la cele trei niveluri eclesiologice din structura Bisericii. Aici, se pare, întreaga greutate a textului in cauza se blochează. Textul afirmă că Primatul unei eparhii locale este interpretat și se instituționalizată într-un anumit mod, în timp ce la nivel regional de “arhiepiscopie autocefala” (sinod eparhial autocefal), el este interpretat altfel, iar la nivelul Bisericii universale încă intr-un alt mod (cf. 3: “Datorită faptului că natura Primatului, care există la diferite niveluri de ordine în Biserică [eparhiala, la nivel local și universal] variaza, funcțiile Primusului pe diferite niveluri nu sunt identice și nu pot fi transferate de la un nivel la altul”).

Dupa cum susține decizia sinodală, nu numai aceste trei variante de Primat diferă, ci chiar și sursele lor sunt diferite: Primatul episcopului local, rezultă din succesiunea apostolică (2:01), Primatul capului unei Biserici autocefale, de alegerea sa de Sinod (2:2), iar Primatul capului Bisericii universale, de rangul atribuit lui de diptice (3:3). Astfel, conchide textul Patriarhiei Moscovei, aceste trei niveluri și tipurile de Primat corespunzătoare acestora nu au o aceeasi masura, cum considera textul de la Ravenna, bazandu-se pe Canonul 34 Apostolic.

Ceea ce este în mod clar evident, aici, este efortul agonizant în prezenta decizie sinodala, de a face ca Primatul sa fie ceva din afara și, prin urmare, străin de persoana Primatului. Aceasta este ceea ce noi considerăm a fi motivul pentru care poziția Patriarhiei Moscovei insistă atât de mult pe stabilirea surselor Primatului, care diferă mereu de persoana Primusului, în așa fel încât Primatul devine destinatar, mai degrabă decât sursă de Primat. Oare, această dependență implică, in acelasi timp, autonomia Primatului? Pentru Biserica, o instituție este întotdeauna ipostaziata într-o persoană. Nu putem întâlni o instituție impersonala, conform cazului în care întâietatea ar fi conceputa independent de un primat. Ar trebui clarificat, aici, că Primatul pentru Primus este, de asemenea, ipostaziat de locul specific, de Biserica locală, de regiunea geografică pe care Primatul-Primus o prezidează [6]. Este important ca, in acest moment, să urmarim următoarele contradicții logice și teologice:

i) În cazul în care Primus este un destinatar (recipient) al Primatului sau, atunci există Primatul fără el și indiferent de el, ceea ce este imposibil. Acest lucru apare foarte clar în motivele supremației la nivel regional și ecumenic. Pentru nivelul regional, sursa Primatului este considerata a fi Sinodul Eparhial, dar poate exista un Sinod fără un Primus? Relația dialectică dintre Primat și Sinodul său, asa cum a fost formulată ea de către cel de-al 34-lea Canon al Apostolilor (precum și de canoanele 9 și 16 din Antiohia, conform carora un Sinod, fără un ierarh care sa prezideze, este considerat incomplet), se abrogă de dragul unei relații unilaterale, în care mulțimea constituie o unitate, contrazice orice motiv de recunoaștere a unui ierarh care prezidează, atât ca factor constitutiv cat și ca garant al unității celor mulți.[7] Un al doilea exemplu de contradicție logică este prezentat prin apelul la diptice. Aici, simptomul este considerat a fi cauza, și semnificatia confundata cu cel ce semnifica.

Dipticele nu sunt sursa a Primatului la nivel interprovincial, ci expresia sa – doar una dintre expresiile sale. Prin ele insele, dipticele sunt o expresie a ordinii și ierarhiei Bisericilor autocefale, dar o astfel de ierarhie necesită un Primus președinte (și apoi un al doilea, un al treilea, și așa mai departe); ele nu pot constitui, într-un mod retrospectiv, Primatul, pe care ele insele se bazeaza.

Pentru a înțelege aceste inovații mai clar, haideți să ne uităm pentru o clipă la ceea ce toate aceste lucruri ar însemna, dacă le-am adopta si aplica pe viața Sfintei Treimi, adevărata sursă a tuturor întâietatilor (“Aşa zise Domnul, Regele lui Israel şi Izbăvitorul său, Domnul Savaot: “Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă şi nu este alt dumnezeu afară de Mine!” Isaia 44:6)[8].

Biserica, mereu și în mod constant, a înțeles persoana Tatălui ca Primul în comuniunea de Persoane a Sfintei Treimi (“monarhia Tatălui”)[9]. Dacă ar fi să urmăm logica textului Sinodului din Rusia, ar trebui, de asemenea, să pretindem că Dumnezeu-Tatăl nu este Însuși cauza anarhică a divinității și paternitatii (“Pentru aceasta, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Iisus Hristos, Din Care îşi trage numele orice neam în cer şi pe pământ, Efeseni 3.14-15), ci devine un destinatar al propriului Sau “Primat”. De unde? De la celelalte Persoane ale Sfintei Treimi? Cum am putea presupune acest lucru fără a invalida ordinea teologiei, dupa cum scria si Sfântul Grigorie Teologul, sau, chiar mai rău, fără răsturnarea – poate ar trebui sa spunem “confuzarea” – relațiilor dintre Persoanelor Sfintei Treimi? Este posibil ca Fiul sau Duhul Sfânt sa-l “preceada” pe Tatăl?

ii) Cazul în care textul Sinodului din Rusia refuză să accepte o “ierarhie universala”, sub pretextul că universalitatea unui astfel de ierarh “elimină egalitatea sacramentală a episcopilor” (3:03), pur și simplu reprezinta un sofism. În ceea ce privește preoția lor, desigur, toți episcopii sunt egali, dar ei nici nu sunt și nici nu pot fi egali ca episcopi de orașe specifice. Canoanele Sfinte (cum ar fi al 3-lea Canon – Sinodul II Ecumenic, 28 – Sinodul IV Ecumenic, și 36 Sinodul Quinisext) le atribuie ranguri oraselor, atribuind unora statutul de Mitropolie și altora statutul de Patriarhie. Acestuia din urmă, în plus, i se atribuie responsabilitatea Primatului, altuia responsabilitatea secundară, și așa mai departe. Nu toate Bisericile locale sunt egale, indiferent dacă vrobim de ordine sau de rang. Mai mult decât atât, în măsura în care un episcop nu este un episcop fără misiune specifică, ci mai degrabă episcop care prezidează o Biserica locala – cum se spune, el este mereu episcopul unui anumit oraș (care este o trăsătură inseparabila și conditie a numirii episcopale) – atunci si episcopii sunt, prin urmare, clasificati (dupa cum s-a spus, demnitatea unei Mitropolii este diferită de cea a unei Patriarhii; și iarasi, o demnitate diferita se atribuie Patriarhiilor vechi, ca fiind aprobate de către Sinoadele Ecumenice, și o alta este atribuită Patriarhiilor moderne). Astfel, într-o astfel de ordonare dupa rang, este de neconceput că nu ar trebui să existe un Primus[10]. Dimpotrivă, în ultima vreme, se observă aplicarea unui “Primat al numerelor”, pe care toti cei de astazi il găsesc vinovat pentru Primatul universal dogmatizat canonic al Bisericii Mama, referitor la un rang care este nedemonstrat de Tradiția Bisericii, ci mai degrabă bazat pe principiul “ubi russicus ibi ecclesia russicae”, care spune “ori de câte ori există un rus, acolo jurisdicția Bisericii Ruse se extinde”.

În lunga istorie a Bisericii, ierarhul președinte al Bisericii universale a fost episcopul Romei. După ce comuniunea euharistică cu Roma a fost rupta, ierarhul canonic care prezidează Biserica Ortodoxa este Arhiepiscopul de Constantinopol. În cazul Arhiepiscopului Constantinopolului, observăm concomitența unica a tuturor celor trei trei niveluri de Primat, și anume la nivel local (ca Arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Romă), regional (ca Patriarh), și universal sau la nivel mondial (în calitate de Patriarh Ecumenic). Acest Primat de trei ori, se traduce în privilegii specifice, cum ar fi dreptul de apel și dreptul de a acorda sau de a elimina autocefalia (exemple ale acestora din urmă sunt Arhiepiscopiile-Patriarhiile de Ohrida, Pec și Turnavo etc), un privilegiu pe care Patriarhul Ecumenic l-a exercitat chiar și în cazul unor Patriarhii moderne, nevalidate prin deciziile Sinoadelor Ecumenice, dintre care prima este Moscova.

Primatul Arhiepiscopului de Constantinopol nu are nimic de-a face cu dipticele, care, după cum am spus deja, pur și simplu exprima această ierarhizare (pe care, din nou, în termeni contradictorii, textul Patriarhiei Moscovei o recunoaște implicit, dar o neagă explicit). Dacă vom vorbi despre sursa unui Primat, atunci sursa unui astfel de Primat este persoana Arhiepiscopului de Constantinopol, care ca episcop este unul “între egali”, dar ca Arhiepiscop al Constantinopolului, și, astfel, ca Patriarh Ecumenic, este primul fără egali (paribus sine primus).

©KSLCatalin, in exclusivitate pentru Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe

[1] lectura și citate din textul în limba engleză “Poziția Patriarhiei Moscovei în problema Primatului in Biserica Universală”, așa cum a aparut publicat pe site-ul oficial al Patriarhiei din Moscova: https://mospat.ru/en/ 2013/12/26/news96344 /

[2] exemple caracteristice ale altor cazuri de astfel de izolare includ lipsa Patriarhiei Moscovei din Conferința Bisericilor Europene, precum și practica nou stabilita a reprezentanților acestei Biserici de a oficia Sfânta Liturghie separat de ceilalți reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe (in ambasadele locale ale Federației Ruse), ori de câte ori există o oportunitate pentru o Liturghie panortodoxă în diferite contexte.

[3] IPS Mitropolit Hrisostom de Messinia a abordat această problemă într-un articol recent publicat pe 30 decembrie 2013, pe site-ul: https://www.romfea.gr/diafora-ekklisiastika/21337-2013-12-30 -03-52-35 .

[4] Pentru a vedea exact ceea ce s-a intamplat la Ravenna în 2007, si impresiile dureroase înregistrate de observatorii romano-catolici, a se vedea analiza Pr. Aidan Nichols, în cartea sa, “Roma și Bisericile Orientale”, San Francisco: Ignatius Press, ediția a 2-a, 2010, pag. 368-9: “În octombrie 2006 [sic], Comisia a reluat discuțiile sale la Ravenna, deși evenimentul a fost marcat de o “grevă”, din partea reprezentantului Patriarhiei Moscovei. Protestul Episcopului Hilarion a fost cauzat, de acesta data, nu de faradelegile, reale sau imaginare, ale Bisericii Catolice, ci de prezența unei delegații a Bisericii Ortodoxe din Estonia, autocefale (sic), subscrise de Constantinopol, încă negata în Rusia. Acțiunea sa a demonstrat, desigur, tocmai nevoia unui primat universal puternic, astfel încât să echilibreze sinodalitatea în Biserică”, si continuă: “decizia Patriarhiei Moscovei, din octombrie 2007, de a-si retrage reprezentanții din cadrul reuniunii de la Ravenna… a fost nu numai un impediment iritant

pentru dialog; este exact genul de întâmplare care ii face pe catolici sa creada că ortodocșii au nevoie de Papa, la fel de mult pe cat Papa are nevoie de ei” (pag.369).

[5] “Institutia Sinodala: Istoric, Ecleziologie și Probleme Canonice”, în Theologia 80 (2009), pag. 5-6. [În greacă]

[6] Astfel, desi Patriarhul Antiohiei, pentru o lungă perioadă de timp, a locuit în Damasc, el rămâne Patriarhul Antiohiei.

[7] Mitropolitul Ioan de Pergamon, “Discuții recente privind supremația în Teologia Ortodoxă”, în volumul editat de către Cardinalul Walter Kasper, “Ministerul lui Petru: catolici și ortodocși în dialog”, New York: Newman Press, 2006, pag. 231-248. A se vedea, de asemenea, Mitropolitul Ioan de Pergamon, “Eclesiologia euharistică in traditia ortodoxa”, Theologia 80 (2009), pag 23. [În greacă]

[ 8 ] M-am ocupat personal de acest subiect, în timpul unei prelegeri la Școala de Teologie Sfânta Cruce din Boston: “Asa cum, la nivelul Sfintei Treimi, principiul unității nu este esența divină, ci persoana Tatălui (“monarhia” Tatălui), la nivelul ecleziologic al Bisericii locale principiul unitatii nu este prezbiteriul sau închinarea comuna creștinilor, ci persoana episcopului, asa cum la nivel pan-ortodox principiul unității nu poate fi o idee, nicio instituție, ci trebuie să fie, dacă vrem să fie în concordanță cu teologia noastră, o persoană”. ( https://www.ecclesia.gr/englishnews/default.asp?id=3986 )

[9] În cel de-al 3-lea Discurs Teologic, Sfantul Grigorie Teologul scrie: “noi Il proslavim ca monarhie” (pg. 36, 7r). Conceptul de monarhie corespunde “ordinii teologiei” (Discursul teologic 5, pg 36, 164). Preasfanta Treime nu cuprinde o federație de persoane; Deci, noi nu ar trebui să fim scandalizat când Teologul însuși al Părinților vorbește despre monarhie și întâietatea Tatălui divin.

[10] Acest argument a fost articulat în mod clar în articol Pr. Ioan Pantelimon Manoussakis, intitulat “Supremația și Eclesiologia”, în lucrarea colectivă intitulată “Construcții Ortodoxe din Vest”, editata de Aristotel Papanikolaou și George Demacopoulos, New York: Fordham University Press, 2013, pag. 233.

©Agentia de stiri Lacasuri Ortodoxe