O logica simpla, de cand eram preot in sat
Satul dobrogean in care am slujit timp de sase ani, se intinde de-a lungul unuia din multele drumuri judetene care duc catre Dunare. Sat vechi si ale carui case sunt aruncate pe coama unui deal, are o biserica din piatra, construita pe la 1892. Este o biserica la care, de altfel, am facut si lucrari de renovare, cu ajutorul oamenilor si al primarului.
Oamenii formau, la vremea aceea, o cumunitate legata si destul de apropiata de Biserica si de preotul lor. Traditionalisti si refractari la orice doctrina neortodoxa, oamenii din acest sat formau, asadar, un grup destul de unitar.
Intamplarea pe care vreau sa o povestesc, a avut loc in al doilea an al pastoratiei mele acolo.
Era dupa Sfanta Liturghie. Iesisem sa miruiesc enoriasii, cand, la un moment dat, in fata mea, vine cu fruntea usor plecata Tanti Maria – o femeie cuminte si evlavioasa, care nu lipsea de la nicio slujba.
Ii zic senin:
– Ridica, Tanti Maria, fruntea, sa te pot mirui cum se cuvine!
Sarmana, rusinata, ridica din pamant capul. Cand, ce sa vezi? Avea o ditai vanataia la ochiul drept.
– Ce ai patit, bre? – intreb eu mirat… Ai cazut?
– Ei, parinte… zice ea, rosind… Nu-i nimica rau… si da sa iasa din biserica.
Zic:
– Ia, ramai bre putin, sa termin aici, si sa stam de vorba, sa aflu si eu ce ai patit!
Lumea a plecat. Am vazut cum anumite femei, care-i erau vecine, susoteau ceva. Fara alte ganduri, dupa ce imi termin treaba in Sfantul Altar, ies, o invit sa se aseze pe un scaun, ma asez si eu langa ea si o intreb:
– Ia spune, tanti Maria, ce ai patit?
– Parinte, eu va zic, dar sa nu ma ziceti lui Ion! Ion era barbatul ei… M-am certat cu Ion al meu, ca iar au ras golanii aia ai lu` Tudose de el si mi l-au imbatat, iar el asta a stiut face. Mi-a tras doi pumni in spate, un sut in fund si un pumn zdravan in ochi.
Il stiam pe barbatul acestei femei blande si harnice: un barbat destul de solid si robust, gospodar si chiar suficient de evlavios. Venea la biserica, aproape regulat. Lipsea, doar cand era chemat la Asociatia Agricola, unde lucra. In rest… vorba lui Pristanda: “sfetnic la datorie”. In alta ordine de idei, Nea Ion era si o figura aparte in comunitate. In urma cu mai multi ani, suferise o interventie chirurgicala la cap, dupa ce incasase o bataie zdravana, de la niste hoti surprinsi in batatura proprie. Ii cam trecuse glontul pe langa cap. Saracul de el, in urma acestei batai, se alesese cu un defect de vorbire. Se balbaia teribil de tare, cand era nervos sau emotiv.
Ii zic bietei femei:
– Ia cheama-l la mine, sa stau de vorba cu el. Nu plec de la biserica, pana nu vine. Acum!
Pleaca Tanti Maria. Cam in 15 minute, apare si Nea Ion. Era tot rosu la fata si isi freca de zor mainile.
– Sa..sa..sa..ru..ru..mana pa..pa..rinte! zice el.
– Mai, Nea Ioane… zic eu… Ce ai facut bre? Tocmai matale? Eu, care te consider ca un tata… Vorba aia… Ai copii cat mine si o curte plina de nepoti si iti bati femeia?
– Sa..sa..sa..ma iertati pa..pa..pa..rinte. E..e..e..ram ba..ba..uuut!
– Nea Ioane, nu paharu-i de vina, ci naravul prost. Cum sa dai, bre, in femeia matale, cu care ai copii? Femeia care te spala, te ingrijeste si care plange de grija matale, de cate ori mai esti bolnav!
Nea Ion era tot numai o transpiratie si o roseala in obraji. Ofta adanc. Continui eu pledoaria:
– Nu-i frumos bre! Cum sa dai cu picioarele si pumnii in femeie? Este pacat! Sa nu mai dai! Promiti? Uite, aici esti in Sfanta Biserica. Promiti inaintea lui Dumnezeu, ca nu mai dai cu pumnii si picioarele in ea? zic eu autoritar.
– P..p..p..promit, parinte! Si, sa..sa..sa..ma iertati.
Ne dam mainile. Nea Ion pleaca oftand.
Trec doua saptamani. Era tot intr-o duminica, dimineata, pe la sapte si jumatate, cand veneam spre biserica. Nea Ion ma astepta in fata usii, morfolind caciula in maini. Ma vede.
– Sa..sa..sa..sa..ru mana, parinte! Zice el, palid la fata.
– Buna dimineata Nea Ioane… zic eu. Care-i treaba? Ai patit ceva?
– Pa..pa..pa..rinte. A..a..am facut ceva si nu stiu da..da..ca e pacat, ori nu!
– Pai, ce-ai facut?
– Iar ma..ma..m-am certat cu Maria mea!
Cand am auzit asta, intreb:
– Nu care cumva sa-mi spui ca ai dat iar in ea!
– Pa..pa..rinte, m-am tinut t..t..tare, sa nu-i car pumni si pi..pi..cioare si, la..la..la.. nervi, am zvarlit cu..cu.. furcoiul dupa ea. E..e.. pacat, pa..pa..rinte?
Logica simpla este mereu dezarmanta. Eu eram vinovat! Trebuia sa-i spun omului intreaga paleta de membre si obiecte, care nu se zvarlesc dupa sotie sau oricine altcineva.
L-am dojenit iar, specificandu-i acum, ca nu bataia este solutia rezolvarii unor conflicte. Dupa acest ultim dialog, rezultatele s-au vazut. Cel putin, pana am plecat eu din parohie, Nea Ion si-a tinut cuvantul dat.
Preot Daniel Ivan
