publicat în: Arhivă

Simpozion Internaţional de Bizantinologie la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi

La Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi a avut loc pe 27 noiembrie, Simpozionul Internaţional de Bizantinologie, organizat în cadrul Grantului CNCSIS (Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior), cu temele „Cercetarea Ştiinţifică în artele bizantine” şi „Rolul misionar al artelor bizantine în actualitate”.

Simpozionul Internaţional de Bizantinologie a început prin cuvântul prof. univ. dr. Viorel Munteanu, rectorul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, adresat invitaţilor din Grecia, Ucraina, Republica Moldova şi, nu în ultimul rând, din România: „Suntem într-un moment de întâlnire a artei cu sacrul, a laicului cu religiosul. Cu alte cuvinte, suntem la întâlnirea culorii şi versului cu sunetul, a culorii meditaţiei şi sunetului înălţate într-un act artistic, cât şi într-unul religios, dimensiuni ce ne fac să ne gândim la artist ca la un om ce intră în atelier ca într-un spaţiu spiritualizat…”

Înaltpreasfinţitul Teofan a vorbit în cuvântul său despre modul în care cultura, muzica şi spiritualitatea bizantină au reuşit să rămână până în zilele noastre, chiar dacă Imperiul Bizantin nu mai există: „Bizanţul nu a dispărut şi nu putea să dispară”, spunea Nicolae Iorga. „Dovada acestei realităţi este dată, la peste 600 de ani de la căderea Constantinopolului, de preocuparea încă vie faţă de lumea fascinantă şi contradictorie a Bizanţului. Într-un mod vădit conştient la unii, dar nu mai puţin real la alţii, bizantinii erau consecvenţi în demersul lor de a încerca să instaureze pe pământ un model de civilizaţie, ca pregustare aici şi acum a împărăţiei cerurilor ce urma să fie. Ei au îndrăznit să spere într-o manifestare pe pământ a împărăţiei lui Dumnezeu, arătată nu numai în Liturghie, dar şi în realitatea economică, socială, culturală, ecleziastică sau juridică. Totul se dorea a fi inspirat din preceptele Evangheliei, a fi călăuzit de gândirea Sfinţilor Părinţi, a fi însufleţit de idealuri ascetice, având o orientare eshatologică”, a arătat Înaltpreasfinţia Sa.

„Bizanţul avea drept constituţie Sfânta Scriptură, drept capitală spirituală Ierusalimul, ca parlament Sinoadele Ecumenice, ca flamură fiind crucea. Aşa se explică prezenţa lui Dumnezeu în mai toate ramurile vieţii unui bizantin”, a mai explicat Înaltpreasfinţitul Teofan, afirmând despre cultura bizantină şi Ortodoxie „că sunt două realităţi identice. Odată ce elementele culturale diverse sunt absolvite de teologia bizantină creştină, acestea devin universale. În acest context se poate înţelege de ce Ortodoxia a rămas o realitate prezentă în sufletul maselor, de ce credinţa mărturisită în Biserica Ortodoxă este o credinţă a poporului şi nu poate fi dislocată din inima acestuia. Acest fapt a ajutat Biserica Ortodoxă să supravieţuiască în vremuri tulburi. Bizanţul are încă mult de spus românului de azi sau de mâine. Bisericile noastre, credinţa noastră, cântul nostru bisericesc sunt datorate în mare parte Bizanţului şi crezului său”.