Laudatio Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane cu ocazia decernarii titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu, 29 noiembrie 2008

Decanul Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna”, Sibiu

Preafericite Părinte Patriarh,

Stimate Domnule Rector,

Preacucernici Părinţi Profesori,

Onorată asistenţă,

Bucurii peste bucurii şi emoţii peste emoţii a revărsat Dumnezeu peste noi în acest binecuvântat sfârşit de noiembrie, aflat sub razele de lumină duhovnicească ale prăznuirii Sfântului Andrei, Apostolul strămoşilor noştri şi Părintele creştinismului românesc.

Am sărbătorit ieri solemn, aşa cum se cuvine, jubileul bicentenarului naşterii Marelui Mitropolit Andrei Şaguna, Părintele nostru, cel care ne-a renăscut ca Biserică înviind în strălucire şi demnitate Ortodoxia umilită şi marginalizată a românilor transilvăneni. Fiindcă, aşa cum spunea Nicolae Popeea, ucenicul de suflet al Marelui Mitropolit: „ Să nu fi fost Şaguna, Biserica Ortodoxă din Ardeal s-ar fi stins sau în cazul cel mai fericit numai ar fi vegetat, numai ar fi jelit, numai ar fi necăjit”.

Poimâine vom aniversa cu toţii împlinirea a 90 de ani de la Marea Unire din 1918, actul prin care am ieşit în chip miraculos din încercarea primului război mondial, mântuiţi şi înviaţi ca naţiune unită şi demnă de bimilenarul ei trecut românesc şi creştin. Sinteză unică de latinitate orientală şi romanitate ortodoxă, poporul român este moştenitorul unui creştinism apostolic, martiric, patristic, cu vocaţie ecumenică şi europeană (prefigurată strălucit încă din secolele IV şi V de destinul Sfinţilor Ioan Cassian şi Dionisie cel Mic). Limba, naţionalitatea, organizarea statală românească s-au înfiripat odată cu creştinismul, au crescut împreună cu Biserica Ortodoxă, mama lui duhovnicească de milenii. Împărţit de vitregiile unei istorii potrivnice în trei ţări şi trei mitropolii, la „plinirea vremii”, când a sunat ceasul eliberării naţiunilor de sub dominaţia imperiilor, poporul ortodox român a devenit în urmă cu nouă decenii o Naţiune unită şi independentă, cu o Biserică autocefală patriarhală în comuniune frăţească cu celelalte Biserici Ortodoxe şi popoare ale Europei. Aceasta a fost România regelui Ferdinand şi Biserica Ortodoxă Română a întâiului ei patriarh, transilvăneanul Miron unificatorul.

Prin înţelepciunea şi prudenţa a patru patriarhi de fericită pomenire: Nicodim continuatorul, Iustinian organizatorul şi reîntregitorul, Iustin cărturarul şi ecumenistul şi Teoctist, înţeleptul chivernisitor în vreme de tranziţie, Biserica Ortodoxă Română, puternic lovită, a rezistat ca o adevărată cetate zidită pe stâncă şi susţinută de aceste patru coloane, care au fost cei patru patriarhi din vremuri de restrişte. Aceşti înaintaşi şi stâlpi ai Ortodoxiei româneşti au înfruntat fiecare valuri copleşitoare şi au înscris fapte memorabile în istoria continuităţii poporului nostru, continuitate care face cu putinţă şi momentul de faţă.

Pentru noua etapă care se deschidea era nevoie de un nou păstor care, cu energia şi înţelepciunea unui Iosua, să reamintească românilor şi Europei întregi că nici o Casă comună nu rezistă fără Dumnezeu (cf. Psalm 126, 1) şi că fără sufletul creştin Uniunea Europeană e doar un corp inert, un simplu supermarket al unei prosperităţi idolatre. Prin alegerile din 12 septembrie 2007 – primele cu adevărat libere din istoria ei – întreaga Biserică Ortodoxă Română a identificat pe acest Iosua de care avem nevoie, în persoana Preafericirii Voastre, iubite Părinte Patriarh Daniel.

„Nimeni- ne spune Evanghelia mânuitoare – nu pune făclia aprinsă sub obroc, ci o pune în sfeşnic, ca să lumineze tuturor celor din casă!” (Matei 5, 15). Văzând, aşadar, roadele bogate pe care le-aţi adus ca o ofrandă vie şi curată Bisericii, ierarhii şi poporul ortodox român, sub călăuzirea Duhului Sfânt, dorind o înnoire profundă, v-au chemat şi v-au întronizat drept al şaselea patriarh al lor, cu certitudinea că veţi fi patriarhul înnoirii timpului şi al răspunsurilor noi.

Sunteţi al doilea patriarh de peste munţi. Din Banatul Sfântului Iosif de la Partoş, trecând prin Sibiul Mărturisitorilor pentru Ortodoxie şi al lui Andrei Şaguna cel Mare, dar şi Sfânt, aţi poposit o vreme în scaunul sfinţilor mitropoliţi ai Moldovei Varlaam, Dosoftei şi Veniamin. Iar, de un an şi mai bine şedeţi cu iradiere dinamizatoare unică în primul scaun al Ortodoxiei româneşti, scaunul Sfinţilor mitropoliţi Iachint şi Nifon, Teodosie, Antim şi Grigorie Dascălu şi al celor cinci înaintaşi întru patriarhat.

Preafericirea Voastră ,

Sunteţi al României întregi. Sunteţi al Banatului unde aţi văzut lumina zilei, al limbii şi culturii româneşti. Dar sunteţi într-un chip special şi pentru totdeauna al Sibiului care v-a născut şi crescut ca teolog ortodox universal.

Tânăr absolvent de liceu veneaţi să deprindeţi teologhisirea, în 1970, în capitala Ortodoxiei transilvane, în Sibiul mitropoliţilor Andrei Şaguna şi Nicolae Bălan, în Facultatea de Teologie care l-a dat Ortodoxiei româneşti şi universale pe Părintele Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox al secolului XX şi mentorul spiritual al Preafericirii Voastre. Ce glas lăuntric v-a chemat în această vatră de cultură? În mod cert, legăturile sufleteşti cu Sibiul tradiţional, patristic şi ecumenic v-au adus în oraşul de pe malul Cibinului şi tot ele au dat aripi dorului după Dumnezeu, setei de cunoaştere şi dorinţei de slujire a Bisericii şi a neamului pe care le-aţi avut pururi în suflet.

Ca student în anul II aţi ţinut în capela mitropolitană a Institutului o suită de meditaţii (publicate în acelaşi an în revista Mitropolia Ardealului) despre „chemarea preoţească”[1]. În finalul lor, asemenea lui Şaguna, dădeaţi cu curaj la întrebarea Sfântului Efrem: „Cum voi putea cinsti comoara preoţiei?” răspunsul hotărât: „Numai răspunzând chemării ei încă din tinereţe!” Absolvent strălucit, v-aţi încununat studiile cu o remarcabila teză de licenţă despre: „Împăcare şi slujire în Noul Testament”.

Înscris, între 1974-1976, la cursurile de doctorat, la secţia de teologie sistematică în cadrul Institutului Teologic din Bucureşti, cu privilegiul de a studia sub îndrumarea nemijlocită a Părintelui Dumitru Stăniloae, aţi redactat şi publicat în 1977 – la vârsta de 26 de ani – câteva studii excepţionale, unice prin tematică şi abordare. Unul trata despre „Timp şi valoarea lui în Ortodoxie”[2]. Analizat ca timp al căderii, dar şi al restaurării, al pocăinţei şi despătimirii, dar şi al rodirii şi împlinirii vocaţiei şi al trecerii spre viaţa veşnică, timpul primea aici o definiţie neaşteptată: „Timpul este – spuneaţi atunci programatic – o concretizare a trecerii spre plenitudine”. Cel de al doilea studiu se intitula: „Temeiuri dogmatice ale bucuriei creştine”[3]şi în el ofereaţi o suită de lecturi ale dogmelor fundamentale ale Bisericii din perspectiva bucuriei: dogma creaţiei e „bucuria darului”, cea a mântuirii e „bucuria jertfei”, iar dogma învierii e „bucuria vieţii înnoite”. Anii studenţiei au fost o prefaţă la această „dogmatică a bucuriei”, a bucuriei împlinirii în slujirea lui Dumnezeu, o bucurie pe care pururi o aveţi şi aţi avut-o şi care izvorăşte din comuniunea de iubire a Sfintei Treimi.

După o perioadă de asiduă muncă ştiinţifică în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa) şi doi ani la Facultatea de Teologie Catolică din cadrul Universităţii „Albert Ludwig” din Freiburg im Breisgau, din Germania, la 15 iunie 1979 aţi susţinut o strălucită teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg, intitulată: Réflexion et vie chrétiennes aujourd’hui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité (424 p), lucrare ce a fost pregătită sub îndrumarea a doi reputaţi profesori francezi: Gerard Ziegwald şi André Benoît şi aţi primit calificativul maxim , devenind astfel doctor în Teologie al Universităţii din Strasbourg. O versiune extinsă a acestei teze aţi pregătit-o mai apoi sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae şi aţi susţinut-o la 31 octombrie 1980 la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, cu titlul: Teologie şi spiritualitate creştină. Raportul dintre ele şi situaţia actuală .

Această strălucită încununare de carieră a fost un nou început de drum marcat prin numirea Preafericirii Voastre ca profesor la Institutul ecumenic de la Bossey. Depe această poziţie aţi ţinut în 1981, în Germania, o conferinţă (publicată în 1982 şi la noi în revista Ortodoxia) intitulată programatic: „Dorul după Biserica nedespărţită sau apelul tainic şi irezistibil al Sfintei Treimi”[4]. Era o minunată meditaţie asupra comuniunii trinitare ca izvor şi arhetip al Bisericii, care e chemată să fie plină de Sfânta Treime. Timpul avea să demonstreze că lucrurile afirmate atunci v-aţi străduit pururi să le puneţi în practică.

Preoţie, împăcare, slujire, cultură, bucurie, altruism, slujirea aproapelui- iată aşadar reperele care v-au marcat dintru început itinerarul teologic. Venit din Lugoj, poposind formator la Sibiu şi Bucureşti, predând Ortodoxie în Occident, v-aţi întors în 1988 la chemarea Patriarhului Teoctist, intrând în slujirea Bisericii de acasă. Discipol al Părintelui Stăniloae, aţi devenit în 1987 la Sihăstria Neamţului monahul Daniel, ucenicul duhovnicesc al stareţului de sfântă pomenire care a fost Părintele Cleopa. Aţi fost hirotonit ierodiacon la 14 august 1987 şi ieromonah la 15 august 1987, iar în 1988 aţi fost hirotesit protosinghel şi numit Consilier Patriarhal, Director al Sectorului „Teologie Contemporană şi Dialog Ecumenic”. Tot în anul 1988 aţi devenit Conferenţiar la Catedra de Misiune Creştină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti.

Slujirea adusă Bisericii şi aproapelui a cunoscut o nouă strălucire odată cu alegerea şi hirotonirea Preafericirii Voastre ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul de Lugojanul, pe data de 4 martie 1990. Şi pentru ca lumina să lumineze tuturor, la a 7 iunie 1990 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române v-a ales Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, pentru a umple timp de 17 ani străvechiul ei ţinut cu efervescenţa unei activităţi mediatice, sociale, filantropice şi spirituale fără egal. A fost chemarea la apostolat care a scos la lumină darurile remarcabile cu care Dumnezeu v-a înzestrat şi pe care aţi ştiut să le oferiţi înapoi lui Dumnezeu, slujind Bisericii şi aproapelui.

Preafericirea Voastră,

Nu este deloc uşor să redăm în câteva cuvinte toate împlinirile celor 17 ani rodnici pe care prin slujire i-aţi dăruit lui Dumnezeu, ca Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Vasta cultură, profundul simţ al Ortodoxiei, viaţa duhovnicească aleasă, simţul practic şi voinţa neclintită de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor au constituit temelia de piatră pe care aţi refăcut şi rezidit eparhia încredinţată spre păstorire. Vom aminti sumar, atât cât îngăduie timpul, doar câteva din cele mai importante realizări ale Preafericirii Voastre de la Iaşi:

Prioritar a fost întotdeauna interesul Preafericirii Voastre pentru cultură, pentru luminarea poporului, pentru ridicarea nivelului de pregătire teologică a clerului, dar mai ales pentru misiunea Bisericii într-o societate modernă. De numele Preafericirii Voastre se leagă fondarea sau reactivarea multor instituţii de cultură precum: Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”(reactivată), Iaşi – 1990; Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Cuvioasă Parascheva”, Agapia – 1991; Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Gheorghe”, Botoşani – 1992; Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Iacob”, Dorohoi – 1993; Şcoala Teologico-Sanitară Postliceală, Piatra Neamţ – 1993; Academia Ortodoxă „Sf. Ioan de la Neamţ”, Mănăstirea Neamţ – 1993; Şcoala Teologico-Sanitară Postliceală „Sf. Cuv. Parascheva”, Iaşi – 1994; Centrul Mitropolitan de Cercetări T.A.B.O.R. – 1994; Centrul Cultural-Pastoral „Sf. Daniil Sihastru”, Durău – 1995; Biblioteca Ecumenică „Dumitru Stăniloae”, Iaşi – 1995; Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Vasile cel Mare”, Iaşi – 1995; Seminarul Teologic Ortodox „Sf. împăraţi Constantin şi Elena”, Piatra Neamţ – 1996; Institutul Ecumenic şi Social-Pastoral „Sf. Nicolae”, Iaşi – 1997; Institutul Cultural-Misionar TRINITAS (Editura Trinitas, tipografie şi Radio Trinitas), Iaşi – 1997; Centrul de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului religios „Resurrectio” – 1998;

Asemenea marilor ierarhi ai Bisericii, aţi ştiut şi aţi dorit să organizaţi în arhiepiscopia Iaşilor o adevărată „vasiliadă” prin întemeierea mai multor instituţii social caritative. Menţionăm doar câteva din ele precum: Cabinetul stomatologic „St. Pantelimon”, Iaşi – 1993; Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi din România, Iaşi – 1993; Departamentul socio-caritativ „Diaconia”, Iaşi – 1994; Cantine pentru săraci la Iaşi, Paşcani, Dorohoi, Hârlău – 1993-1995; Dispensarul policlinic „Sf. Ap. Petru şi Pavel”, Iaşi – 1998; Centrul de diagnostic şi tratament „Providenţa”, Iaşi – 2000; Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă”, Iaşi – 2002; Centrul de educaţie şi informare medicală „Providenţa II”, Iaşi – 2002; Institutul social-caritativ „Diaconia”, Iaşi – 2003; Centrul Social-Cultural „Sfântul Paisie de la Neamţ”, Mănăstirea Neamţ – 2004; Centrul Social-Cultural „Sf. Ilie”, Mănăstirea Miclăuşeni, 2005.

Nici lucrarea pastoral administrativă nu a fost neglijată de Prea Fericirea Voastră, căci în cei 17 ani de păstorire aţi înfiinţat peste 300 de parohii, 40 de mănăstiri şi schituri, 5 protopopiate şi aţi iniţiat şi susţinut a peste 250 de biserici noi.

Bucuria interioară şi dragostea de a sluji lui Dumnezeu aţi dorit şi aţi ştiut să o împărtăşiţi tuturor prin toată activitatea ştiinţifică şi publicistică pe care aţi desfăşurat-o, care s-a materializat prin lucrări precum:

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…” 12 Scrisori pastorale de Crăciun şi Paşti, Iaşi, Trinitas, 1996,.

Faclii de înviere – înţelesuri ale Sfintelor Paşti, Iaşi, Trinitas, 2005, Dăruire şi dăinuire. Raze şi chipuri de lumină din istoria şi spiritualitatea românilor, Iaşi, Trinitas, 2005, Daruri de Crăciun – înţelesuri ale sărbătoriiNaşterii Domnului, Iaşi, Trinitas, 2005, Brâncuşi Sculptor creştin ortodox, Iaşi, Trinitas, 2007, Comori ale Ortodoxiei (Studii de spiritualitate ortodoxă); Teologie şi Spiritualitate (teză de doctorat); Păstorul Cel Bun (Cateheze şi omilii);

Foame şi sete după Dumnezeu (înţelesul şi folosul postului, cateheze,); Fais l’oeuvre de l’Evangeliste (studii de spiritualitate ortodoxă şi misiune creştină în limba franceză)

Toate harismele cu care Dumnezeu v-a înzestrat au dat roadă bună la vremea lor. Nu aţi făcut altceva decât aţi înapoiat lui Dumnezeu darul, însă l-aţi dat înapoi plin de zelul şi dragostea şi osteneala personală, de aşa manieră încât noi toţi, ierarhi, preoţi şi credincioşi, văzând rodul celor 17 ani de jertfire şi slujire, am cunoscut o dată cu alegerea Prea Fericirii Voastre ca Patriarh al României că Dumnezeu a cercetat pe poporul Său şi ne-a rânduit un nou Şaguna, un nou apostol al vremurilor noastre.

Ca patriarh al României, slujirea Preafericirii Voastre a dobândit strălucirea pe care Dumnezeu a dorit-o. Toate câte aţi făcut în Moldova au rodit şi în Ţara Românească. Într-un singur an de patriarhat, realizările Preafericirii Voastre sunt atât de numeroase, încât, din nou, ne simţim copleşiţi de mulţimea darurilor revărsate de Dumnezeu asupra noastră şi dorim să amintim aici doar câteva din cele mai importante momente de bucurie din acest răstimp:

Caracteristica dominantă a activităţii desfăşurate în acest an de Preafericirea Voastră stă sub semnul împlinirilor, al activităţilor în derulare, precum şi al iniţierii unor proiecte de viitor, axate pe câteva direcţii majore de activitate ale instituţiilor centrale bisericeşti de la Patriarhia Română: legislativ şi juridic bisericesc, pastoral-liturgic, cultural-misionar, social-filantropic, economic-financiar şi patrimonial-imobiliar, fiecare din aceste preocupări având propriile dimensiuni specifice în dezvoltarea şi transpunerea în realitate.

Dintru început, Preafericirea Voastră aţi avut în vedere finalizarea demersului Sfântului Sinod al Bisericii noastre, iniţiat în timpul fericitului întru adormire Patriarhul Teoctist, de a oferi Bisericii noastre un nou cod de legiuiri proprii, izvorât din tradiţia canonică a Bisericii Ortodoxe, care să răspundă cerinţelor actuale ale vieţii bisericeşti şi religioase a clerului, monahilor şi credincioşilor ortodocşi români, oriunde ar vieţui. Astfel, a fost definitivat şi aprobat noul Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa Sfântului Sinod din 28 noiembrie 2007, care a intrat în vigoare odată cu recunoaşterea sa prin hotărârea Guvernului României din 16 ianuarie 2008, adoptată în temeiul Legii nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.

Profund cunoscător al realităţilor şi cerinţelor misionar-pastorale şi administrativ-bisericeşti din ţară şi din afara graniţelor României în acest prim an de păstorire al Preafericirii Voastre, aţi supus Sfântului Sinod spre aprobare noi structuri canonice şi organizatorice bisericeşti prin înfiinţarea a 4 (patru) noi eparhii, dintre care una în ţară – Episcopia Sălajului şi trei în afara graniţelor ţării – Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei; Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord; Episcopia Ortodoxă Română a Australiei şi Noii Zeelande, precum şi înfiinţarea a două noi Parohii Ortodoxe Române în Japonia, în Tokyo şi Osaka.

În domeniul construcţiilor bisericeşti, acest prim an de arhipăstorire a debutat sub auspiciile relansării viguroase a demersurilor pentru aducerea la viaţă a proiectului noii Catedrale Patriarhale – Catedrala Mântuirii Neamului, iniţiat după mai bine de 75 de ani de fericitul întru adormite Patriarhul Teoctist. La 29 noiembrie 2007, împreună cu membrii Sfântului Sinod, Preafericirea Voastră aţi sfinţit amplasamentul noii Catedrale Patriarhale cu o suprafaţă de 110.000 mp, lucrări preliminare specifice pentru demararea construcţiei fiind în desfăşurare.

Pentru a asigura accesul prin mijloace moderne, dar şi pentru a răspunde cerinţelor sporite de sprijinire a activităţilor pastoral-liturgice, misionar-culturale, social-filantropice şi educative care se desfăşoară în Biserica Ortodoxă Română, în scopul mântuirii credincioşilor în contextul vieţii sociale şi spirituale contemporane, încă din primele zile în slujirea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericirea Voastră aţi vegheat personal la dotarea şi darea în funcţiune a studiourilor de emisie şi producţie Radio TRINITAS Bucureşti, inaugurat la 27 octombrie 2007, şi care, în prezent, are 34 frecvenţe audio-vizuale (32 terestre şi 2 via satelit). Misiunea pastoral misionară a Bisericii aţi dorit să o împliniţi şi să o desăvârşiţi prin înfiinţarea postului de Televiziune TRINITAS TV, precum şi prin tipărirea cotidianului „Ziarul Lumina”, a săptămânalului „Lumina de Duminică” şi a revistei lunare „Vestitorul Ortodoxiei”; Aici trebuie menţionată şi Agenţia de ştiri „Basilica” şi Biroul de Presă, grupate în Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, act de pionierat şi instituţie unicat în întreaga Ortodoxie ce are menirea de a desăvârşi lucrarea pastoral misionară a Bisericii noastre.

La fel ca şi la Iaşi, chemarea spre diaconie, spre implicarea în social a Bisericii aţi făcut-o o prioritate. Grija Preafericirii Voastre pentru filantropie s-a concretizat, pe lângă protocolul de cooperare în domeniul incluziunii sociale încheiat între Patriarhia Română şi Guvernul României, la 2 octombrie 2007 şi protocolul de cooperare privind parteneriatul asistenţă medicală şi spirituală, încheiat între Patriarhia română şi Ministerul Sănătăţii publice, la 24 iulie 2008, în înfiinţarea FEDERAŢIEI FILANTROPIA. De asemenea, Preafericirea Voastră aţi înfiinţat cinci centre social-pastorale, culturale sau medicale, cu statute proprii şi anume: Centrul Social-Cultural „Sfântul Andrei” din Bucureşti; Centrul Social-Pastoral „Sfânta Maria” de la Techirghiol, Centrul de Social-Pastoral „Sfântul Ilie” de la Călimăneşti; Centrul Social-Medical „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de la Olăneşti; Centrul Social-Cultural „Miron Patriarhul” de la Dragoslavele, toate acestea funcţionând în cadrul Sectorului stavropighii şi centre sociale din cadrul Administraţiei Patriarhale.

Dragostei de cultură şi grijii pentru educaţie aţi reuşit să îi daţi o nouă dimensiune şi o nouă strălucire în acest prim an de patriarhat printr-o serie de proiecte culturale dintre care amintim aici pe cele mai importante:

Din iniţiativa Preafericirii Voastre, Sfântul Sinod a aprobat ca anul 2008 să fie an jubliliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii şi să fie marcat prin manifestări şi acţiuni adecvate, la nivel central şi local (media, publicistice şi editorialistice, conferinţe, întruniri şi simpozioane pastorale şi teologice, expoziţii etc.), cu adresabilitate directă către tineri.

De asemenea, pentru promovarea culturii, a învăţământului teologic, a activităţii pastoral misionare şi pentru îmbunătăţirea vieţii duhovniceşti a clerului şi a credincioşilor aţi iniţiat o serie de proiecte editoriale, între care amintim: Publicarea unei noi ediţii sinodale a Sfintei Scripturi – în curs de apariţie şi publicarea ediţiei jubiliare a Liturghierului – în curs de apariţie, care vor fi lansate în toamna acestui an; iniţierea unei noi ediţii a Filocaliei române (vol. 1-12), din care primele două volume au şi apărut; iniţierea, cu aprobarea Sfântului Sinod, a noii serii a colecţiei Părinţi şi scriitori bisericeşti, în care scop a şi fost constituit colectivul editorial, având ca prioritate publicarea operei integrale a Sfântului Vasile cel Mare şi a operei Sfântului Grigorie de Nazianz; înfiinţarea, în cadrul Editurii Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, a Departamentului pentru cartea de cult, care va începe lucrarea de diortosire, prin confruntarea cu originalele, a tuturor cărţilor liturgice aflate în uz; iniţierea antologiei patristice tematice Părinţii Bisericii – Învăţătorii noştri (7 volume) – în derulare; iniţierea, cu aprobarea Sfântului Sinod, a publicării Enciclopediei Ortodoxiei Româneşti – în pregătire.

Activitatea editorială nu a rămas numai la stadiul de proiect, ci ea s-a concretizat în publicarea a trei dintre lucrările Preafericirii Voastre, şi anume: Foame şi sete după Dumnezeu, Făclii de înviere şi Călătorind cu Dumnezeu, având în curs de publicare alte două lucrări: Dăruire şi Dăinuire, precum şi Confessing the Truth in Love, precum şi publicarea minunatului albumul Manuscrise din Biblioteca Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Toate aceste scrieri vă definesc minunat profilul interior şi vă arată la vârsta împlinirilor drept un inegalabil teolog al Luminii Ortodoxiei care luminează tuturor.

Strâns legat de activitatea didactică, editorială şi publicistică, trebuie amintită şi grija permanentă a Preafericirii Voastre pentru Biblioteca Sfântului Sinod, pe care a înzestrat-o cu lucrări valoroase de actualitate (colecţii, dicţionare, enciclopedii), într-un proces de continuă îmbogăţire a patrimoniului acesteia. De asemenea, aţi susţinut procesul de modernizare a Bibliotecii, începând cu Palatul Sinodal de la Mânăstirea Antim, care adăposteşte Biblioteca, şi încheind cu proiectul pentru catalogarea electronică a documentelor, precum şi punerea în lumină a multor manuscrise şi lucrări uitate, care au început a fi cercetate şi publicate în volume de artă.

Suntem încredinţaţi că multe alte realizări remarcabile pentru viitorul Bisericii le aveţi în proiect şi care se vor împlini cu ajutorul bunului Dumnezeu.

Preafericirea Voastră,

Sunteţi, şi ne mândrim cu asta, una din marile personalităţi ale Ortodoxiei contemporane – teolog profund şi ierarh cu păstorire exemplară, adânc şi fidel înrădăcinat în solul Tradiţiei ortodoxe, dar în acelaşi timp deschis spre dialog şi spre toate provocările societăţii contemporane.

Sunteţi şi unul din cei mai străluciţi absolvenţi ai Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu şi, ca atare, un glorios ambasador al culturii şi spiritualităţii sibiene. Proclamându-Vă membru al comunităţii lui academice, Sibiul universitar îşi onorează prestigiul şi îşi împlineşte cu bucurie într-un moment cu totul special o datorie de inimă şi de suflet. Sunteţi, o recunoaştem toţi cu mulţumire, un mare dar de la Dumnezeu pentru poporul nostru.

Întru mulţi şi fericiţi ani!

[1]„Chemarea preoţească” , Mitropolia Ardealului 18 (1973), p. 63-72.

[2]„Timpul şi valoarea lui pentru mântuire în Ortodoxie”, Ortodoxia 29 (1977) p.196-207.

[3]„Temeiurile dogmatice ale bucuriei creştine” , Mitropolia Banatului 27 (1977), 347-359.

[4]„Dorul pentru Biserica nedespărţită sau apelul tainic şi irezistibil al Sfintei Treimi” , Ortodoxia 34 (1982) , 586-598.