Spune-le UE si SUA, ca le-am trimis pe Sfantul Pavel sa-i scoata din intuneric, si ne-au trimis teroristi sa ne omoare!

Asemenea multora dintre crestinii copti din Egipt, Ayman Nabil Labib avea un tatuaj cu o cruce pe încheietura mâinii. Și, la fel ca tinerii bărbați în vârstă de 17 de ani, peste tot, el putea sa hotarasca carei religii sa-i apartina. Dar, în 2011, după revoluția din Egipt, acest tip de apartenenta ar fi putut ridica probleme, conform unui raport al Agentiei Internationale Asiriene de Stiri.

Profesorul sau de limbă arabă, Ayman, i-a spus sa-si acopere tatuajul in clasa. În loc sa se conformeze, tânărul sfidător si-a scos la vedere si crucea care-i atîrna în jurul gâtului. Profesorul său s-a infuriat puternic și a început sa-l stranguleze, împingăndu-i pe colegii lui musulmani asupra tanarului si spunand: “Ce aveti de gand sa faceti cu el?”.

Colegii pusi de Ayman l-au bătut până la moarte. S-au dat declarații false la poliție, iar doi băieți au fost arestati numai după ce familia lui Ayman, marcata de teroare, a vorbit.

Ceea ce a patit Ayman, nu este un caz izolat în Egipt sau in regiune.

Primăvara Arabă, precum și într-o mai mică măsură răsturnarea lui Saddam Hussein, au fost interpretate drept catalizatori ai unei schimbari istorice majore, în regiune. Din Egipt, pana in Siria si Irak, dictaturile din Orientul Mijlociu ar fi putut fi urmate de regimuri liberale, democratice. Ani mai târziu, cu toate acestea, există foarte puțina democratie demonstrata. Într-adevăr, ceea ce aceste revolte au lăsat moștenire istoriei este otravitor: anihilarea celor mai multe comunități ale lumii vechi creștine.

Persecutarea creștinilor din întregul Orient Mijlociu, precum și tăcerea cu care a intampinat acest lucru Occidentul, fac obiectul publicatiei jurnalistului Ed West Kindle Single, intitulata “Tacerea Prietenilor Noștri”. Brosura este o lista a ororilor: legi discriminatorii, gropi comune, pogromuri neoficiale și exil. Persecutați, nu sunt doar coptii și nestorienii creștini, care au relativ puțini sustinatori în Occident, ci si catolicii, ortodocșii si protestanții.

In tot Orientul Mijlociu, modelul este același. Creștinii sunt uciși în demonstratii violente sau de catre grupurile militante. Bisericile lor sunt bombardate, magazinele lor distruse, iar casele lor jefuite. Sunt adoptate legi care ii considera cetățeni de spita a doua, iar cea mai mare parte a lor, în cele din urmă, pleaca.

În Egipt, zvonul ca o fată musulmană s-ar fi intalnit cu un băiat creștin, a dus la incendierea mai multor biserici (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe), precum și la impunerea starii de asediu pentru populația creștina locala. Mai multi copii, analfabeți, au fost arestati de poliție, pentru ca ar fi urinat într-o grămadă de gunoi, doar pentru că un imam a sustinut că unele pagini care citau Coranul se aflau in acea gramada și, astfel, ar fi fost profanate. Din nou, persecuțiile au dus la parasirea caselor de catre familiile crestine.

În Siria, situația este chiar mai rea. În iunie 2013, un grup de sate creștine a fost complet distrus (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Rev. Pierbattista Pizzaballa raporta că, “din cei 4.000 de locuitori ai satului Ghassanieh… nu au mai ramas mai mult de 10 persoane”.

Doi episcopi sirieni au fost răpiți de către grupurile rebele (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Militanții au expulzat 90% din creștinii aflati in orașul Homs (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Patriarhul Grigore al III-lea al Antiohiei marturisea că, dintr-o populație de 1,75 milioane, 450.000 de creștini sirieni au fugit din casele lor, pur și simplu de frică.

În Irak, povestea este aceeași, dar cu si mai mult dramatism. Conform lui West, intre 2004 și 2011, populația crestinilor caldeeano-asirieni a scăzut de la peste un milion, la mai putin de 150.000. În 2006, Isoh Majeed, care a pledat pentru crearea unui loc sigur pentru creștinii din Ninive, a fost ucis în casa sa [in prezent, macar s-a acceptat sa se poarte discutii pentru o zona independenta – vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe]. Numărul bisericilor din Irak a scăzut la doar 57, de la 300 cate existau înainte de invazie. Declinul populației creștine din Irak, dupa primul război din Golf, este de aproximativ 90%, cu cea mai mare scădere la invazia din 2003.

SUA și Marea Britanie, poartă o anumită responsabilitate în această catastrofă, din moment ce au supravegheat crearea guvernului de după războiul din Irak și au făcut prea puțin pentru a proteja credintele minoritare.

Cartea lui West atinge si comportamentul dur al guvernelor occidentale din aceste episoade. Ajutorul SUA in reconstrucția Irakului, este distribuit conform legilor irakiene, care ii discriminează pe creștinii irakieni. SUA varsă miliarde in ajutorul extern pentru Egipt, și totuși, creștinii din această țară nu au voie să construiască biserici fără permisiunea explicită a șefului statului, neacordata aproape niciodată (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). În septembrie anul trecut, Statele Unite și Marea Britanie au încercat să facă sprijinul lor fata de grupurile de rebeli sirieni sa fie explicit și evident, dar, în același timp, unele dintre aceste miliții executau un pogrom împotriva creștinilor.

Un negustor creștin din Ma’loula a rezumat, într-un citat pentru BBC: “Spune-le UE și americanilor, ca le-am trimis pe Sfantul Pavel acum 2000 de ani să-i scoata din întuneric, și ne-au trimis teroriști să ne omoare!”.

Într-un e-mail catre “The Week”, Ed West spune că există unele lucruri pe care America și aliații săi pot și ar trebui să le facă pentru a-i ajuta pe creștinii persecutați: tările occidentale ar trebui sa-si afirme clar prietenia, cooperarea, ajutorul, și sa le conditioneze de (1 -) libertatea religioasă, care include dreptul de schimbare sau de parasire a unei religii; (2 -) o lege seculara care sa trateze toți oamenii la fel. Este cazul Egiptului lui Mubarak, pe care Statele Unite l-au ajutat cu 500 de milioane dolari, anual. Este cazul Irakului, care sub controlul SUA a instituit legea musulmana Sharia prin Constituție. Nu ar trebui sa se accepte asta. În 2022, Qatarul va găzdui Cupa Mondială, o țară în care uciderea pentru apostazie este încă statutara. De ce nu sunt cu toții boicotati?

Pana in prezent, nu a fost afisata situația creștinilor din Orientul Mijlociu în contextul global. Activiștii occidentali și mass-media s-au concentrat pe indignarea considerabila fata de legile Rusiei împotriva… “propagandei homosexuale”, avertizand inainte de Jocurile Olimpice de Iarnă din Soci 2014. Ar părea mai potrivit ca occidentalii sa protesteze, la fel de mult, (sau, cel puțin sa vorbeasca despre) legile care pedepsesc oamenii cu moartea, pentru convertirea la Creștinism.

Și totuși, lumea occidentală este în mare măsură ignoranta sau netulburata de violența programatica împotriva creștinilor. Ed West, citându-l pe filosoful francez Regis Debray, pune problema astfel: “Victimele sunt ‘prea creștine’, ca sa miste Stânga, și ‘prea străine’, ca sa miste Dreapta”.

Liderii Bisericii din afara Orientului Mijlociu se tem să vorbească, în parte, pentru că se tem de precipitarea violenței (sapte biserici au fost bombardate în Irak, după ce Papa Benedict al XVI-lea a citat o critică veche la adresa Islamului, într-un discurs academic, în Germania – vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe). Ciudat, spre deosebire de Iran, Arabia Saudită, Israel și Rusia, SUA și Marea Britanie sunt singurele puteri care acționează în Orientul Mijlociu si care nu au niciun interes deosebit fata de siguranța celor cu care aveau o afinitate religioasa istorica.

Acestea sunt taramurile în care Apostolii lui Iisus si ucenicii lor realizau unele dintre primele convertiri creștine. Într-un interviu, conform Assyrian International News Agency, West a subliniat faptul că aceste comunități “erau creștini, atunci când strămoșii noștri se închinau la copaci și pietre”. Acum, ei sunt în pericol imanent de dispariție.

În 2013, Raphael am Sako, Patriarhul caldeean din Bagdad, a declarat următoarele, în predica sa de instalare (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe): “Raman umbra fricii, anxietatea, iar moartea atarna deasupra poporului nostru”. El a avertizat: “Dacă emigrarea continua, Doamne ferește, nu vor mai fi nici creștini in Orientul Mijlociu. Nu va ramane nimic mai mult decât o amintire îndepărtată”. Cartea lui West este un memento sobru asupra modului in care politica occidentală a contribuit la modelarea acestei sorti sumbre pentru creștinii din Orientul Mijlociu – iar tăcerea Occidentului îi permite să continue.

Traducere si adaptare: KSLCatalin