publicat în: Arhivă

Alocutiunea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane cu ocazia decernarii titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu, 29 noiembrie 2008

Românul ortodox în context european. Lumina lui Şaguna pentru misiunea Bisericii astăzi.*

1. Identitate românească în context multietnic.

Şaguna – promotor al identităţii româneşti în Transilvania şi între ţările române.

Când lumina Evangheliei rodeşte întrun popor credincios, ea nu-i desfiinţează identitatea acestuia, ci o ajută să fiinţeze ca transfigurare şi îmbogăţire a ei în comuniune universală cu alte popoare creştine şi în comuniune eternă cu Iisus Hristos, Împăratul veacurilor, Cel ce „ieri şi azi şi în veci, este Acelaşi” (Evrei 13, 8).

Rodirea luminoasă a credinţei în istoria şi cultura unui popor se vede în virtuţile statornice ale poporului adesea personalizate în luptători eroi, în cărturari înţelepţi, în artişti inspiraţi, ierarhi, mărturisitori, voievozi, sfinţi martiri şi cuvioşi.

Valorile spirituale perene cultivate în mod constant şi pregnant de către un popor, cât şi personalităţile lui care le manifestă în mod convingător şi atrăgător formează împreună chipuri de lumină ale spiritualităţii unui popor. Aceste raze şi chipuri de lumină, cu valoare de simbol şi de reper, trebuie cunoscute şi cinstite ca fiind componente majore ale identităţii, demnităţii, dezvoltării şi dăinuirii spirituale ale poporului român.

Perceput spiritual ca un mare dar al lui Dumnezeu pentru Biserica Ortodoxă din Transilvania, Mitropolitul Andrei Şaguna ne-a dăruit moştenirea luminoasă a credinţei şi faptelor sale, care străbate peste veacuri, până la noi, ca rodire binecuvântată şi benefică.

Ierarh erudit şi patriot statornic, Mitropolitul Andrei Şaguna a unit în mod pilduitor mărturisirea credinţei ortodoxe cu dezvoltarea culturală şi socială a vieţii românilor ortodocşi din Transilvania.

Subliniind rolul şi contribuţia marcantă a Mitropolitului Andrei Şaguna pentru devenirea Ortodoxiei contemporane româneşti din Transilvania, Părintele Dumitru Stăniloae spunea: „Ideile lui Şaguna care a sesizat toate trebuinţele noi ale poporului român în împrejurările specifice ale Transilvaniei, relaţiile lui atent extinse cu toate forţele ce aveau un rol în determinarea acestei vieţi, acţiunea lui neobosită pe toate aceste planuri au fost un dar providenţial adus de Dumnezeu acestui popor tocmai la momentul potrivit acestui popor pentru a-l ajuta să-şi organizeze viaţa lui de toate felurile conform necesităţilor din acel timp, început al timpului ce a urmat şi durează şi azi şi va dura şi în viitor. De aceea, pe drept cuvânt s-a numit adeseori Biserica Ortodoxă din Transilvania cu timpul său, începând cu el, Biserica şaguniană”[1].

Promotor al dreptei credinţe şi al identităţii româneşti, Mitropolitul Andrei Şaguna „socotea combinaţia între originile etnice romane şi credinţa creştină răsăriteană a fi o îmbinare unică ce i-a înzestrat pe români cu caracterul lor naţional distinctiv: acesteia i-au datorat ei supravieţuirea lor ca naţiune, întrucât îi diferenţia de maghiarii şi germanii romano-catolici şi protestanţi din jurul lor, în timp ce moştenirea latină le-a păstrat individualitatea printre coreligionarii lor bulgari şi sârbi”[2].

Ca istoric al Bisericii, Şaguna a avut capacitatea de a citi duhovniceşte istoria, de a vedea, dincolo de interpretarea politică şi sociologică, conexiunile spirituale ale istoriei. El a sesizat existenţa unei relaţii speciale între moştenirea romană, latină şi sfinţirea ei creştină răsăriteană.

Această caracteristică a poporului român de a uni în mod special şi profund tradiţia răsăriteană, simţul misterului sau al sacrului, cu luciditatea latină a dat poporului român tăria de a păstra dreapta credinţă şi de-a evita extremele. Datorită acestor virtuţi provenite din sinteza daco-romană şi transfigurate de credinţa ortodoxă răsăriteană, creştinismul românesc a evitat războaiele sângeroase confesionale şi disputele sterile de ordin speculativ dogmatic, cât şi sentimentalismul mistic, nebulos şi fanatic.

Personalitate cu orizont larg şi cuprinzător, Mitropolitul Andrei Şaguna „a ştiut să îmbrăţişeze cu interes părintesc nu numai cauza Biserici Transilvănene, al cărei păstor a fost într-o perioadă de mari transformări pe plan social şi politic, ci şi cea a Bisericii româneşti de peste munţi.”[3]

Unitatea de neam şi de limbă, de cult şi cultură, de cuget şi de simţire cu românii din Ţara Românească şi Moldova, a fost o constantă plină de înţeles a vieţii sale ca arhipăstor al românilor din Transilvania.

În acest sens poate fi înţeleasă bogata corespondenţă a lui Şaguna cu ierarhi sau clerici de peste Carpaţi, între care întâlnim pe mitropoliţii Ungrovlahiei şi Moldovei, Nifon şi, respectiv, Sofronie Miclescu, pe episcopii Calinic al Râmnicului, Filotei şi Dionisie Romano al Buzăului, Melchisedec Ştefănescu al Romanului, pe fraţii arhierei Filaret şi Neofit Scriban, ori pe stareţul Mânăstirii Neamţ, Neonil.

La solicitările lui Şaguna, mai ales din primii săi ani de păstorire, când el însuşi nu avea încă o tipografie la Sibiu, stareţul Mânăstirii Neamţ, Neonil i-a trimis, în mai multe rânduri, pentru bisericile din Transilvania, sute de cărţi bisericeşti pentru cult, tipărite la Neamţ.

Au găsit, de asemenea, ecou în Moldova şi Bucovina şi apelurile lui Şaguna pentru ajutoare în bani, în veşminte, şi în alte bunuri. Un susţinător deosebit a găsit ierarhul transilvan şi în bucovineanul Constantin Hurmuzaki, cel care coresponda, el însuşi, cu stareţul Neonil pe tema ajutoarelor de care aveau nevoie bisericile din Transilvania.[4]

Între lucrările misionare semnificative, care au avut un rol determinant în promovarea identităţii româneşti în Transilvania şi între Ţările Române, trebuiesc evidenţiate următoarele:

– înfiinţarea ziarului Telegraful Român, în anul 1853, care în mod profetic conţinea în el vocaţia de a fi un instrument cultural şi misionar, fiind până astăzi cel mai vechi periodic cu existenţă neîntreruptă, în publicistica românească.

– înfiinţarea Tipografiei eparhiale, în 1850, unde s-au tipărit o mulţime de manuale, de cărţi de cult şi tematice – aproape 200 de titluri, şi unde a apărut şi o preţioasă ediţie a Bibliei în limba română (1856 – 1858), a cincia după Biblia de la Bucureşti din 1688.

– o altă lucrare misionară semnificativă a Mitropolitului Andrei Şaguna a fost Statutul organic al Bisericii Ortodoxe din Transilvania (1868), care prevedea conlucrarea clerului cu mirenii, în proporţie de 1/3, în toate deciziile importante din viaţa bisericească. Începând cu anul 1925, Statutul organic şagunian a devenit baza organizării Bisericii Ortodoxe Române, ridicată la rang de Patriarhie.

– cele 800 de şcoli săteşti înfiinţate de mitropolitul Andrei Şaguna, precum şi cele de nivel gimnazial, liceal şi universitar, reprezintă o altă manifestare a unei înţelepte şi dinamice organizări a vieţii bisericeşti şi cultural-sociale a românilor ortodocşi din Transilvania, cu rodire benefică şi binecuvântată peste timp. Un rol proeminent l-a avut Institutul teologic-pedagogic din Sibiu, care pregătea preoţi pentru parohii şi învăţători pentru şcoli. Acest Institut a fost baza Institutului Teologic Universitar de mai târziu, azi Facultatea de Teologie Ortodoxă Andrei Şaguna din Sibiu.

– o altă mare lucrare înţeleaptă a lui Şaguna a fost Asociaţia transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român (ASTRA), înfiinţată în anul 1861, care cultiva unitatea de cuget şi simţire a românilor, având o impresionantă activitate culturală şi patriotică.

Fiecare din faptele măreţe ale Mitropolitului Andrei Şaguna a constituit şi rămâne un izvor de inspiraţie şi de orientare pentru fiecare ierarh ortodox român înţelept şi harnic, cu dragoste faţă de Biserică şi de popor.

Vorbind despre personalitatea lui Andrei Şaguna, marele Mitropolit Nicolae Bălan al Ardealului spunea:„Conştiinţa demnităţii şi a valorii proprii insuflată de Şaguna smeritului nostru popor, i-a devenit izvorul unei puteri mereu crescânde, care a grăbit sosirea ceasului de libertate din 1918 şi a dăruit Ţării mame o ramură românească mândră, trează şi luptătoare”[5].

2. Mărturie ortodoxă în context multiconfesional.Tradiţie ortodoxă înţeleasă şi aplicată dinamic în spirit de coexistenţă paşnică, respect recipric şi cooperare benefică pentru societate.

Odată cu omagierea memoriei marelui Mitropolit Andrei Şaguna, care trebuie pomenit, în rugăciune şi evocare, cu gratitudine, avem nevoie şi de a învăţa mai mult din înţelepciunea sa cum să vieţuim cu demnitate alături de oameni de altă credinţă şi de altă etnie, astfel încât şi aceştia să poată preţui lumina credinţei noastre ortodoxe şi profunzimea paşnică a spiritualităţii noastre româneşti.

Fiecare creştin ortodox luptător pentru demnitate şi unitate naţională poate fi încurajat de pilda patriotismului înţelept al lui Şaguna, care ştia să apere identitatea naţională şi confesională proprie iar, în acelaşi timp, să respecte identitatea altora, impunându-se tuturor ca un om înţelept şi respectat atât în interiorul Bisericii sale, cât şi înafara ei. Mitropolitul Andrei Şaguna era în acelaşi timp dinamic şi paşnic, statornic în credinţă şi stăruitor în misiune, apărător al identităţii româneşti, dar şi capabil de a învăţa sau prelua de la alţii ce este bun şi folositor, pentru a călăuzi pe ai săi spre progres şi demnitate naţională.

„Chiar de la începutul episcopatului său, Şaguna a fost confruntat cu sarcina delicată de a reconcilia ţelurile aflate în conflict, ale religiei şi naţionalităţii. Pentru sprijin şi consolare el s-a îndreptat în mod constant spre ceea ce el a numit «principiile eterne» şi «spiritul vremii».[6]

„Principiile eterne”, înţelese ca manifestare a omului în conformitate cu învăţătura sfântă şi eternă a Bisericii, ni-l înfăţişează pe Mitropolitul Andrei Şaguna ca fiind, „mai presus de toate, un creştin şi un om al Bisericii, care a conceput misiunea sa ca pe o împlinire a responsabilităţilor sale ca episcop. … Abordarea de către el a problemelor politice şi sociale ale zilei a fost în mod esenţial religioasă. … Sarcina lui supremă era de a aşeza Biserica Ortodoxă pe o bază constituţională puternică prin eliminarea tuturor ambiguităţilor existente în relaţie cu statul, cu celelalte Biserici din Transilvania şi cu Mitropolia sârbă de la Carloviţ”[7].

În acelaşi timp, Şaguna „era convins că dacă Biserica nu ia pe deplin în considerare «spiritul vremii», termen pe care îl definea ca idei şi aspiraţii care mişcă indivizi şi naţiuni întregi spre noi forme de organizare politică şi socială, ea nu poate spera să-şi îndeplinească misiunea ei spirituală”[8].

3. Dinamica misiunii ortodoxe – participarea activă a mirenilor la viaţa Bisericii. Relaţie vie între cult şi cultură, economie şi filantropie, viaţă spirituală şi responsabilitate socială.

Andrei Şaguna a subliniat necesitatea unei legături strânse între Ortodoxie şi naţionalitate, destinul uneia fiind strâns unit de al celeilalte, ca “sufletul de trup”. Marele mitropolit a sesizat foarte bine importanţa laicatului şi i-a definit rolul său în Biserică prin “Statutul organic”. Astfel, el nu i-a exclus pe laici din sfera Bisericii, fiind convins că participarea lor la viaţa economică şi educaţională este utilă, iar problemele spirituale şi bisericeşti să rămână în responsabilitatea ierarhiei şi a clerului.

“El a făcut din Biserica Ortodoxă o forţă socială vitală, înzestrând-o cu instituţii puternice şi reglementând participarea laicilor la treburile ei”[9].

“Având în vedere condiţiile grele politico-economice şi religioase din Transilvania, laicatul ortodox a fost mai prezent decât în alte părţi alături de ierarhie şi cler în lupta comună pentru libertate.

Lucrul s-a datorat şi faptului că şcolile primare şi secundare, înfiinţate de Şaguna, erau sub controlul Bisericii, care urmărea în procesul educaţional nu numai simpla însuşire de cunoştinţe şi pregătirea pentru o carieră, ci formarea globală a unei mentalităţi creştin-ortodoxe româneşti, în stare să impulsioneze la luptă pentru apărarea identităţii religioase şi naţionale.

Biserica şi laicatul împreună au putut obţine drepturi naţionale şi bisericeşti de la statul absolutist austro-ungar, pentru care se luptaseră cu jertfe mari generaţiile anterioare, dar fără succes”[10].

Felicităm pe organizatorii şi participanţii la acest Simpozion dedicatîmplinirii a 200 de ani de la naşterea Mitropolitului Andrei Şaguna, la Sibiu, acest frumos oraş al Transilvaniei, teritoriu românesc cu vocaţie europeană, spaţiu al convieţuirii paşnice între etnii şi confesiuni religioase diferite, punte de legătură între naţional şi universal, între Orient şi Occident, între tradiţie şi modernitate. Lumina cuvintelor şi faptelor lui Şaguna, dragostea lui faţă de Biserică şi Neam, respectul său faţă de alte etnii si confesiuni convieţuitoare pe pământ românesc, ne pot inspira pentru a evidenţia cu demnitate şi credibilitate pe plan naţional şi universal valorile Ortodoxiei şi ale spiritualităţii româneşti.

‡ Daniel,

Arhiepiscop al Bucureştilor

Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei

Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

*Prelegere festivă susţinută de Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu ocazia decernării titlului academic de Doctor Honoris Causa de către Facultatea de Teologie Ortodoxă Andrei Şaguna a Universităţii Lucian Blaga, din Sibiu, 29 noiembrie 2008.

[1]Pr. Prof. Dr. Acad. Dumitru Stăniloae, La începutul Ortodoxiei contemporane din Transilvania a fost Şaguna, în Mitropolitul Andrei Şaguna – creator de epocă în Istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Editura Andreiana, Sibiu, 2008, p.54.

[2]Prof. Dr. Keith Hitchins, Biserică şi naţiune în gândirea lui Andrei Şaguna, în Mitropolitul Andrei Şaguna – creator de epocă în Istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Editura Andreiana, Sibiu, 2008, p.75.

[3]Prof. Conf. Univ. Dr. Ioan Mircea Ieleciu, Relaţiile lui Andrei Şaguna cu personalităţi de dincolo de Carpaţi, în Mitropolitul Andrei Şaguna – creator de epocă în Istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Editura Andreiana, Sibiu, 2008, p. 357.

[4]Pentru aceste schimburi de scrisori vezi Neonil Stareţul, Corespondenţa cu C. Hurmuzaki şi Andrei Şaguna, Vălenii de Munte, 1910.

[5]Dr. Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului, Personalitate covârşitoare a Bisericii şi neamului, cuvântare rostită la Răşinari, lângă mormântul lui Andrei Şaguna, în 31 mai 1942. Document nr. 932 din Arhiva Bibliotecii Mitropolitane – Sibiu, în Telegraful Român, nr.37-40/1 – 15 octombrie 2008, p. 5.

[6]Prof. Dr. Keith Hitchins, Biserică şi naţiune în gândirea lui Andrei Şaguna, în Mitropolitul Andrei Şaguna – creator de epocă în Istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Editura Andreiana, Sibiu, 2008, p.73.

[7]Ibidem, p.74.

[8]Ibidem, p.74.

[9]Ibidem, p. 76.

[10]Prof. Dr. Acad. Emilian Popescu, Laicii (mirenii) în Biserica Ortodoxă Română, Teologie şi viaţă, nr. 7-12/2004.