Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a vizitat Austria – 50 de ani de daruire

“Aniversarea bucuroasa a Mitropoliei Austriece, la cincizeci de ani de viață si daruire, este o piatră de hotar în parcursul Bisericii și un mare eveniment pentru Patriarhia Ecumenică de Constantinopol”, a spus Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, vorbind în timpul festivităților de 50 de ani, ale Mitropoliei.

Evenimentul a avut loc în Catedrala istorică grec-ortodoxa Sfanta Treime, situata în cartierul grecesc din centrul Vienei. La Liturghia solemnă, au fost prezenți preoți ai Bisericilor Ortodoxe din Austria, reprezentanți ai societatii, diplomați și sute de credincioși din Austria și țările învecinate. Referindu-se la istoria Ortodoxiei în Austria, Ungaria și Europa Centrală, Patriarhul Ecumenic a apreciat personalitățile și activitatea prelaților.

În același timp, el și-a exprimat aprecierea față de Mitropolitul Arsenie de Austria, Ungaria și Europa Centrală, ale cărui inițiative și acțiuni au făcut posibilă renovarea și remodelarea Școlii Naționale Grecesti din Viena și a birourilor Mitropoliei. Școala Națională Greceasca din Viena este cea mai veche scoala greceasca activă a diasporei, functionand de 209 ani, de la recunoașterea sa oficială de către împăratul Francisc I, la 6 mai 1804, aici fiind predate istoria, geografia si religia în limba greacă.

Sambata trecuta, Patriarhul Ecumenic a participat la un concert festiv de muzică clasică, la Catedrala Sfânta Treime. Printre alte personalitati, el s-a mai întâlnit cu: Cardinalul Christoph Schönborn de Austria, cu secretarul de stat austriac al integrarii, Sebastian Kurz, și reprezentantul Vaticanului, Arhiepiscopul Peter Stephan Zurbriggen.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.