Craciun in Egipt: tensiuni si amenintari la adresa Bisericii. Preotii schimba orele slujbelor, in acord cu Securitatea

Odata cu apropierea sarbatorilor de Craciun (calendar Iulian), Biserica Egipteana este tensionată în anticiparea violențelor și atentatelor indreptate împotriva bisericilor copte.

Tensiunile curente sunt amplificate de unele rapoarte mass-media egiptene recente despre un complot al milițiilor Frăției Musulmane, de a arunca în aer un număr de biserici în timpul festivităților copte de Crăciun, la începutul lunii ianuarie, care vor coincide cu cea de a doua sesiune a procesului președintelui demis Mohammed Morsi (8 ianuarie).

Informațiile i-au îngrijorat pe oficialii Bisericii, care și-au exprimat temerile lor inaintea Papei Tawadros. Tawadros a declarat că se va întâlni cu înalți oficiali de stat, pentru a discuta pe tema securitatii bisericilor. El a mai zis, de asemenea, ca are in vedere sa le propuna bisericilor sa mute slujbele la ore mai putin inaintate, pentru a spijini eforturile serviciilor de securitate în protejarea bisericilor.

Departamentul de Stat al SUA a avertizat si el cetățenii proprii din Egipt, de pericolul unui nou val de violențe, care ar coincide cu perioada sarbatorilor, invitand la prudență și la evitarea riscurilor inutile. Ambasada SUA din Cairo a subliniat faptul că cetățenii americani din Egipt ar trebui să evite sa mearga in zonele cu concentratii mari de oameni.

Acest lucru vine pe fondul unor date legate de faptul că serviciile de informații egiptene monitorizeaza corespondența între aripa internationala a Fratiei Musulmane și membrii Hamas, pe de o parte, și gruparile teroriste si jihadiste din Peninsula Sinai, pe de altă parte, care ar pune în aplicare operațiuni teroriste simultane împotriva sit-urilor turistice și bisericilor, în Ajunul Anului Nou.

Conform informațiilor din securitate, aceste grupuri ar fi fost instruite să continue așa-numitul război sfânt împotriva armatei egiptene și a poliției, iar noi sume de bani și arme vor sosi, în câteva zile, prin tunelurile dintre Gaza și Peninsula Sinai, prin trei persoane aparținând aripii militare Hamas.

La rândul său, autoritățile egiptene au declarat stare de alertă maximă in jurul bisericilor, în timpul festivităților de Crăciun. Un plan de securitate, in toate guvernoratele egiptene, a fost dezvoltat în colaborare cu forțele armate. Planul include operațiuni de asigurare a bisericilor, mănăstirilor, hotelurilor și stațiunilor si de sporire a patrulelor destinate asigurarii securitatii cetatenilor. Ministerul de Interne le-a cerut fortelor din securitate, la nivel national, sa organizeze reuniuni periodice pentru coordonarea securitatii pe perioada sarbatorilor, aplicand legea și protejand facilitățile publice.

Maiorul General Ahmed Helmi, conform El Monitor, primul asistent de securitate al ministrului de interne, a declarat că avertismentele formulate de Departamentul de Stat al SUA pentru cetățenii săi din Egipt, vizavi de un nou val de violențe in perioada Crăciunului, ar fi totusi destul de frecvente. El a adăugat că există un plan de securitate cuprinzător pentru ambasade și serviciile de stat, in contracararea oricaror încercări de a provoca haos, conflicte sau neliniști.

Ceea ce poate complica problemele este, intr-adevar, faptul că sărbătorile de Crăciun coincid acum cu cea de-a doua sesiune a procesului lui Morsi, pe 8 ianuarie. Grupurile jihadiste au amenintat, cum era de asteptat, cu atacuri teroriste în timpul sarbatorilor de Crăciun.

Agenții de securitate au crescut nivelul de coordonare între personalul de detectare de explozivi și cel din protecția civilă, pentru a contracara orice atac. Ei monitorizeaza masinile care sunt parcate în apropierea bisericilor și care pot fi utilizate în operațiuni teroriste. Acestia vor mai inspecta coșurile de gunoi și arborii langa care pot fi amplasati explozivi. Străzile care duc la biserici vor fi, de asemenea, ‘curatate’. Agenții de securitate lucreaza cu liderii Bisericii, la nivel national, in amplasarea unor bariere electronice și cercetarea si identificarea vizitatorilor. Preoții au fost de acord, in plus, sa schimbe ora la care credinciosii vor părăsi bisericile, iar acestia nu vor fi lasati sa se adune în număr mare în fața bisericilor, înainte de slujbe.

În ciuda alertei din securitate, armată și poliție, precum și a prezenței vehiculelor militare in scopul protejarii bisericilor și serviciilor vitale, există încă o anumita teama printre copți și, de asemenea, în rândul musulmanilor, intrucat cele mai multe biserici egiptene se afla amplasate in zone musulmane. Chiar si la nunti, in biserici, majoritatea invitaților sunt musulmani, din cauza relației strânse obligatorii intre familiile copților și musulmanilor din Egipt, mai ales în cartierele sărace.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.