Craciun in Betleem: crestinilor din Gaza li se interzice accesul in locul Nasterii lui Iisus

Creștinii care trăiesc în Gaza se afla la doar 73 km de Betleem, dar pentru cei mai multi dintre acestia este imposibil sa serbeze Crăciunul în locul în care S-a născut Iisus. Potrivit Asia News, guvernul israelian a respins, din nou, sute de cereri de viză, înaintate de către Bisericile Grec-Ortodoxă și Catolică, în acest an.

Episcopul grec-ortodox Alexios a declarat: “Am trăit în Gaza in ultimii 12 ani si am asistat la toate războaiele, iar acum sunt martorul blocadei dure impuse orasului si locuitorilor sai”. El a adăugat că Biserica depune cereri în fiecare an, dar nu primeste aprobari. El considera că principala problemă constă în războiul dintre Israel și Palestina, care conduce la aceasta blocada.

Jabr al-Jaldeh, șef al relațiilor religioase ale Bisericii Grec-Ortodoxe din Gaza, a spus că mii de creștini de toate confesiunile au solicitat permisiunea de a călători în Betleem, prin Patriarhia din Ierusalim, pentru data de 7 ianuarie. Unii au primit viza, dar 214 tineri au fost respinsi din cauza vârstei lor, care varia intre 16 și 35 de ani.

In anul 2013, guvernul condus de Hamas a făcut unele concesii pentru creștini, permițându-le sa decoreze unele magazine și să ridice un pom de Crăciun în oraș. Cu toate acestea, festivitățile permise sunt limitate la cele seculare, iar festivitățile religioase sunt limitate la biserici.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.