Sfaturi ale Patriarhului, catre Episcopi: slujire in parohiile de mir, construirea de catedrale, crearea de site-uri web-

In aceste zile, Sanctitatea Sa Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii s-a întâlnit cu episcopii nou-instalati, inscrisi la un curs care le este destinat (vezi ARHIVA Lacasuri Ortodoxe), la Reședința Patriarhală, în Mănăstirea Sfantul Daniel, din Moscova.

Cursul a durat doua zile, fiind organizat de Institutul de Studii Post-Universitare Sf. Chiril și Metodie. Este a treia editie a acestui curs.

Adresându-se episcopilor, Întâistătătorul Bisericii Ruse a remarcat, în mod special: “știu că la sosirea în eparhiile voastre, multi dintre voi se vor confrunta cu dificultati. Asa ar si trebui sa fie, propriu-zis, pentru că activitățile pe scară largă pe care Biserica le stabilește pentru Episcopie nu pot fi ușor de îndeplinit”.

Sanctitatea Sa le-a facut episcopilor o serie de recomandări pentru viața liturgică în eparhiile lor și a subliniat importanța comunicării regulate între arhipastori, cler și enoriași. Potrivit Sanctitatii Sale, oficierea slujbelor in bisericile de mir ar trebui să fie una dintre prioritățile unui episcop.

În discursul sau cu episcopii nou-instalati, Patriarhul Kirill a mai vorbit despre diversele aspecte ale vietii eparhiale, inclusiv de construirea de catedrale. El s-a mai axat, în special, pe necesitatea ca episcopii sa coopereze cu departamentele locale din educație, cu directorii de școli și cu părinții, pe tema predarii culturii ortodoxe de bază.

Episcopul, a mai spus el, ar trebui să acorde atenție evenimentelor sociale importante, care au loc în regiunea sa, atât pozitive, cât și negative. “Un episcop nu poate sta deoparte de problemele cu care se confruntă oamenii din regiunea sa, fie ele dificultăți sociale sau economice. Toate acestea au legatura cu fiecare episcop” , a spus el.

Sanctitatea Sa a mai subliniat, de asemenea, faptul că întreaga lucrare a unui episcop trebuie să se reflecte în mod adecvat în spațiul informațional. “Este important ca societatea să primească informațiile corecte și complete legate de diferite aspecte ale misiunii episcopale”, a spus el, atragand atenția episcopilor spre necesitatea crearii și intretinerii site-urilor eparhiale.

Episcopii, la randul lor, au împărtășit propria viziune in ce priveste viata eparhiala, discutand despre complicatiile cu care se confrunta în primele luni de guvernare a eparhiilor nou-înființate.

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți citi paginile rețelei web Lăcașuri Ortodoxe în sistem gratuit privat, accesul fiind destinat EXCLUSIV abonaților prin email.