Publicat pe 11.11.2013

In urma unui vis, un pensionar ridica o biserica inchinata Sfintei Parascheva, in padure

Pensionarul Tomislav Miladinovic, din Mišljenovac, lângă Kučevo, Serbia, a construit o biserica avand hramul Sfintei Parascheva (Petka), în pădurea Lešje, conform publicatiei sârbe Telegraf.

 

Douăzeci de locuitori l-au ajutat cu donatii, dar cea mai mare parte a banilor a fost oferita de Tomislav. El a pavat si drumul spre biserica, prin padure, pe o distanță de aproximativ 200 de metri.

 

Tomislav Miladinovic, care a petrecut trei decenii muncind în Hanovra, în Germania, ca operator de macara, a declarat că s-a decis să construiască o biserică ortodoxă în pădure in urma unui vis ciudat pe care fiica sa, Ljilja, l-a avut. Ea i-a spus că Sfanta Parascheva i-a apărut în vis și i-a arătat unde se afla un izvor. După ce săpat in acel loc, sub mai multe sălcii, apa de izvor a iesit la lumina și, în același loc, s-au decis să construiască o biserică.

 

“Persoanele în vârstă spun că exact pe acest loc, odata, ar fi existat o mănăstire, și am descoperit personal cateva sipci din lemn și bucati de zidarie, atunci când am sapat fundatia”, a declarat Tomislav.

 

In apropierea bisericii din padurea Lesje, există trei izvoare cu apa, despre care localnicii sunt convinsi ca ajuta în tratamentul bolilor de ochi, artrita si hipertensiune arteriala.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.