Publicat pe 20.11.2013

Amanarea botezului copiilor nascuti din mame-surogat, pana la varsta propriei constiinte?

Șeful Departamentului Sinodal pentru Relații Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, Mitropolitul Ilarion, a pus problema amanarii botezului copiilor “surogat”, până când acestia ar ajunge la vârsta propriei constiinte.

 

“Pe de o parte, orice copil născut poate fi botezat – bazându-se pe credința celor care intenționează să-l boteze. În timpurile sovietice, multi copii au fost botezați prin eforturile depuse de rudele lor, în secret, chiar și fara ca părinții lor sa știe acest lucru. Copilul nu poartă nicio vina pentru modul în care el a fost născut”, a spus Mitropolitul, in cadrul unei sesiuni a Comisiei Biblice-Teologice din Moscova.

 

Pe de altă parte, a mai spus el în continuare, responsabilitatea pentru educația creștină a unui copil ii revine fiecarui individ in parte personal, sau părinților lui, sau nașilor.

 

“Dacă părinții nu se pocăiesc pentru ceea ce au făcut, iar nașii pentru faptul ca au participat la Taina și si-au exprimat aprobarea lor fata de actul păcătos, atunci despre ce fel de educație creștină putem vorbi? Nu ar trebui să fie amânat botezul copilului, până când acesta împlinește vârsta propriei constiinte?”, se intreaba Mitropolitul.

 

Refuzul de a boteza copii în astfel de cazuri ar putea juca un rol pastoral, considera acesta, iar astfel societatea va primi “un semn evident din partea Bisericii, care sa demonstreze ca practica maternitatii surogat [cand o mama-surogat se hotareste sa duca sarcina unui cuplu strain n.red.] este inacceptabila din punct de vedere creștin”.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.