Publicat pe 24.11.2013

Egiptul se prinde ca Turcia se amesteca in treburile interne. Ambasadorul turc, obligat sa paraseasca tara

Egiptul i-a impus ambasadorului turc (foto) sa părăseasca țara, inghetand relațiile bilaterale dintre cele doua tari. Vestea a fost raportata de BBC. Ministerul de Externe al Egiptului acuza Turcia ca nu inceteaza sa se “amestece” în treburile interne ale tarii.

 

Cairo este revoltat de declarațiile Primului-Ministru Turc, Recep Tayyip Erdogan, făcute în timpul unei vizite în Rusia, joi, atunci când acesta din urmă a criticat răsturnarea “Președintelui islamist al Egiptului, Mohammed Morsi, în iulie”, și a cerut eliberarea lui din închisoare.

 

Potrivit Ministerului de Externe din Egipt, Guvernul Turc sprijină grupurile și organizațiile al căror scop este doar acela de a destabiliza regiunea.

 

Intr-un interviu adresat ieri, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Egipt, Badr Abdelatty, a declarat ca remarcile lui Erdogan au fost “provocatoare și intervin în afacerile interne ale Egiptului”.

 

Ankara a promis deja să ia contramăsuri. Ankara și Istanbulul au găzduit o serie de reuniuni ale Fratiei Musulmana internationale a lui Morsi. După răsturnarea regimului, ambele țări i-au rechemat pe ambasadorii lor. Ambasadorul Turciei la Cairo, Huseyin Avni Botsali (foto), a revenit în luna septembrie, dar ambasadorul egiptean în Turcia nu a fost reinstalat.

 

 

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Ajutaţi Mânăstirea Halmyris

Orice sumă ca ajutor poate fi depusă prin mandat poștal.

Adresa: Mânăstirea Halmyris, Murighiol, Tulcea, România
Pr. Arhim. Stareț Iov (Ion Archiudean)

Mai multe informații puteți afla pe

www.ManastireaHalmyris.ro și www.SfintiiEpictetSiAstion.ro

Slujbe live la duminici și sărbători

Transmisiuni in direct - slujbe

Vă anunţăm noutăţile

Parteneri

 

Lăcașuri Ortodoxe
Din decembrie 2006, Ortodoxie, Tradiție și Meșteșug: informări, articole, dezbateri, traduceri, transmisiuni live. Organizație non-profit care inițiază proiecte în sprijinul credincioșilor.
Puteți accesa conținutul Lăcașuri Ortodoxe EXCLUSIV prin e-mail, în sistem gratuit privat.