Președintele Caritas Internationalis și coordonatorul Consiliului Cardinalilor, Cardinalul Oscar Rodriguez Maradiaga, a comparat Globalizarea cu ideologii precum Comunismul si Nazismul.
Cardinalul a făcut aceste remarci, într-o nouă carte intitulată “Senza Etica Niente Sviluppo” (Fara etica nu exista dezvoltare).
“Ca si Comunismul și Nazismul, fiecare sistem de organizare din lume care sacrifică realitatea existenței umane, este o ideologie oarba, care ar trebui să fie condamnata”, a scris el.
“Globalizarea a creat percepția că posibilitățile de consum și de bucurie sunt nelimitate. Și, când mijloacele necesare adunarii acestor nevoi se reduc, resentimentele si frustrarea încep să răsară”.
“În Statele Unite, 50 de milioane dolari au fost cheltuite pe alimente pentru animalele de companie doar anul trecut, aceeași suma fiind promisa de G8, în 2005, tarilor cele mai sărace, care încă nici nu a fost îndeplinita”, a menționat el.
“In China, General Motors vinde o masina la fiecare 12 secunde, în timp ce la fiecare 12 secunde un copil moare de foame în lume. Globalizarea are multe contradicții, este complexă și ambiguă. Modul în care ne descurcam, este cheia lucrarii noastre și responsabilitatea noastră pentru viitor”.