publicat în: Arhivă

Despre Ortodoxia romaneasca – legea strabuna a pamantului nostru, cu Contele de Langeron

Iata ce spune Contele de Langeron (foto), in ale sale “Memoires du General Comte de Langeron”, despre Biserica si viata religioasa din Tarile Romane, la final de secol XVIII.

“In atata nesiguranta si nedreptate, de care se lovesc pretutindeni si oricand, valahul si moldoveanul nu au decat o singura scapare: Biserica.

Ingenunchiati in bisericutele mici si de multe ori intunecoase, in fata iconostaselor unde flacarile a sute de lumanari fumega sub chipurile incremenite ale Sfintilor, ei se simt – numai acolo – acasa: ocrotiti, izbaviti si poate iubiti.

Trasaturile dominante ale religiei lor, sunt umilinta si supunerea. Acceptarea cu seninatate a tututror relelor, ca vointa a lui Dumnezeu. Cartea lui Iov si Parabola vamesului si a fariseului sunt, cu siguranta, in Sfanta Biblie, pasajele cele mai apropiate de inimile lor.

Mataniile, ingenuncherile, semnul Crucii repetate la nesfarsit si oriunde si pentru orice, sarutarea patimasa a icoanelor, procesiunile intinse si mesele aburind ale sarbatorilor lor, toate acestea nu au nimic ostentativ si nici teatral. Nu am vazut la ei nici obligatie, nici fariseism, ci smerenie curata si cainta sincera, ruga la nemarginita mila a lui Dumnezeu.

Atunci postura, gestul repetat, rugaciunea devenita obsesie, modeleaza gandul odata cu trupul, pentru a-i ajuta sa-si gaseasca linistea sufletului.

Nu indiferenta religioasa, ci doar lipsa fanatismului si a sectarismului a facut sa nu existe, in aceste doua Principate, niciun fel de rezistenta serioasa din partea Bisericii, in fata modernizarii.

Aceste popoare, ale valahilor si moldovenilor, care vremelnic sunt separate, sunt intr-adevar popoarele cele mai tolerante din toata lumea crestina. Totusi, acestia sunt visceral legati de religia lor, careia, de la omul cel mai umil si pana la boierul cel mai bogat, i se spune “Legea strabuna a pamantului nostru”.

Din colectia “Documente privitoare la Istoria Romanilor”, de Eudoxiu Hurmuzaki, Vol III 1887 Pag 110.

Preot Daniel Ivan