Biserica cersetoare – o unealta in mana oricui vrea sa stapaneasca (Pr. Daniel Ivan)

Iesit din tiparele vremurilor de atunci, Hristos a scandalizat societatea si lumea. La fel si Biserica Lui. Cine ar fi crezut ca un mic grup de oameni, speriati si prigoniti, isi vor infrange teama si, mergand, vor raspandi Evanghelia Mantuirii? Aduceau lumii intregi vestea ca nimic nu este pierdut, ca Dumnezeu ne-a iertat prin Jertfa Fiului si ca Imparatia Cerului se deschide iar oamenilor – vestea ca Raiul se deschide celor care intra pe usa deschisa de Hristos.

In primele veacuri, Biserica a fost prigonita, pentru ca nu se inchina omului, ci adevaratului Dumnezeu. A primit, apoi, ingaduinta sa poata sluji cui dorea si, in final, a ajuns sa isi consolideze puterea si influenta in noua lume care, de acum, se cladea in jurul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Biserica, asemenea si Intemeietorului ei, a scandalizat. A descoperit moravurile si a adus omului o viziune cu totul inversa, fata de ce se stia pana atunci. Invatatura Crestina a pozitionat omul si intregul Univers in totala conlucrare cu Creatorul, Care nu mai era un Demiurg rece si distant, ci devenise Un Tata iubitor si plin de iertare fata de opera Sa. Crestinismul, prin Biserica, il punea pe om sa decida fata de el insusi si fata de viata sa. Biserica, devenea adapost si loc al intalnirii omului cu Dumnezeu.

Dar, inca de la bun inceput, Biserica si cei care o alcatuiau au facut cu ochiul celor care vedeau, cu ganduri lacome, averea ei. Lumea de atunci, ca si cea de acum, vedea in Biserica un mare morman de bani, o imensa avere, numai buna de stapanit si, mai ales, de folosit.

Regi si imparati, au ravnit la bunurile Bisericii si, de cate ori au avut ocazia, au si profitat de acestea. Au profitat de slabiciunile unora dintre conducatorii Ei, pentru a-i detine si stapani puterea si influenta in randul oamenilor.

Acum, la inceput de mileniu trei, un alt soi de prigoana loveste Biserica lui Hristos. O prigoana cu mult mai apriga si mai perfida. Un alt duh pagan incepe sa stapaneasca lumea si din ce in ce mai multe sunt vocile care hulesc Biserica, dar mai ales Ierarhia si clerul acesteia.

Se folosesc toate armele persuasiunii si ale minciunii mascate in Umanism, pentru a desfiinta Biserica si intreaga ei lucrare de doua mii de ani. Multi, indeamna la judecati sumare si la pedepse demne de prigoana primelor veacuri crestine.

Toti acesti arhangheli ai maniei profita de slabiciunile unora dintre clerici, de caderile lor si de capcanele lumii de astazi in care acestia cad, cu voie sau fara voie. Totul este tabloidizat. Totul este infierat si pus la zid. Dupa mintea lor, Biserica nu ar mai trebui sa fie liantul care sa lege societatea si sa zideasca oamenii. Biserica ar trebui sa stea cuminte in banca ei, si sa faca ce i se spune.

Acum, ca si mai tot timpul in acesti doua mii de ani, Biserica este blamata si lapidata pentru bunurile Ei. Multi vor, astazi, o Biserica cersetoare; o Biserica fortata sa stea cu mana intinsa la potentatii vremii; o Biserica de cersetori imbracati in sutane, care sa stea, asemeni saracului Lazar, la poarta celor care si-au vandut deja sufletul pentru bani si putere. O vor inchinata lui Mamonna si sacrificata pe altarul poftelor si ambitiilor lumesti.

Cum gasesc – cei din presa in special – cate un preot cazut in cine stie ce patima nedemna de slujirea lui, cum gata si artileria grea trece la atac. Tendinta de a generaliza un comportament izolat, aduce cu sine o destructurare a imaginii Bisericii in societatea de astazi. Exploatarea permanenta a unor cazuri de aceasta natura, promovarea lor la ore de maxima audienta si atasarea de informatii de multe ori truchiate si rau intentionate au adus Biserica in situatia de a fi considerata, de foarte multi oameni, drept o institutie corupta si putreda, plina de indivizi numai buni de luat la bataie.

Peste tot se arata luxul Bisericii, dar foarte putini vorbesc despre actiuniule ei caritabile. Toti prezinta averea si vilele unor preoti, dar nu arata mai deloc saracia si stradania preotului de la sat. Toti vad bisericile construite, dar nu se opun pacatului dezlantuit in cluburile de noapte, furtului institutionalizat si jafului dus la nivel de arta politica.

Acum se ridica o Catedrala. Una cu adevarat fastuoasa. Unii spun ca este inutila. Altii ca nu era momentul sa se ridice acum, dar toti tac atunci cand vine vorba de miliardele cheltuite aiurea din banii oamenilor. Binele incurca. Desfraul desfata.

A ajuns vremea ca Biserica sa fie privita drept piedica in emanciparea societatii. Biserica este “invechita, mesajul ei depasit, oamenii ei niste trogloditi cu poale lungi si minte ingusta”. De ce s-a ajuns aici?

Pai, intaia vina le apartine chiar celor care sunt iconomii Bisericii lui Hristos. Nivelul scazut de pregatire profesionala a unora dintre clerici, lipsa de cultura, fuga dupa avere si demnitati lumesti si vremelnice, au coborat foarte tare increderea oamenilor in Biserica si cler. Aici trebuie lucrat mai atent si mai selectiv. Totusi, chiar si asa, chiar si atunci cand un preot este un non-exemplu, el trebuie respectat pentru harul ce il poarta. Unde a disparut respectul datorat? A disparut prin modul in care unii ca acestia inteleg sa isi apere imaginea si lucrarea. Se uita, deseori, ca lumea este un malaxor teribil, in care cine intra nu ramane neterfelit.

Si, ar mai fi o problema: lipsa de catehizare a oamenilor duce si ea la starea de fapt existenta. Avem, mai degraba, o credinta a superstitiei, decat una a iubirii. Crestinul este guvernat mai mult de teama Gheenei, decat de nadejdea mostenirii Raiului. Un om care nu realizeaza locul lui in Biserica si importanta sa aici, este o prada usoara in mana delatorilor de ocazie.

Multi doresc o Biserica pusa cu botul pe labe. O Biserica cersetoare, o Biserica saracita, este o unealta supusa in mana oricui vrea sa stapaneasca.

Ce sansa mai are Biserica, astazi, sa razbeasca dincolo de blocajul de comunicare existent? Este destul de greu de raspuns intr-o fraza!

Totul sta in mana noastra. Vrem sa fim santajati si manevrati de orice naimit al lumii, avid de putere? Atunci, ramanem in aceasi stare de letargie. Dar, daca vrem sa nu fim biruiti, singura solutie este lupta; cu orice arma, cu ambitie si curaj, cu nadejdea ca luptam pentru lumea pe care Dumnezeu, iubind-o atat de mult, L-a dat pe Unicul sau Fiu, ca Jertfa Mantuitoare.

Preot Daniel Ivan